Șerbănescu Ana

dacă aș putea aș inventa cuvântul care să numere pașii de la începutul felului în care mă urăști până la colțul camerei pe care o încălzești care să asculte toate melodiile cântate

Uneori mă întreb cine-i timpul. Uneori, mă! Cine? Timpul...

După etajul 15 e luna, Dincolo de câmpul de cruci Și de cimitirul fals Al expoziției de automobile în mișcare... Dacă și-ar aprinde toți farurile Poate s-ar face lumină, Iar când ți-ai pune

E ceva incredibil de poetic În dansul ei grațios Cu un copac crescut prin podeaua pub-ului - Da mamă, sunt beată – Și am maxim 6 ani! Cel mai poetic totusi Este să privești de la 1 m și

dacă ar fi să se găsească cineva capabil să adune toate aspirațiile oamenilor și să le lase să se verse într-un râu care se duce la vale probabil acel Cineva s-ar așeza pe o piatră la mal și

Cea mai bună cale ca să devii un înger e să te iubească diavolul de minim trei ori pe zi de când te trezești și până te așezi cu fața la pământ convins fiind că te uiți la cer. Atunci începi

E o epocă mercantilistă a ideilor Protecționismul se practică doar la importul de mesaje Iar predicțiile sunt livrate către suflet Precum speranțele la loz în plic Azi se pune pariu pe viitor

Nu vreau să caut Ce e mai bun în oameni Prea ancorați în propriile rădăcini Ca să înțeleagă că Vântul bate sau că frunzele se mișcă Dacă aș avea de ales Între viața asta Și celelalte

De ce aș scrie poezii? E prea multă rimă, Prea multă muzică, Mult prea multă armonie În ipocrizia asta supremă De a scrie poezie, Atunci când cuvintele nu se înțeleg Și cineva le ține

când te lasă inspirația e ca atunci când toate poveștile nescrise atârnă de gâtul tău ca o dezamăgire pentru că nicio infecție nu se răspândește mai repede decât fericirea și mai dureros decât

În lupta cu soarele nu te aliezi cu o bâtă Fiindcă numai sufletul știe cuvintele Indiferent de cât de dezvoltate îți sunt simțurile Și cât de bine cunoști lumea Pentru că lumea pe care o

aștept momentul când se pot trage linii între liniște și inimă pe portativul ăsta se ascunde sufletul când vrea să doarmă și mintea când vrea să strige în jurul lui ți se incolăcesc

explicații nu mai găsesc nici cuvinte de ceva timp și e cam greu să știi despre ce vorbesc oamenii în jurul tău atunci când nici pe tine nu mai poți să te asculți ca să știi cui și de ce

nu mai vreau să citesc povești despre oameni fericiți pentru că nu mai cred în poze în timp și în mesaje nu există nimic permanent așa că ce aș putea face eu cu fericirea asta? n-am văzut-o

cei care cred că știu tot felul de lucruri despre cine sunt oamenii și cum le bate inima de ce se așează ei unde se așează atunci când cineva îi trage de guler de ce strigă când nu sunt auziți

mă întreb unde m-aș ascunde dacă aș fugi de oricine sau orice altceva mi-aș găsi un loc în univers unde nu există gheare care să te sfâșie pe interior unde corpul îmi amorțește atunci când îți

O mână galbenă se agață De zidurile mele de sticlă albastră Pe terasă o femeie discută la telefon Se plânge de șeful ei Într-o mașină gri Motorul urlă pentru că m-am așezat în fața

astăzi am citit despre dorința ta de a deveni o lună ca să luminezi cărarea celor care nu știu încotro să o apuce mai degrabă decât să fii soare mi-a fost greu să înțeleg cât de dificil este

Brățara ta de aur îmi zâmbește Când stă închisă în dulapul vechi de lemn. Creionul ăsta în zadar cioplește Cuvintele în aer așteptând un semn. Scrie-mi te rog ceva de dimineață, Așterne-mi

ați depășit limita, iar indiferența noastră e singurul motiv când pe toți ne doare-n ... *cenzurat* de moarte și de machiavelismul vostru nu suntem indiferenți ci ne este frică nu e un act

diavolul e la duș probabil se spală de păcate rușinat de manifestările dure ale enoriașilor de pe pământ militantismul lor este înduioșător aproape violent când telefonul lui dumnezeu sună

ai vrea să poți să adormi dar viața e un caz patologic de ficțiune în jurul ei se strâng ziduri ca împrejurul unei cetăți iar să cureți portocale uscate nu-i tot aia cu a-ți forța limitele cel