Leonard Ancuta

va multumesc mult pentru cuvintele voastre. va veni o vreme cand poezia mea isi va gasi locul si atunci sunt convins ca va veti bucura alaturi de mine pentru asta, fiindca vi se va confirma voua insiva increderea pe care mi-o acordati. eu voi continua sa nu va dezamagesc.

eu n-am cazut de acord cu tine. eu cred ca acest poem e prost, asa cum ti-am explicat mai sus. e parerea mea, poti s-o ignori, dar se vede ca nu poti. ceea ce inseamna ca de fapt conteaza si, mai mult, sunt convins ca te va afecta in momentul in care vei scrie urmatoarele poeme. si bine ar fi sa fie asa, fiindca te va ajuta sa iesi din mediocritate, din banalitatea pe care o aperi cu ferventa acum dar pe care o vei constientiza cat de curand. am citit sute de carti de poezie in ultima vreme si am descoperit metode, atitudini, curaj, inovatie, - ma rog, tot acel tacam care te face sa iesi din pluton la cativa dintre autori - nu peste tot, nu in intreaga realizare. as putea spune ca nimeni nu e genial 100% si ca niciun poet contemporan nu mi-a aratat doar parti bune, pentru ca asta e, exista si din cele rele. si eu le am pe ale mele si cred, oricine. asa ca nu te supara ca iti spun ce cred asa direct si in vazul tuturor, o fac pentru ca ti-o spun tie si mai multora, - crezul meu, viziunea mea despre poezie este cu totul diferita. se bazeaza pe studiu, pe lectura, se bazeaza pe logica si intuitia mea formata in timp. aici ai scris un text prost, cine te opreste sa scrii unul bun? eu nu. eu doar iti spun ca directia asta e gresita, in opinia mea. asta pentru ca momentul simbolismului a cam trecut. pentru ca elementele cu incarcatura gen pasare, om cu vioara, femei cu spice si alte gaselnite de genul asta se foloseau in urma cu 100 de ani. poezia trairilor, a starilor, a imediatului, a realului nu se mai foloseste de astfel de ingrediente, sunt perimate, ruginite. nu-ti ofer un retetar, asta ramane sa ti-l creezi singura, insa iti spun ca drumul in directia pe care o urmezi e infundat. si ai putea sa-mi multumesti ca ti-am spus asta.

mi se pare un text slab, fara forta poetica si incoerent. lipseste ideea de baza sau probabil nu are suficienta forta sa razbata din cuvinte. mai mult, exprimarea e lipsita de imaginatie, liniara, fara patrundere. intreg textul pare un cliseu de la un cap la altul - pasarea, omul cu vioara, casa cu inima, femei, spice, barbati cu iarba intre dinti - toate sunt ultrafoslosite - nimic nou, nimic inventiv, nimic original. pe mine ma sperie rau cand vad ca lumea apreciaza astfel de resturi poetice. de altfel nu ma asteptam din partea Silviei, care are si poeme bune sa ne ofere un material atat de lipsit de autentic.

uite un text scurt, fain si de impact. o metafora de zile mari la final care încununează un text în care parca se strîng toate mizele.

in ultima perioada, cu f mici exceptii, am scris despre dragoste, intr-un anume stil care probabil mi-e caracteristic. si iti multumesc si pe aceasta cale pentru varianta audio de la ”ultima bruma”. aici am trecut in alt registru, incercand cumva o schimbare. poate nu e tocmai la fel de reusit ca precedentul poem ”cloroform, dragostea mea”, care aici n-a produs niciun efect, desi am vazut cu cata verva a reactionat publicul la el pe alte canale, insa nu as minimaliza. ma bucur insa ca ma citesti si cred ca asta e mai important.

faptul ca public texte pe-aici nu tine de orgoliul meu, desi, recunosc, e mangaiat atunci cand primesc feedback, mai ales pozitiv. scriu pentru mine, public pentru cititori. in functie de tema, maniera, inspiratie, ajung sau nu la inima lor. de aceea cand sunt multumit de mine ma astept ca si ei sa fie multumiti. sau daca nu sunt sa stiu ce asteptau. pe site-ul acesta se scrie tot mai prost si de multe ori am vazut alegeri discutabile, subiective ale cititorilor. eu nu vreau sa scriu prost, insa nu mereu reusesc sa ating acel punct care sa transmita vibratie. dar daca ajung, as prefera sa stiu. multumesc.

cum se face ca, in afara catorva exceptii, ai ramas singura mea comentatoare. e drept, eu nu ma omor sa spun de bine altora, asta e, daca nu e, nici eu nu pot. si totusi am cateva poezii f bune in ultima perioada, de pilda Morgenrode, ocolite parca inadins. eu oricum multumesc pentru semnele tale si te astept ori de cate ori iti face placere.

enorm de multe inserturi autobiografice care nu fac decat sa scada textul. de obicei, textul poetic atunci cand spune o poveste cauta sa emotioneze cu ceva general, nu cu ceva personal.

strofele 2 si 4 mi se pare un tablou expresiv si echilibrat. si ar fi un text mai dens prin simplitate, fara incarcatura de care spuneam si care mie personal, mi se pare nefolositoare. evident, doar o parere.

eu tocmai subliniam faptul ca reciproca nu e valabila.

prima strofa mi se pare f reusita, apoi incepi iar cu poezia, hartia si creionul, elemente care au devenit redundante dar si plictisitoare in poezia ta. efectiv ca si cum n-ai avea imaginatia sa scrii despre altceva. mai departe nici n-am mai citit.

inimile dezbătute? de asemenea te ro sa-mi raspunzi cat se poate de explicit: care e suprafata aerului? asta pe de o parte, fiindca ma intereseaza si unde anume se situeaza ea, asta ca sa pot verifica daca e un calcul ok.

despre povestirea mortii si caligrafia tipatului nu zic nimic. ele ar putea parea pline de patos - cu o extraordinara incarcatura metaforica pentru unii. doar pentru unii.

inca o recenzie sculpata in lemn. dar așa cum le fac artiștii aia de vînd tot felul de obiecte artistice pe valea Prahovei. Înțeleg ca uneori prietenia conteaza, dar nici într-atît cat sa desconsideri poezia. Am citit doar exemplificarile, citatele și am realizat că uneori e mai bine sa te ferești de poezie. mai ales daca cineva ți-o vîra înadins la micul dejun, sau, cum mai degraba mi se arata aici, ca cadou. da, poezia e un dar, dar numai atunci cînd e poezie. cînd e orice altceva, fie ea si prietenie, nu e nici macar blestem. doar pierdere de timp.

in general am inceput sa ma obisnuiesc cu stilul tau, desi inca mai cred ca e f incarcat de adjective. deja ma gandesc sa iau un poem ca acesta si sa scot din el tot ce pare in plus - mai ales aceste chestii de dictionar - si va vedem ce ramane dupa. dar de ce n-ai face-o tu ca experiment? sa vezi ce ramane?

atmosfera intretinuta, feeling si poveste/ uite ca dupa multe poeme e ceva despre care simt ca-ti iese si iti iese nau ales pentru ca exista o motivatie dedesubtul actului de a scrie, este un sentiment care nu-i al tau dar il descrii, il susti si-l propui intr-o forma in care eu, unul, rezonez. as avea mai multe de obiectat, dar pt ca-s maruntisuri iti las placerea sa le vezi singura. pana la urma, ca arta poetica, acest poem isi face singur valoarea, mai ales prin unghiularitatea din care e privit. merge de clip, as zice, ramane de vazut piesa, asta daca ea nu exista cumva.

silvia, hotaraste-te, ori e un poem brici, ori are lacune... pe bune, sa ma scuze autorul, dar genul asta de comentariu ma calca pe bataturi, adica inteleg faptul ca tii cu ai tai, dar fa-ne si pe noi sa intelegem. mie personal mi se pare un poem ok, nu extraordinar, de fapt e doar ok, nu m-apuc sa spun de ce sa de ce nu, si nu pentru ca as avea ceva cu autorul ci doar pentru ca stiu cum scrie de ceva vreme si e mai greu sa il schimbi. de obicei mai sar cu gura pe aia tineri. dar asta e alegerea mea. daca ar fi sa reprosez ceva autorului pt poemul de aici ar fi doar faptul ca in ciuda faptului ca spune, nu spune raspicat. curajm as zice, si atat.

versul final cred ca l-am mai citit, sau in orice caz ideea mi se pare fumata. ar mai fi un typo, il gasesti tu. in rest insa un poem f bine strunit si o atmosfera care se pliaza bine pe starea mea de acum.

un text pe gustul meu, mai ales ca idee. pe undeva exprimarea cred ca ar mai putea fi imbunatatita (cred ca e o problema de ton mai degraba, adica autoconfesarea asta da un aer usor timid si cam molatec, poate ar fi fost necesara o atitudine mai cruda, mai izbitoare).

e si dragostea asta liniștita un soi de catharsis. dar nu prea cred in ea. e ca o specie involuata sau a carei evolutie a incetat. dragostea e foc care arde, dragostea creste se preface-n cenusa, rinvie si tot asa. dragostea asta parmenidica e in stransa opozitie cu cea heraclitica, si eu o vad si-o plac pe a doua. dragostea neschimbatoare vs cea schimbatoare, sau a te complace fata de a cauta noul, fata de a iti crea noi asteptari, de a explora limitele ei.

si imi place acest poem al tau fiindca ma face sa ma indoiesc, fie si pentru o clipa, de credinta mea.