Lia Miruna Dumitrache

Ma uit cu capu-n jos La imaginea asta, anapoda Cu susu-n jos si josu-n sus Si ma intreb Daca nu m-a pus cineva si pe mine Din greseala Invers Si ma sprijin cu gandurile pe pamant si-mi

In loc de soare mie-mi răsare un „mă întreb”. Și mi-e dor să-l apun Sau să-mi precupețesc o lună rotundă și destul de mare ca să-mi pun la cale o eclipsă lungă cât o viață (la

O zi De detalii, In care sa ignor Tabloul, Sa alerg Prin santuletele Ramei, Prin norii alburii, Pe obrazul Cu crapaturi de vopsea…

Ce-ar fi sa tacem noi toti S-ascultam iubirea din noi Si linistea ce ne face sa zburam Cu aripi de nori Spre speranta? Ce-ar fi sa traim Intr-o poezie scurta Ce canta Linistea din vorbele

Privind cum isi dau drumul toate in intuneric Ma intreb pe tacute Daca noaptea e azi, ieri, sau maine.

Copilaria? It’s too freakin’ far away to see without glasses.

ma intreb de ce nu poate fi infinit si numarul de oameni, de suvite de aer incarcat cu secrete de dinauntrul plamanilor umani ca sa pot sa visez cum ar fi ca-n fiecare zi la infinit sa fiu

Si voi erati, cu deznadejde Si zgomot si lumini, In timp ce eu ma multumeam sa nu fiu.

AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA

Tacerea Face aerul Sa zbarnaie, Atat de dureros De tare, Si-atat de alb. Si doar din cand in cand Pagini de carte Pagini de vreme Si pagini de gand Incep sa falfaie, pe rand Si prind iar

Mi-e dor de un capat. Un capat de ce? De ce un capat? Fara de sfarsit Si fara de sentinte Ca si cum Serpuirea ei ar fi Netulburata Si de o claritate Evidenta Traiesc o viata de

Uneori ma privesc oameni Si eu îi privesc cum ma privesc Si le-as spune ceva Altceva, Decât buna ziua Dar nu gasesc. “Buna ziua.” “Buna ziua, fetito!” Au raspuns Si-i privesc cum nu ma mai

Ca o carte Alb-negru Cu flori In care vad In culori Sunteti voi, Privitori.

Lacrimi Ucigase Si marsave Ma sufoca Pe dinauntru Si zdrobesc Sufletu-mi Inghetat De aceeasi Tulbure apa... Lacrima rece Chinuie Gandu-mi Pregatind Izbucnirea Colorata Ce

Ating obrazul lui cu mana… Si ma intreb cum simte Peretele rece Bataia ce ca pe-un secret I-o soptesc Prin secundarul ce-l gazduiesc in mine Prin sticla ce-o car neincetat --in vase fara

Incerc inutil sa va povestesc tacerea. Poate ar fi mai usor sa-i fac o reverenta Sa ma solidarizez cu ea, ascultand Intocmai ca si ea, cu prea multe de zis Hotarand totusi sa le tac, in loc sa le

Cerul e albastru linistit. Dupa azuriul apasator, Cald, mieros— Ma invaluie in mangaiere. Innorarea inca fierbinte Uita amenintarile de furtuna Oglindind uscaciunea de frunzis nelinistit Si

Batura clopote Fara rasunet in note de „tu”. Si calc nesigura Iar pasii mei nu striga „tu”. Tac, si in tacere Nu respir idei in care esti „tu”. Si nefiind „tu” mi-aduc dureros aminte ca nu

Ar trebui sa ascuta cineva Creionul cu care cei de dincolo de noi Ne contureaza Pentru ca formele sa fie mai deslusite Si sa nu ma mai afund in cate-o zi In pete mari si negre de fericire Ce

Am inchis ochii… Si am vazut Aceleasi suvite de vant Si-aceeasi lume Si evadarea Ce-o implorasem A devenit adancire…

Statea pe malul propriului gand si citea.Carusel de idei se-ncolaceau si-ncetul cu-ncetul nu mai gandea la subiectul cartii, o carte buna, de altfel, pe care asteptase s-o citeasca de mult.

I Ultima zi de vara... In lumina, prin aer, plutea deja praf de toamna. Cerul tresarea la fiecare respiratie calda, ca de muribund, a verii... iar zidurile innegrite, carora soarele nu le mai dadea

…si ma intrebam de ce ai vrut sa-mi fii tacere tu… Poate ai vrut sa-mi fii Mai tacere si viata Decat sangele Mai tacere si mai aproape Decat pielea Mai tacere si mai eu Decat sunt…

Mi-am dat drumul In bratele tale… Si-abia apoi Am incercat Sa rastalmacesc Zgomotul de pasi Ce sa-ndepartau… Si-abia apoi Am ascultat Falfaitul de aripi De teama Din mine. Si-abia