Noaptea invalui camera ca o durere de cap sicaitoare, familiara si foarte punctuala. Afara, cate-un bec isi tremura aripile electrice peste strada, iar masinile incepeau sa se zgaiasca chioras unele
Stau aici, in ochii goi, si plang fara sa mai stiu de ce. Oricum poezia s-a dus de prea mult timp, nu am ascultat cand mi s-a spus ca trebuie sa continuu sa scriu. stau in ochii goi, sperand ca
Două fețe de pernă neasortate
Printre cearceafuri uneori murdare, alteori vechi
Dar oricum comode;
Suntem frumoși așa… tu, eu, el și ea
Impletirile lor uneori disperate, alteori străine
Dar
Mă îmbrac în literele cuvintelor tale;
Cuvintele tale au guler barcuță
Și mi-s tare comode.
Cuvintele tale mângâie pielea
Și ocrotesc, bătrânește.
Cuvintele tale miros bine, a lumină
Și
Pescărușii
Îmi zboară peste creștet
Și privindu-le
Burțile calde și albe
Mă întreb cât cer,
Cât nimic albastru sățios
Or fi înghițit
În zborul lor,
Și dacă nu li s-o fi rătăcit
În gustarea
« O, vânzătorule,
cât ești de scump
la vedere ! »
-spuse fata.
« Cât de trist
Să nu-ți văd taraba
Cu toate jucariile ei
prăfuite
Colorând zăpada:
dansându-i sunete
și gust
În
CLO//NE
Ne ImiTăm, ne iMitÃm//Ne imitÃM, ne imITăm
Ne imItăM.//Ne iMItăm.
Mă uit în prostie la televizor//Mă uit în prostie la TELEVIZOR
Ca alte 2 miliarde de oameni//Ca alte 2 miliarde de
Tarsaindu-mi picioarele
Prin zapada mocirloasa
De pe strada Republicii
Simt cum calc
{pas}
Laolalta cu toate
Stolurile de oameni
Din juru-mi
Prin zadarnicele vieti ale propriilor mele
Troleibuzele
înotau ca balenele
prin aerul
dens și scolar
din jurul liceului,
și noi număram
șuvițele de aer
care ne legau,
invizibil și indivizibil
plămânii,
zgâriind tavanul
cu miile
So there we were, in hell.
Burning programme’s nine to four – the perpetual thing is bogus cause there’s too many of us and they have to have shifts and besides they gotta cool the place down at
Copil mare,
Nu te mai juca atat cu sufletul meu.
Potoleste-te(potoleste-ma),
Si pune-l la locul lui.
E prea frig pentru ca el sa bantuie
pe-afara.
Uite, deja s-a umflat
si e rosu
si
tast atură st ricată
prin tre păienjen
ișuri de g
ânduri
și stri găte
n u mi se
ma i văd
lite rele
bu
tonul ăs ta râdea
da r cine mai știe
când
l-am smul
Mintea și trupul
Mă leagă sufocant
De o viață care nu e a mea.
Tăioase, lanțurile minții
uită că eu
nu-s de metal cu totul
și-și lasă rugina
să decojească
sentiment
după senzație
după
Te urasc.
Uraste-ma si tu,
Numai putin,
Doar atat
Cat sa poti
Sa-mi trimiti inapoi
Gandurile toate
Cand,
In forme vesnic
Metamorfozante
Intocmai
Ca o adunatura
De nori
Se hotarasc
Sa
Si ti-am scris
Despre cum devenim straini
Si ti-am plecat, prin cuvinte
Din inimi si “eu”-uri
Si ti-am intors, cu mandrie
Prin hartie
Si litere
Spatele, si ne-iubirea, toata.
Dar azi,
Ti-ai semnat numele
Pe fiecare din suvitele mele
(De par si de gand)
Pe frunte, pe pleoape,
Pe buze
Pe fiecare spirala
Sau bucla
A amprentelor mele
Cu cerneala
Invizibila de prea mult tu
A
Poate ca trupul meu
Prea dens, blestemat,
Cochilie neceruta
Inutila, sufocanta,
Neslefuita,
Sculptata si arsa
Neatent,
Diforma si fara sens
A ajuns sa ucida,
(De dragul unei guri de
Izbitoare
Ma taie in doua, o suta, o mie, un an de cioburi
vara.
(instinctiv si mecanic, ma straduiesc sa-mi para
si-mi pare: bine. oare?)
Cotropitoare, cicalitoare, iscoditoare…
Iau pastile de
Am murit de ceva vreme, deja.
Imi amintesc insa tot ce-i mai important.
Am avut picioare, si nu mai am.
Mi-e dor de ele, de leganarea lor
Ce-o numeam mers.
Am avut maini, si nu mai am
Si mi-e
Sa ne grabim.
Pune-ti ceva pe umeri,
Si sa ne grabim;
Sa vedem in seara asta
Cum se-nchide marea,
Cum isi strange in cufere
Perdelele si catifeaua,
Parfumurile si prafurile
Neputand sa-ti fiu draga
Plec, cuvant cu cuvant
Ca si cum le-as rosti pe toate
De la coada la cap…
Si in pasi rotitori de vals,
Vin si plec, ma-ntorc tot mai putin
Pana ce nu vor mai fi decat
Ma dezbrac de mine
Si-mi vine sa urlu de fericire
Pentru ca-mi vad coaja
Inconjurata de prieteni vechi—
cei ce mi-au fost si „vreau”
si „sper”, si „poate”
Si ma grabesc sa ma iau
Pe mine pe
You’ve left rains of dust on my cheeks
On my eyelids and eyes
Though it’s been enough weeks
And I vowed not to cry.
My right arm seems to tremble
Because of a weight that is no more
And I’m