Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

Întuneric

naivitate (autumn / winter collection)

1 min lectură·
Mediu



pământul îmi deșartă veșnic
umbră sub pași
totuși
cu gesturi naiv-compulsive
aprind mereu candelabrele
sub frunte am mereu o lumină
și stau așa tăcută
și singură
ca o biserică printre oameni
0144335
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
31
Citire
1 min
Actualizat

Cum sa citezi

Ligia Pârvulescu. “Întuneric.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ligia-parvulescu/jurnal/1734236/intuneric

Comentarii (14)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@irina-nechit-0020579INIrina Nechit
Multă finețe și arta codificării mesajului, integritate, zvon de candelabre, legătură strânsă și miraculoasă cu imaginea plasată deasupra poemului. Versul \"îmi deșartă umbra sub pași\" denotă concizie și ingeniozitate, iar finalul e cutremurător: \"așa tăcută și singură/ ca o biserică/ printre oameni\".
Cu stimă, tama.
0
@gelu-bogdan-marinGMGelu Bogdan Marin
în mod special,partea a doua a textului. Are o concentrare ideatică plină de farmec.
0
@petrut-parvescuPPPetruț Pârvescu
Ligia,
un poem bun, rafinat. ultimul vers are ceva cu totul și cu totul deosebit.
p.parvescu
0
@ligia-parvulescuLPLigia Pârvulescu
trecerile tale pe la mine, de câte ori se întâmplă, îmi aduc lumină. Îți mulțumesc pentru vorbele generoase.
Cu drag
0
@ligia-parvulescuLPLigia Pârvulescu
ce pot să spun, decât că nu mă așteptam la apreciere, în ultima vreme scriu de parcă de-abia mai respir...Mulțumesc mult de semn.
0
@anghel-popAPAnghel Pop
Poemul tău e finuț și cuminte... ca o biserică scufundată printre algele umane. Plăcut!
0
@ligia-parvulescuLPLigia Pârvulescu
cuvintele de aici sunt mai mult obosite...Mulțumesc de vorbele fine și de semn.
0
@ligia-parvulescuLPLigia Pârvulescu
se pare că a ieșit un poem, deși eu îl simt foarte personal...este un simplu gând, ieșit direct rafinat (cum spui tu), dar fără muncă. Dacă așa a fost simțit aici, ca poem, nu poate decât să mă bucure. Mulțumesc.
0
@diana-suciuDSDiana Suciu
Pare foarte personal acest poem, nu degeaba e la personale. Imi place mult tocmai pentru ca ma face sa ma pun in pielea ta, sa simt si eu ceea ce ai simtit si tu. E ceva apasator, poate linistea sau poate singuratatea din jur... Foarte frumos scris!

Anaid
0
@ligia-parvulescuLPLigia Pârvulescu
mulțumesc de semn. Cea mai frumoasă singurătate este cea pe care o alegi, în ciuda tentațiilor exterioare. Când renunți la ceva, la cineva, deși celălalt nu vrea asta, când știi că o faci pentru că așa e mai bine pentru amândoi, asta îți dă o seninătate pură, dar foarte rece. Exact ca cea a bisericii între oameni. E greu să fii cu adevărat deasupra pământului. Cred totuși că undeva și mai sus de noi, contează că vrei asta, și că încerci. Cum spunea vorba aceea - dacă țintești luna, s-ar putea să n-o ajungi, dar măcar poți fi printre stele. Încă o dată, îți mulțumesc de trecere și spuse.
0
@florin-caragiuFCflorin caragiu
frumos ai exprimat starea, ar merge și: \"ca o biserică în oameni\".
0
@ligia-parvulescuLPLigia Pârvulescu
m-am gândit și la \"în oameni\", dar am vrut un pic din sensul \"singur printre dușmani\", oarecum...:). Mulțumesc de semn.
0
@cornel-ghicaCGCornel Ghica
un intuneric ce aprinde \"mereu candelabrele\" pana la naivitate. intotdeauna sub frunte o lumina va fi mai frumoasa stand intr-o tacere, singura, \"ca o biserică printre oameni\".
totusi, universul (precum o \"umbră sub pași\") gesticuleaza ultimul (sau) cuvant \"naiv-compulsiv\".
fain

cu stima, Cornel Stefan Ghica

0
@ligia-parvulescuLPLigia Pârvulescu
ce pot să spun...decât mulțumesc pentru interpretare și semn.
0