Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

Sunt bine

căuș (toamnă mov)

1 min lectură·
Mediu
mi-am bâlbâit viața
în reîncarnări obstinate
până am rostit-o ca pe-o apă curată
și mi-e bine acum
sunt o toamnă rece și limpede
îmi nasc ultimele suflări
mici feline cenușii
cuibărite la sân de apus leșios

tu nu întreba nimic
doar mângâie-mă
cu mâna blândă și noduroasă a gândului


sunt bine acum
îmi rotesc sufletul vânăt odată cu soarele
peste copacii în formă de oameni
le strecor în brațe rugină
și le pun cruci de lumină pe frunte



îmi preling umbra pe ziduri
și mă cuibăresc în suflet de amiezi obosite
înainte să mă-nvelească pentru ultima oară zăpezile
și să mă sece fiara pământului
cu gura ei mov
de vârcolac hămesit




foto © Watermark of Mernie

043.477
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
116
Citire
1 min
Actualizat

Cum sa citezi

Ligia Pârvulescu. “Sunt bine.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ligia-parvulescu/jurnal/1742945/sunt-bine

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@petrut-parvescuPPPetruț Pârvescu
Ligia,
am citit cu placere poemul tau asupra toamnei. reusesti, prin continut si o geometrie inversata, sa dinamitezi starea descriptiva a lucrurilor.
retin:
îmi rotesc sufletul vânăt odată cu soarele
cu prietenie,
peste copacii în formă de oameni
0
@ligia-parvulescuLPLigia Pârvulescu
am încercat mai multe sensuri aici, nu știu cât mi-a reușit, dar dacă ai descoperit chiar și unul singur, asta mă bucură.
Cu aceeași prietenie, printre copacii în formă de zâmbet :)
0
@george-asztalosGAGeorge Asztalos
un poem cuminte cu muscaturi ludice,in care mici clisee amoroase sau auto-dafeice scapa atentiei intrucit per total poemushul e bine, e mov si e hamesit de mai bine...:)
Copacii imi plac si mie toamna cind fac in plin striptiz pe adormitii si de fapt le tremura creanga...si vegheaza...:)
N-am sa te mai citesc niciodata daca asta vrei sa auzi si nu bla-bla-uri ca o sa revin dragastos.Sper doar ca te mint acum frumos...:)
0
@ligia-parvulescuLPLigia Pârvulescu
Hei, glumeț ca-n textele tale...că doar și ăsta e un text de-al tău :) Mă bucură semnul tău, dar n-o să te mai primesc niciodată aici dacă mă minți în vreun fel :). Altfel, la bună revenire și recitire reciprocă :)
0