Leonard Ancuta

poemul e dragutel si se sustine. doar ca acel infasurat nu mi se pare potrivit. cum sa te infasori in mere?

dar ia-o mai ușor, te împiedici în cuvinte,
și n-am vrea ca la ieșirea din pădure
viața să-și vopsească pletele cu roșu
și să le arunce peste tine

aici mi-a placut. si primul vers esti ca o cana merge, dar continuare nu-i chiar pe gustul meu. ai ceva oralitate in text care e ox ca procedeu, insa am impresia ca miza nu-i suficient de incapatoare. ca si cum ai vrea sa umpli butoiul cu o cana.

prima strofa cu sanul si frunza e asa, draguta. sunt foarte frumoase insa primele doua versuri din strofa doi, pacat insaca se cam contrazic cu corespondentele din prima. overall parca nu mai esti asa dark si asta nu-i bine. ti-a scazut intensitatea in ultimele doua texte.

cu onoratul mortii e facil, e firav si clatina intregul esafodaj. m-ia placut mai cada decat caldura, desi am mai vazut asfel de constructii, adicanici asta nu-i o noutate. mai trec.

primele 4 versuri par sa construiasca, insa dupa e un fel de ruptura si te pierzi. daca tot vb de adancimi, de ce sa nu ramai sa dezvolti in loc sa arunci virgule si herghelii de pasari... herghelii de păsari? nuu.

sunt cateva chestii in textul tau care ar trebui sa le eviti - de ex tautologiile gen roșii, însîngerate de carmin - este evident ca atat sangele și carminul sunt roșii, deci nu e nevoie sa te repeti de trei ori ca sa ne spui un lucru.

strofa a doua cu becul și fericirea filamentului la vederea cuiva e cam lipsită de emoție poetica. plus ca mi se pare de o naivitate copilareasca.

si n-ar fi numai asta. tema kafkiană ma facea sa cred la inceput cu firimiturile alea ca e vorba despre foame, am inteles chiar din prima strofa ca foamea aia e tot o farama de dragoste. ori sunt cateva elemente care nu ma prea ajuta. ideea de a fi gandac de bucatarie imi arata cumva indiferența, insa pe de altă parte oricat de nebuni sunt indragostitii si oricat de mult viseaza la impartasirea sentimentelor exista o anume limita prin care oglinda te obliga sa fii mai atent la cine privesti si speri. un gandac de bucatarie semnaleaza mai mult decat acel sentiment de oroare pe care il au de obicei femeile si la ideea neingrijirii, a mizeriei acumulate, a lipsei de curatenie, fie ea de oricare fel. intr-un fel asa e gandit si finalul, pe oripilare si moarte, ce ma incurca e funda albastra folosita anterior in parul ei, asta spunandu-mi ca se face rapit o substitutie de personalitate si ea devine gandacita in timp ce eul liric redevine uman. e o schimbare ok, insa odata cu ea se schimba si ideea de foame initiala, de dorinta. iata ca totul devine razbunare, devine cruzime. iata cum in loc sa scrii o poezie de amor, ai scris una despre cum sa-i facem sa sufere pe cei care nu ne vor, nu ne iubesc. este un mesaj crud, este un mesaj radical. probabil ca n-ai intentionat asta, insa logic, asta reiese din poem.

e multa tandrete in poemul asta, o tandrete oarecum voalata, as zice mai degraba una care vine din neimplinire, din visare. contribuie mult paranteza aceea, are si efect dar si imi creeaza aceasta senzatie de cautare.

avea o stea acum vad ca a disparut, asa ca o repun eu. mai intai pentru riscul asumat de catreautor in ce priveste nonsalanta exprimarii, e destul de dificil sa faci antipoezia sa sune autentic sa creeze un spatiu poetic in care fara sa fie ostentativ se creaza o legatura o emotie intre autor si cititor prin firesc si prin directete, prin apropierea familiara fata de cititor - desi fortata, nu este deloc agresiva ba chiar place. un al doilea lucru este spunerea povestii in sine, elementele de constructie care pana in final creeaza legaturi, disimuleaza stari care insa incoltesc - mie mi s-a intamplat de la prima citire dar sunt convins ca la a doua lucrul acesta e sigur.poate ar mai merita spus ca e o reala placere sa vezi ca pe agonia au mai aparut doua trei nume care merita citite si care ar putea ajuta la ridicarea standardelor pe aici.

mi-a placut. e un poem puternic, cu dublu tăiș și foarte cinstit și elocvent in surprinderea și descrierea starilor. imi place felul deloc grabit in care descopera si se descopera pe sine, imi place infiltrarea fina a narativului precum si modul neostentativ in care isi spune concluziile. un poem care merita remarcat.

sper sa iti faci ocazia sa o citesti, sunt povestiri mai noi si mai vechi, se asorteaza bine cu vinul sau maria si cred eu, au si nitel umor.

in afara de pamblici poezia suna bine, usor romantioasa dar condusa ok. i-ar fi fost necesara putina adancime, asa seamana mai mult a confesiune, dar cred ca pt varsta ta e ok.

are dreptate Tosa. numai elucubratii pe aici. daca tot nu te intereseaza parerile unora care stiu ce inseamna arta potica, fie si in mica masura, atunci inchide comentariilev sau mergi pe blogul tau. aici incercam sa ne ajutam reciproc sa devenim mai buni. sa ne imbunatatim talentul literar. cum tu nu prea dai dovada nici de bun simt nici de talent eu as zice sa te tii departe de tastatura si sa te apuci de citit poezie.

ia incearca sa scrii fara rima! rima e pentru poetii experimentati, pentru cei care pot spune ceva nou chiar si cu calusul in gura.

metafora finala e buna, sugestiva si pare sa sustina intregul esafodaj. atmosfera, cadrul e destul de simplu, ceea ce face totul mai credibil. as carcoti putin la primul vers, mai ales la acel zbor, care nu ma prea duce cu gandul sau din punctul meu nu se potriveste felului in care percep finalul. e o poezie care mizeaza pe efect direct, de aceea acel zbor, ca element fantastic sau imaginar ar trebui coborat in planul realului. eu personal as miza pe cad, adica as zice in primul vers mama as vrea sa cad acum cat aerul inca ma mai sustine. in felul asta ai avea un poem perfect atat logic imagistic si ca mesaj.

otilia, am citit candva la tine un text care mi-a placut. unul care era aranjat mai degraba a proza si unde aveai cateva imagini placute, desi nu le-am retinut. insa tot scrii si tot scrii si nu spui mai nimic. poezia e facuta sa transmiti ceva. nu vreau sa incerc sa ma scuz sa spun ca sunt previzibil sa spun ca altii teapreciaza bla bla spun doar ca pentru mine felul asta de scriere este frugal, este lipsit de viitor dar chiar si de prezent, pentru ca aici in prezent vrem sa fim apreciati nu pentru ca ne bate cineva pe umar, nu pentru ca u nii ne fac favofruri sau ne dau de baut ci pentru ca, pentru ceea ce suntem, indiferent daca am facut dragoste cu mama lor, ei cred in noi pentru ceea ce suntem. si la asta se reducepoezia. sa fim ceea ce suntem cu adevarat nu doar o ruga, un sex oral inspiratiei. ca sa intelegi, iau putin textul de deasupra: e o fortare un supraomenesc in el, neatutentic, falsificat. adica tocmai asa sta in contradictie cu poezia care e adevar. cu sa simti neadevaruri? sau daca simti fals mai faci poezie sau crima? parerea mea e sa te aduni, sa nu mai scrii toate porcariile care-ti trec prin cap si sa scrii doaar atunci cand te doare.

e o imitatie bukowskiana, nereusita ca limbaj, insa bine facut finalul. cred ca finalul ala merita mai mult.

metafora, o constructie impecabila si cu efect. de mult n-am mai citit un text care surprinde simplu mecanismul vietii, il innobileaza poetic, il transmite emotiv cum doar numai nic popa poate. felicitari.

inca de la titlu ma abstemtam sa dau peste un text mai special. si nu m-am inselat. ma gandeam ca titlul e o gaselnita, dar dupa primele versuri mi-am dat seama ca m-am intalnit cu o aberatie. textul merita trecut in atelier, dar probabil vigilenta editorilor e aproape nula. de fapt nu conteaza, pentru ca mai degraba ceilalti membrii ai site-ului ar trebui sa ia atitudine.

ai nevoie sa citesti mai mlta poezie, sa lucrezi mai mult pe text, sa observi mecanismul de compunere al unui poem. in primul rand trebuie sa sustii o idee, o stare, sa comunici asta cititorului dar nu asa cum ii spui iubitului ci sa-l faci sa simta alaturi de tine. ai nevoie sa-ti lucrezi limbajul, sa incerci sa nu te repeti, iar figurile de stil sa nu te traga inspre banalitate. elementele pe care le folosesti sa nu fie comune, iar daca sunt sa atunci cauta contexte deosebite in care sa le evidentiezi. cauta sa nu te repeti iar daca o faci, atunci e bine sa o faci ca sa fixeze ceva, nu ca sa-l demagnetizeze. iar finalurile, fie ca sunt concluzive sau doar de dcor, fie ca sunt puternice sau lasate sa pluteasca, e bine sa le gandesti cu atentie incat sa-l faca pe cititor sa ramana acolo, sa nu dea pagina mai departe, eventual sa se intoarca la primul vers...

am citit si ultimul tau poem, sunt cateva chesti bune si acolo, insa pentru ca sa vezi cum mi se pare ca un text e legat si puternic iti las un semn la acesta. de ce? findca chiar daca ai cateva exprimari mai copilaresti (limbile de ceas taiate, alcoolemia de tine, asta ca sa spun numai 2) totusi si acestea se incadreaza, e, daca vrei o umbra de tandrete si naivitate in intreg poemul, propice primelor iubiri. e candoare, mai precis si asta respira in fiecare strofa si asta e de apreciat fiindca ea da unitate. multe poeme pierd fiindca uneori suntem ba seriosi, ba autopersiflam, ba facem pe desteptii sau filosofii, ba toate la un loc dar fara o anume cursivitate fara o istorie a sentimentelor. de aceea textele in care sentimentul e compact, si iti vorbeste, se infiltreaza in tine prin cuvinte, sunt reusite, sau mai bine zis mai reusite decat altele. mai sunt apoi chestiile de tematica limbaj etc. aici insa nu sunt mari probleme si chiar si sfarsitul e fain. iti las un semn de incurajare, si probabil o sa mai trec.