Poezie
draga mea
2 min lectură·
Mediu
ești ca o cană
dacă pun "o" între cuvinte se anulează cacofonia?
probabil, oricum tu nu ai cum să știi pentru că lumea
și gândurile mele nu se opresc atunci când strigi
"NU mai trânti ușa!!"
te doare capul, așa-i?
cam la fel de tare cum ne dor pe noi toți urechile
atunci când deschizi tu gura
banală e lumea asta
dacă poeziile nu înseamnă ce vrei tu
și triste vor fi covoarele dacă le calci pe ciucuri
dar, revenind, eu îți povesteam
de ce privirea ta rotundă îmi amintește de o cană
"de ce rotundă? de ce cană? de ce dragă?"
dar ia-o mai ușor, te împiedici în cuvinte,
și n-am vrea ca la ieșirea din pădure
viața să-și vopsească pletele cu roșu
și să le arunce peste tine
da chiar, când nu vei mai avea animale sălbatice
ca să te ascunzi după strigătele lor de disperare
povestind despre cum să salvezi natura cu frunze de plastic
o să te trezești în mijlocul șoselei
pe unde nu mai circulă decât tăcerea
și îți spuneam, ești ca o cană
diva gălăgiei!
totul capătă sens pentru tine când e întuneric
și dai glas fiecărei șoapte din jurul tău, evident,
pentru că vorbești cel mai tare
trist e atunci când e liniște, iar tu, precum o cană
aștepți să vină cineva și să toarne vorbe-n tine
012.443
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Șerbănescu Ana
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 224
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 30
- Actualizat
Cum sa citezi
Șerbănescu Ana. “draga mea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/serbanescu-ana/poezie/14015507/draga-meaComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

și n-am vrea ca la ieșirea din pădure
viața să-și vopsească pletele cu roșu
și să le arunce peste tine
aici mi-a placut. si primul vers esti ca o cana merge, dar continuare nu-i chiar pe gustul meu. ai ceva oralitate in text care e ox ca procedeu, insa am impresia ca miza nu-i suficient de incapatoare. ca si cum ai vrea sa umpli butoiul cu o cana.