Desculț mă-ndrept iar pași-mi sunt mărunți
Pe strada umedă și sfeșnice pe trotuare
Nu simt cum vântul mătură în jurul meu
Destine și iluzii și chiar ceva gunoaie
Să fi tu oare o aparență-n
O frunză, un gând
E adiere ca un legământ
Mă-mbie să ating plăcerea
Vremurilor de demult
Ești tu, e ea
Sunt eu cel ce te alintă
Te vreau, mă vrei
E anotimpul unei vagi iubiri
O rază, un
O rază palidă răzbate prin fereastra casei mele
Cu gândul ea mă-ndeamnă să o însoțesc prin norii grei
Tresar la fiecare mângâiere a vântului tomnatic
Intrând în jocul nebunesc al frunzelor ce
Mi-aduc aminte-n serile de vară.
la freamătul pădurii, fără să iau seamă.
Mă cuprindeai în brațe iluzie de visuri...
îndepărtându-mi gândul de neguri și abisuri.
Un colț de paradis în miriștea
Cu fața-mbujorată de parfumul adierii vântului
Mă îndreptam cu pași mărunți în neantul plăcerii
Iar ochii-mi albăstrui primeau reflexia pământului
Întruchipând nemărginirea dulce a durerii
Tu
Pe boltă stelele sclipesc...
Ca, lacrimile mele.
Cu chipul tău cel blând, ceresc,
Tu îmi provoci durere.
Departe ești acum gândind,
Iar gândul mă-nfioară.
Aș vrea să te revăd, plângând
La
LD