Lia Miruna Dumitrache

Ma simt calatorinda Printr-o lume Ce n-as numi-o „A mea” nicicand. Soare strain Imbracat in umbra Imi apune gand Dupa gand Si ma goneste Din case si „eu”-uri Si ma face Nomada.

Azi, am vazut luna Pe o bucatica de piele. Soarele, transpirând caldura De pe un petec de iarba. Lumina stralucind rece Din noapte, Si inima-mi batând Din afara.

Mi-ai lasat pe obraji Si in ochi Pulberi fine Ca de polenuri culese Cu sarg... Mana dreapta Tremura inca De greutatea ta Fara fiinta. In par, Sclipiri de zambete... Iar despre

Cântam ca un greiere Speriat, batut de vânturi La marginea cerului Galbui, al ierbii uscate. Si deodata am tacut. Prin lumina galbena De toamna rosie În frunze si simtiri Mi-am croit

Am, inca, samburi de tine Adanc, saditi in inima. Am, inca, sangele ce-a fost La departare doar de-o pielita De tine, inundandu-mi mana. Am, inca, atat \"tu\" in mine...

Miezul meu arde din zile un foc, Si-l atata cu amintiri, Si dispar din mine poezii si priviri Pierdute-n vapaia inflacaratului joc. Miezul meu arde din zile un foc, Cenusa punand-o

Nu voi a vorbi despre vara Caci in vagauni de fiinta Chinuie dorul de frig. Sufletul mi-e inghetat, Se pare ca nu de rautate Ci de prea multa Asteptare. Nu voi sa cant vara Desi gheata imi

Azi am citit in ploaie O simtire vaga de toamna Ropotea trist, inabusit Inlacramat de caldura Fara zbucium si rasunet Anotimpul ferecat de noi De-un an. Si printre caderi Timide, aproape

Si cerul e acelasi… Norii mei de tristete n-au culoare sau consistenta… Si cerul e acelasi, Fara unduiri cazande De lacrimi… Si cerul e acelasi, Chiar daca eu nu mai sunt… Ploua cu

Pasesc Beata de fericire Si totusi fericirile Ma ocolesc. E ca si cum as merge Pe un drum paralel Si rece, si nevazut Pe care tot ce-as vrea Trai sa pot Nu-l nimereste…

Mi-e sete de vremea lichida De cerul pe care-l cunosc Si de trecut trecut Prin ceata galbuie… Mi-e frica si mi-e sete In vremea ce-i azi tricotata Prin care ma-ncurc Si ochii prin ochiuri Mi

E o durere de cioc De cocos Ce vrea sa-i fiu hrana Eu Sa-i fiu Prometeu Sa-i fiu cochilie In care cata Miezul dulce Sa-i fiu rosul in sange Si ochi vesel Taiat in lacrimi. Ce vrea sa-i fiu

Eu, spun eu… Si cu egocentrism dureros Ma caut printre punctele Desenate cu grija Dupa litere ce incifreaza Un gand ce nu e, Un nimic, O tacere, un nimeni. Eu. Caci daca trebuie sa

O, de-as putea plange De fiecare data cand inauntru Urlu: „Ma strange inima asta! Nu-i buna, nu-mi vine! Vreau alta!”

Auzeam Ploile cum incercau Sa infranga gravitatia Sa cada in sus Sa alunece in nori, Nu din nori Sa cada din pamant, Nu in pamant Sa se afunde in cerul setos Fara sa se inece in praf Si sa

E-o anume nepasare Ce-mi lipseste acum Printre rafalele pizmasei—si indiferentei— Nepasari…

Trist, soarele planeaza Transmitandu-mi transparenta razelor Pe obraz si pleoape. E ca si cum ar sti ce boala ciudata Febra inghetata, Rugina si inlemnire Il asteapta tacut, miseleste Dupa

Pe cerul învolburat Ca o cupa de mare Spumegânda Vedeam cum se-apropie Cu pasi de nori umbrosi Peste fibrele înca verzi Ale copacilor Frigul.

Guma de sters Vieti Nu exista…

Traiesc, Trista, Vesela, Tacuta, Zgomotoasa. Pe-al visurilor mal, Ce ma scalda Si uit câteodata, Din fericire, Unele fericiri. Ca ma umplu Si ma sparg De atâtea fericiri. Ma scalda si

Si parchetul pocneste Sub mine Si-i simt rasuflarea Pe talpa calda Lemnul rece Se cutremura Si nu mai calc eu Ci el pe mine Si pocnesc Sub fasiile de lemn.

Rece, fara arome Trece un timp fara gust Sau sentimente, Imbibat in uscaciune. De voi calca mai tare S-ar putea frange Ca o frunza uscata Pana ce s-a facut crusta, Ca o petala presata, Sau