Lia Miruna Dumitrache

Noaptea invalui camera ca o durere de cap sicaitoare, familiara si foarte punctuala. Afara, cate-un bec isi tremura aripile electrice peste strada, iar masinile incepeau sa se zgaiasca chioras unele

Stau aici, in ochii goi, si plang fara sa mai stiu de ce. Oricum poezia s-a dus de prea mult timp, nu am ascultat cand mi s-a spus ca trebuie sa continuu sa scriu. stau in ochii goi, sperand ca

Două fețe de pernă neasortate Printre cearceafuri uneori murdare, alteori vechi Dar oricum comode; Suntem frumoși așa… tu, eu, el și ea Impletirile lor uneori disperate, alteori străine Dar

Mă îmbrac în literele cuvintelor tale; Cuvintele tale au guler barcuță Și mi-s tare comode. Cuvintele tale mângâie pielea Și ocrotesc, bătrânește. Cuvintele tale miros bine, a lumină Și

Pescărușii Îmi zboară peste creștet Și privindu-le Burțile calde și albe Mă întreb cât cer, Cât nimic albastru sățios Or fi înghițit În zborul lor, Și dacă nu li s-o fi rătăcit În gustarea

« O, vânzătorule, cât ești de scump la vedere ! » -spuse fata. « Cât de trist Să nu-ți văd taraba Cu toate jucariile ei prăfuite Colorând zăpada: dansându-i sunete și gust În

CLO//NE Ne ImiTăm, ne iMitÃm//Ne imitÃM, ne imITăm Ne imItăM.//Ne iMItăm. Mă uit în prostie la televizor//Mă uit în prostie la TELEVIZOR Ca alte 2 miliarde de oameni//Ca alte 2 miliarde de

Tarsaindu-mi picioarele Prin zapada mocirloasa De pe strada Republicii Simt cum calc {pas} Laolalta cu toate Stolurile de oameni Din juru-mi Prin zadarnicele vieti ale propriilor mele

Troleibuzele înotau ca balenele prin aerul dens și scolar din jurul liceului, și noi număram șuvițele de aer care ne legau, invizibil și indivizibil plămânii, zgâriind tavanul cu miile

So there we were, in hell. Burning programme’s nine to four – the perpetual thing is bogus cause there’s too many of us and they have to have shifts and besides they gotta cool the place down at

Copil mare, Nu te mai juca atat cu sufletul meu. Potoleste-te(potoleste-ma), Si pune-l la locul lui. E prea frig pentru ca el sa bantuie pe-afara. Uite, deja s-a umflat si e rosu si

tast atură st ricată prin tre păienjen ișuri de g ânduri și stri găte n u mi se ma i văd lite rele bu tonul ăs ta râdea da r cine mai știe când l-am smul

Furtuna era atat de napraznica Incat pana si picaturile de ploaie cautau adapost in pamant.

Mintea și trupul Mă leagă sufocant De o viață care nu e a mea. Tăioase, lanțurile minții uită că eu nu-s de metal cu totul și-și lasă rugina să decojească sentiment după senzație după

Te urasc. Uraste-ma si tu, Numai putin, Doar atat Cat sa poti Sa-mi trimiti inapoi Gandurile toate Cand, In forme vesnic Metamorfozante Intocmai Ca o adunatura De nori Se hotarasc Sa

Si ti-am scris Despre cum devenim straini Si ti-am plecat, prin cuvinte Din inimi si “eu”-uri Si ti-am intors, cu mandrie Prin hartie Si litere Spatele, si ne-iubirea, toata. Dar azi,

Ti-ai semnat numele Pe fiecare din suvitele mele (De par si de gand) Pe frunte, pe pleoape, Pe buze Pe fiecare spirala Sau bucla A amprentelor mele Cu cerneala Invizibila de prea mult tu A

Poate ca trupul meu Prea dens, blestemat, Cochilie neceruta Inutila, sufocanta, Neslefuita, Sculptata si arsa Neatent, Diforma si fara sens A ajuns sa ucida, (De dragul unei guri de

Izbitoare Ma taie in doua, o suta, o mie, un an de cioburi vara. (instinctiv si mecanic, ma straduiesc sa-mi para si-mi pare: bine. oare?) Cotropitoare, cicalitoare, iscoditoare… Iau pastile de

Am murit de ceva vreme, deja. Imi amintesc insa tot ce-i mai important. Am avut picioare, si nu mai am. Mi-e dor de ele, de leganarea lor Ce-o numeam mers. Am avut maini, si nu mai am Si mi-e

Sa ne grabim. Pune-ti ceva pe umeri, Si sa ne grabim; Sa vedem in seara asta Cum se-nchide marea, Cum isi strange in cufere Perdelele si catifeaua, Parfumurile si prafurile

Neputand sa-ti fiu draga Plec, cuvant cu cuvant Ca si cum le-as rosti pe toate De la coada la cap… Si in pasi rotitori de vals, Vin si plec, ma-ntorc tot mai putin Pana ce nu vor mai fi decat

Ma dezbrac de mine Si-mi vine sa urlu de fericire Pentru ca-mi vad coaja Inconjurata de prieteni vechi— cei ce mi-au fost si „vreau” si „sper”, si „poate” Si ma grabesc sa ma iau Pe mine pe

You’ve left rains of dust on my cheeks On my eyelids and eyes Though it’s been enough weeks And I vowed not to cry. My right arm seems to tremble Because of a weight that is no more And I’m