Poezie
La pas cu mângâierea
alină-mi răsăritu\' apus...
1 min lectură·
Mediu
Trecuse ceva timp,
de când nu mai fusesem în tandem.
Tu, de o sensibilitate plăcută...
eu, un suflet pribegind prin vânturi.
Aproape că îți uitasem trăirea,
după nenorocul, cu care fusesem înzestrat.
Te simțiam deplin...
încercând să-mi descifrez,
mai fiecare foșnet din mine...
preschimbat într-o ușoară durere lăuntrică.
Da...
erai acolo, unde îți ferecasem ungherul,
poleit cu lacrimi, ce curseseră în neprezența ta.
Dacă ești obosită...
te rog, rămâi acolo toată viața..
002.562
0