Leonard Ancuta

strofa 3 nu-mi prea place, strofa patru imi aduce aminte de versurile

asculți cum moare o floare tu numai tu dintre toți
dai ceasul cu o oră în urmă ca să trăiești
mai mult.

ploaia de veci suna cam biblic-religios-invechit, dar poate altii gusta.

Imi place mai mult prima parte, primele doua strofe.

titlul e intreg in engleza, dar cu atat mai mult cred ca e inspirat pt ca da si alte intelegeri. multumesc mult pentru aprecieri si ma bucur ca ma urmaresti.

multumesc eugen, da, e un poem in care mi-am desprins parul si ma bucur ca tu esti un cititor atat de apropiat. volumul va aparea cat de curand, ne vedem cand e gata.

si sa fie intr-un ceas bun. sper sa iti gasesti cititorii si sa ai succesul sperat cu aceasta noua aparitie.

ca esti de acord cu mine. apropo de a doua parte a poemului, ea e mult mai aproape de ce se scrie in prezent decat prima parte care incepe cumva sa fie depasita. eu nu incerc sa ma adaptez insa caut formule care sa nu fie depasite din start.

desi sunt doua stiluri diferite, ambele parti ale poemului exprima acelasi lucru si-l potenteaza prin contrast. nu vulgarizeaza ci mai exact il scot din tipare, il scot din sabloanele banalului. si tocmai pentru ca se vede atat de bine diferenta imi confirma faptul ca mi-a iesit.

nu ma supara deloc interventia ta, dimpotrivă, iata cum in cateva cuvinte imi arati ca ai prins esenta. multumesc!

multumesc mult pentru semn, apreciez vizita ta. apreciez faptul ca il vezi lipsit de canoane, de banalitate, cu asta se lupta multi poeti. te mai astept!

dulcegarie si patetism, cam arata vad aici. ar trebui creat un balans, un echilibru, macar asa, de ocazie, desi nu vad cum un text expresii de genul ” se spărsese cerul. l-am găsit înfulecând” stele”, ” pârăul își mângâia pietrele duios” sau ”inima îi înflorea prin cămașa de noapte, cămașa mea de noapte”, una dupa alta, ar putea fi candva poezie. buna.

mi-a sarit mai intai in fata ultimul rand care mi-a provocat rasul. are un penibil al lui greu de egalat.

in rest textul e slabut, plin de poticniri - inca de la debul - pe marginea lui de sticla el pasea... nu are sens sa continui, ma mira doar felul in care victor apreciaza acest poem, il credeam mai riguros. de restul nu mai zic.

și mă iei de mână îmi
spui că războaiele
toată dragostea sunt
acolo să mă strângi

incercand sa fii ermetic, la final esti de o simplitate dezarmanta. plus ca genul asta de lirica soresciana e cam perimat. ai nevoie de mai multa indrazneala, cauta sa fi mai transant si nu te explica in final.

discurs limpede, usor cinic, usor autopersiflant, imagini de efect, creionind perfect o stare. ce nu-mi place sunt punctele de suspensie, ele n-ar trebui sa existe, sunt desuete si patetice, dar altfel textul e bun si inchegat. uneori te mai pierzi in cuvinte, dar aici esti destul de concret, restrans si cu imagini bune.

multumesc pentru semnele tale lasate celor 2 poeme. Eu ma straduiesc sa imi duc poetica mea catre o zona in care doar putin se simt confortabil, ma bucur mereu cand vad oameni care se simt confortabil in acest univers. o zi faina!

e un text religios, asta ca sa stii.

eu n-am negociat decat extrem de rar cum imi scriu textele, cum le finalizez etc. ca orice creator opera mea e completa si finita si nicio interventie exterioară nu-i poate aduce ceva in plus. eu nu vad nicio explicatie in final, nu stiu cum o vezi tu, dar ma rog, probabil ca eu am scris una, tu intelegi ce vrei, se mai intampla.

bun, daca spune prea mult, atunci ce spune?

ar putea exista? imi puteti da cateva exemple?
cred ca titlul este oarecum neinspirat.

in rest mi se par cam epigramistice aceste haicuuri, in sensul ca se bazeaza pe cateva gaselnite. zicea ceva si Basho de pestii in lacrimi, dar acolo e inspiratie pura si emotie. evident e doar o parere, nu sunt deloc savant pe teritoriul acesta.

voiam sa zic literatura buna, dar apoi mi-am dat seama ca literatura n=are cum fi altfel. succes si sper sa citesc intraga carte. referintele-s de calitate iar textul ales promite.

din punctul meu de vedere puteti asculta orice. fie verdi, fie bela bartok. si puteti scrie orice, inclusiv ca shakespeare sau ca francois villon. si puteti sa mai inventati odata roata, si de doua ori bicicleta. dar fara pretentia de literatura. fara pretentia de muzica, fara pretentia de inventator, pentru ca exact asta lipseste: factorul noutate. daca ati fi scris o poezie hip-hop, tot in peisajul asta anost si deja consumat v-ati fi situat, fiindca deja a fost consumat sau cum se spune, fumat, de altii. ce-i drept, nimic nou sub soare. greu a mai avea putere de a recrea poezia, foarte greu a reinventa, a lua un nou drum, a rasari pe un ogor inca inexistent si cu ocazia asta sa inventezi insusi ogorul. stiu asta si nici mie nu mi-e asa la indemana. insa de pe margine, ca si chibitii la fotbal sau la sah, zic si eu: mutarea asta s-a mai facut. de ce oare nu putina indrazneala. de ce sa ne intoarcem la Al O Teodoreanu in loc sa inchidem ochii si sa facem un pas inainte iar cand ii deschidem sa fim cu o secunda inaintea celorlalti? Poezia dvs e inginereasca, insa in afara de tehnica f buna, nu are nimic special: nici ca idee, nici ca versificatie. e cumva acelasi cantec compus 100 si ceva de ani pe care il canta toti cantaretii si au succes cu el, dar asta pentru ca exista un public la fel de redundant ca si cantecul: oameni care nu stiu ca se repeta fara folos, oameni care isi extrag emotiile din aceeasi zama de varza neschimbata de ani in care si strabunica, si bunica si tatii si apoi fii arunca an de an varza la murat. faptul ca spun astea aici nu sunt urma unei frustrari. ma bucur chiar, sunt mandru ca genul asta de poeme sunt recomandate aici. asta arata ca agonia si-a atins punctul de maximum si ca mai mult nu mai poate. e minunat. dar eu ma gandesc la viitorul poeziei si nu la viitorul agoniei, fiindca in stilul asta agonia o sa ramana nemuritoare in simpla-i idiosincrazie. sper insa ca acei tineri poeti care vin pe aici sa nu ia de bun, sa fie suficienti de inteligenti sa discearna intre ce inseamna calittate autentica si calitate artificiala. fiindca aici artificialul, ma scuzati, il promovati sub semnul unei calitati pe care probabil o mie de oameni il sustin, desi cantitatea asta nu inseamna nimic sub auspiciile unei valori autarhice. cu alte cuvinte ar da mai bine sa spuneti ca da, m-am jucat si joaca mea e buna, cum si altii se joaca si joaca lor e buna. insa nu va infatuati ca ar avea si valoare fiindca eu unul cred si sustin drept si inalt ca n-are. nu pentru ca e invechita, ci pentru ca n-are noutate. verdi a fost nou la vremea lui, dar cine mai canta exact la fel ca el azi? goya a fost bun dar cine mai picteaza asemenea azi? si o pot tine tot asa. da, acestea sunt valori autentice dar imitatia nu face o valoare autentica, ci doar o copie palida, lipsita de stralucire. stralucirea ar putea veni macar dintr-un cuvant nou, o expresie noua, din ceva care sa apartina zilei de azi sau de maine, nicidecum celei de ieri. daca ar fi macar asa, sunt sigur ca fie si pt un cuvant deosebit as fi apreciat lucrarea dumneavoastra. dar mi-ati interzis acest lucru. si inca o data, nu pentru ca ma consider eu unul care a reusit asta, dar stiu ca eu incerc si ca ma straduiesc. si nu va acuz, de fapt, pentru faptul ca ati scris ce ati scris: e onorabil ce ati scris. eu doar v-am transmis parerea unuia care vrea mai mult de la cuvinte decat simpla lor aliniere in rime. si nu ma luati prea tare in serios fiindca nici eu nu ma iau. si eu glumesc, la fel ca toata lumea. si mai si rad la glumele bune.