Poezie
Doliu
1 min lectură·
Mediu
Poate ca trupul meu
Prea dens, blestemat,
Cochilie neceruta
Inutila, sufocanta,
Neslefuita,
Sculptata si arsa
Neatent,
Diforma si fara sens
A ajuns sa ucida,
(De dragul unei guri de sange
Sau—pur si simplu—
Din prostie)
In sfarsit,
—Incorsetand intre pereti de ura
Insingurand,
Intorcandu-si spatele
(Monstruos—de carne…),
Igrasiindu-se pe dinauntru
Cu lacrimi
Si lichida gelozie,
Refuzand sa mai vada,
Si uitand—
Tot ce-i tinea de miez.
Iar eu,
Ramanand,
Din secunda in secunda,
Fara sa stiu,
Doar un corp,
Parasita cochilie,
Vas sarman
Ce incepuse sa ia forma
Lichidei calduri
Dintr-insul,
Am asistat,
In tacere,
In timp ce in mine
Murea poezia.
002
0