nu te recunosc străine...
ce visul ai lăsat să părăsească
nepăsător tu lași să zboare
acea fărâmă de speranță
ce dor cândva voi să nască
nu te recunosc străine...
unde ți-e gândul ce-altă
mi`e dor
sa mai pot strange uneori
parfum de ziua insorita
sa`mi planga trupul siruind broboane uzi
privirea sagetand departarea
acolo unde se nascuse a mea iubita
mi`e dor
sa cred ca tu
am pasit firav nevrand sa ranesc pamantul
ce parea ridat de apa ce mustuise pe el
gandeam in sinea mea la curajul
ce intarzia sa apara
asa precum
raza timida de soare nu se lasa
cerseam trăirile
ce nu năsteau suflare`n mine
asa cum incă zorii asteptau
abandonate in negura de după zi
fărâma smulsă din tacere
opream clipita`n loc
ca tu să poti veni
lăsasem pradă o
muscam franturi din timpul
ce trecuse odinioara prin mine
ademenind durerea
acolo unde si secunda parea tacuta
imi regaseam Eu`l adesea mult prea trist
ca intr-un joc de lego
ce nu isi
ma ravasit vibratia ce nu venea din inima mea
ci mai degraba din acea cutie ce inchega legatura cu tine
pentru a nu stiu cata oara a trebuie sa te simt
doar auzindu-ti glasciorul ce parea
cazusem in genunchi usor
impovarat de despartirea noastra
si-mi culegeam saruturile ce au patruns candva
un suflet ce prinsese a zambi
iar fiorul ce ti l-am daruit il descoperisem tot
așa ai apărut tu de o blândețe aparte
pe lumea asta mamă pe mine să mă naști
deși eram un sâmbur din tine făceam parte
să poți ține copilul la sân tu îți doreai
durerea de născare s-a perindat
îmi era frică să las simțurile slobode în dimineața născării mele
parcă de prin vise simțisem mâhnirea ce cuteza la Eul meu
mă aștepta un cumul de trăiri ce aduceau
neliniști în trupul ce încă nu
nu am crezut că pentru tine
un prea banal mărțișor însemnătate căpăta
doream să ofer la schimb
scrâșnet de zăpadă de sub talpa
ce mă conducea nepăsătoare spre o oarecare EA
aș fi putut să-ți
în colțul tăcerii lăuntrice
zăcea urma mută
a unui dor de amintire prea prăfuit
de neatingerea inocenței mele
știam că m-ai pătruns cu un fior
prea demult și prea devreme
ce avea să moară
mă las ucis de-o lume apăsătoare
și am ales în loc de tălpi ca menghine blestem să am
să țină strâns rezidul unui corp sihastru
căci am prădat bucăți din milostivul ce eram
făcusem mai
clepsidra s-a înclinat din nou punând un ștreang în jurul timpului
târând în genunchi mâna de ore
ce-au fost lăsate la primenit până la ziua de mâine
nu înțelegeam cine mi-a infestat sorocul cu
se derulase și iarna
ce nu apucase să întrezărească
rupturile din tine și din mine ce trebuiau să asambleze întregul
aceeași monotonie
aceleași visări
mă certase anotimpul rece
priveam un cer ce mă snopea în pasteluri viu colorate
apostrofându-mi tăcerea prin jocuri de-a pictatul
certând părți din timiditatea mea, cerându-mi totodat\' curaj
dacă aș cunoște nașterea ta,
fără doar și poate trecusem demult peste stadiul de nimic
dând la spate acele nebănuieli fără revelație despre existență
mă trezisem parte din corpul altcuiva ce nu știam
cât de mult îi va păsa de
acum
apropieți tâmpla de-un deget trasând o plecăciune
cu sufletu-ți prea păgân de căire
când ura îți revarsă prin ochii îmbrobodiți de picuri
tu așterni despletiri de amintiri
dintr-un timp
nu-ți cer prea bune TATÃ să-mi dai la troc avere
și nici să-mi lași ca soartă secretele din cer
aș vrea la ceas de tihnă când viața e pierdută
să-ți lași dezvăluită o clipă din mister
tu prea
aproape că eram un nimeni
prizonier al unei oarecare orbite stelare
lăsându-mă sedus de un dans etern al mișcării galactice
până când și ea m-a respins
pe semne că nu mă mai iubea îndeajuns
așa
speram ca în alt timp ce vreme va compune
și ei să-ți simtă gustul și freamătul de apoi
să-i sfâșâie cu gândul pe cei ce-i blestemară
căci vă lăsară-n lumea cea plină de nevoi
își plânge ceru\'
Trecuse ceva timp,
de când nu mai fusesem în tandem.
Tu, de o sensibilitate plăcută...
eu, un suflet pribegind prin vânturi.
Aproape că îți uitasem trăirea,
după nenorocul, cu care fusesem
Ascultând o piesă de Vivaldi..
încerc să dau rânduire,
gândurilor răvășite de o tornadă...
ce zăbovise prematur înăuntru\' meu.
În draci...
mă răstesc la umbra, ce-mi hoinărise...
printr-o altă