Lia Miruna Dumitrache

Stau aici, in ochii goi, si plang fara sa mai stiu de ce. Oricum poezia s-a dus de prea mult timp, nu am ascultat cand mi s-a spus ca trebuie sa continuu sa scriu. stau in ochii goi, sperand ca

Sa ne grabim. Pune-ti ceva pe umeri, Si sa ne grabim; Sa vedem in seara asta Cum se-nchide marea, Cum isi strange in cufere Perdelele si catifeaua, Parfumurile si prafurile

Mi-e dor de un capat. Un capat de ce? De ce un capat? Fara de sfarsit Si fara de sentinte Ca si cum Serpuirea ei ar fi Netulburata Si de o claritate Evidenta Traiesc o viata de

Si voi erati, cu deznadejde Si zgomot si lumini, In timp ce eu ma multumeam sa nu fiu.

Statea pe malul propriului gand si citea.Carusel de idei se-ncolaceau si-ncetul cu-ncetul nu mai gandea la subiectul cartii, o carte buna, de altfel, pe care asteptase s-o citeasca de mult.

O, de-as putea plange De fiecare data cand inauntru Urlu: „Ma strange inima asta! Nu-i buna, nu-mi vine! Vreau alta!”

Eu, spun eu… Si cu egocentrism dureros Ma caut printre punctele Desenate cu grija Dupa litere ce incifreaza Un gand ce nu e, Un nimic, O tacere, un nimeni. Eu. Caci daca trebuie sa

Mi-e sete de vremea lichida De cerul pe care-l cunosc Si de trecut trecut Prin ceata galbuie… Mi-e frica si mi-e sete In vremea ce-i azi tricotata Prin care ma-ncurc Si ochii prin ochiuri Mi

Privind cum isi dau drumul toate in intuneric Ma intreb pe tacute Daca noaptea e azi, ieri, sau maine.

Mi-am dat drumul In bratele tale… Si-abia apoi Am incercat Sa rastalmacesc Zgomotul de pasi Ce sa-ndepartau… Si-abia apoi Am ascultat Falfaitul de aripi De teama Din mine. Si-abia

Batura clopote Fara rasunet in note de „tu”. Si calc nesigura Iar pasii mei nu striga „tu”. Tac, si in tacere Nu respir idei in care esti „tu”. Si nefiind „tu” mi-aduc dureros aminte ca nu

Am murit de ceva vreme, deja. Imi amintesc insa tot ce-i mai important. Am avut picioare, si nu mai am. Mi-e dor de ele, de leganarea lor Ce-o numeam mers. Am avut maini, si nu mai am Si mi-e

I Ultima zi de vara... In lumina, prin aer, plutea deja praf de toamna. Cerul tresarea la fiecare respiratie calda, ca de muribund, a verii... iar zidurile innegrite, carora soarele nu le mai dadea

CLO//NE Ne ImiTăm, ne iMitÃm//Ne imitÃM, ne imITăm Ne imItăM.//Ne iMItăm. Mă uit în prostie la televizor//Mă uit în prostie la TELEVIZOR Ca alte 2 miliarde de oameni//Ca alte 2 miliarde de

…si ma intrebam de ce ai vrut sa-mi fii tacere tu… Poate ai vrut sa-mi fii Mai tacere si viata Decat sangele Mai tacere si mai aproape Decat pielea Mai tacere si mai eu Decat sunt…

Cerul e albastru linistit. Dupa azuriul apasator, Cald, mieros— Ma invaluie in mangaiere. Innorarea inca fierbinte Uita amenintarile de furtuna Oglindind uscaciunea de frunzis nelinistit Si

Guma de sters Vieti Nu exista…

Trist, soarele planeaza Transmitandu-mi transparenta razelor Pe obraz si pleoape. E ca si cum ar sti ce boala ciudata Febra inghetata, Rugina si inlemnire Il asteapta tacut, miseleste Dupa

Tarsaindu-mi picioarele Prin zapada mocirloasa De pe strada Republicii Simt cum calc {pas} Laolalta cu toate Stolurile de oameni Din juru-mi Prin zadarnicele vieti ale propriilor mele

AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA

tast atură st ricată prin tre păienjen ișuri de g ânduri și stri găte n u mi se ma i văd lite rele bu tonul ăs ta râdea da r cine mai știe când l-am smul

Mă îmbrac în literele cuvintelor tale; Cuvintele tale au guler barcuță Și mi-s tare comode. Cuvintele tale mângâie pielea Și ocrotesc, bătrânește. Cuvintele tale miros bine, a lumină Și

Lacrimi Ucigase Si marsave Ma sufoca Pe dinauntru Si zdrobesc Sufletu-mi Inghetat De aceeasi Tulbure apa... Lacrima rece Chinuie Gandu-mi Pregatind Izbucnirea Colorata Ce

E o durere de cioc De cocos Ce vrea sa-i fiu hrana Eu Sa-i fiu Prometeu Sa-i fiu cochilie In care cata Miezul dulce Sa-i fiu rosul in sange Si ochi vesel Taiat in lacrimi. Ce vrea sa-i fiu