Întuneric

Multă finețe și arta codificării mesajului, integritate, zvon de candelabre, legătură strânsă și miraculoasă cu imaginea plasată deasupra poemului. Versul \"îmi deșartă umbra sub pași\" denotă concizie și ingeniozitate, iar finalul e cutremurător: \"așa tăcută și singură/ ca o biserică/ printre oameni\".
Cu stimă, tama.

în mod special,partea a doua a textului. Are o concentrare ideatică plină de farmec.

Ligia,
un poem bun, rafinat. ultimul vers are ceva cu totul și cu totul deosebit.
p.parvescu

trecerile tale pe la mine, de câte ori se întâmplă, îmi aduc lumină. Îți mulțumesc pentru vorbele generoase.
Cu drag

ce pot să spun, decât că nu mă așteptam la apreciere, în ultima vreme scriu de parcă de-abia mai respir...Mulțumesc mult de semn.

Poemul tău e finuț și cuminte... ca o biserică scufundată printre algele umane. Plăcut!

cuvintele de aici sunt mai mult obosite...Mulțumesc de vorbele fine și de semn.

se pare că a ieșit un poem, deși eu îl simt foarte personal...este un simplu gând, ieșit direct rafinat (cum spui tu), dar fără muncă. Dacă așa a fost simțit aici, ca poem, nu poate decât să mă bucure. Mulțumesc.

Pare foarte personal acest poem, nu degeaba e la personale. Imi place mult tocmai pentru ca ma face sa ma pun in pielea ta, sa simt si eu ceea ce ai simtit si tu. E ceva apasator, poate linistea sau poate singuratatea din jur... Foarte frumos scris!

Anaid

mulțumesc de semn. Cea mai frumoasă singurătate este cea pe care o alegi, în ciuda tentațiilor exterioare. Când renunți la ceva, la cineva, deși celălalt nu vrea asta, când știi că o faci pentru că așa e mai bine pentru amândoi, asta îți dă o seninătate pură, dar foarte rece. Exact ca cea a bisericii între oameni. E greu să fii cu adevărat deasupra pământului. Cred totuși că undeva și mai sus de noi, contează că vrei asta, și că încerci. Cum spunea vorba aceea - dacă țintești luna, s-ar putea să n-o ajungi, dar măcar poți fi printre stele. Încă o dată, îți mulțumesc de trecere și spuse.

frumos ai exprimat starea, ar merge și: \"ca o biserică în oameni\".

m-am gândit și la \"în oameni\", dar am vrut un pic din sensul \"singur printre dușmani\", oarecum...:). Mulțumesc de semn.

un intuneric ce aprinde \"mereu candelabrele\" pana la naivitate. intotdeauna sub frunte o lumina va fi mai frumoasa stand intr-o tacere, singura, \"ca o biserică printre oameni\".
totusi, universul (precum o \"umbră sub pași\") gesticuleaza ultimul (sau) cuvant \"naiv-compulsiv\".
fain

cu stima, Cornel Stefan Ghica

ce pot să spun...decât mulțumesc pentru interpretare și semn.