Jurnal
ligeia
1 min lectură·
Mediu
ay, marea, amado mio,
briza mă răsucește în jurul zilelor
niște imense vertebre
am lepădat pielea strâmtă a tinereții
și-i acopăr vălurile cu
asprimea trupului meu de femeie
ay, amado mio,
ridică-mă, să ne fie căderea mai lungă
nu mă căuta în nopțile altora
dezgolește-mă până la sânge cumpără-mă
azi sunt ieftină cât o sticlă de vin și
vreau să-ți simt carnea
cum se deschide iarăși în mine
0154.426
0

insa, nu o fi dracul asa de negru si voi insista asupra textului:
ai din start o chichitza:
briza mă răsucește în jurul zilelor
ca pe niște imense vertebre
ma chinui sa inteleg cum vine si nu reusesc
ca pe niste nu inseamna in jurul
ia sa vedem o solutie, ma scarpin in crestetul capului si zic asa:
briza mă răsucește în jurul zilelor
devenite niște imense vertebre
sau pur si simplu scoti prepozitia pe
briza mă răsucește în jurul zilelor
ca niște imense vertebre
si mai am o propunere mai jos:
dezgoleste-mi si sangele, astfel metafora capata si mai mare putere
nu-mi place apelativul - ieftina /langa sticla de vin, de ce neaparat sticla de vin trebuie sa fie ieftina?
poti scoate versul ala cu usurinta
poemul are frumusetea lui sa stii, ridicari, caderi lungi, imagini frumoase si naturale. cu un pic de atentie poti face un poem deosebit