Stau...

discurs limpede, usor cinic, usor autopersiflant, imagini de efect, creionind perfect o stare. ce nu-mi place sunt punctele de suspensie, ele n-ar trebui sa existe, sunt desuete si patetice, dar altfel textul e bun si inchegat. uneori te mai pierzi in cuvinte, dar aici esti destul de concret, restrans si cu imagini bune.

Sincer, de ceva timp nu mai găsisem vreun vers mai sclipitor pe aici. Dar l-am găsit pe ultimul din textul acesta, un vers care ar salva și o poezie mediocră, deși aici nu se poate vorbi de așa ceva. Cum în ultimul timp sunt tot mai rar uimit de ceea ce se scrie, cred că a meritat oprirea mea în halta aceasta. Și cum e doar o haltă, să nu mă mai lungesc și să spun ce cred. Nu înseamnă că versul final ar fi total inedit, fiindcă metafora "păstor de himere", în care și-ar avea impulsul și imaginea poetică valerbarbiană, am mai întâlnit-o. Dar felul cum spune ceea ce spune, în context nou, dau o imagine veridică a creatotului de poezie. Și despre "sfânta lene" ca muză pentru poeți am mai citit. Dar autenticitatea a ceea ce spune domnul Valeriu Barbu, în nota cinică și autoironică pe care o remarca și Leonard Ancuța, îl aproprie, în ciuda deosebirilor de mijloace și de atitudine creatoare, de Liviu Ofileanu, în special fiindcă, în mod conștient sau nu, ilustrează în mod creator o parte din ceea ce spunea autorul sus-numit în "Manifestul Scolii cinice moderne".
Despre excesul de puncte de suspensie și de semnul exclamării (despre ultimul, nu e cazul aici), am mai spus și eu, mai ales că nu se justifică mereu, în condițiile în care autorul oricum nu folosește toate semnele de punctuație. Pauzele acelea în lectură sau recitare și le alege singur acela care se află în fața textului.
Oricum, e un text cu nerv, realizat artistic, având, desigur, și un lexic adecvat discursului. Se tinde spre o formă de manierism, mai ales prin obsesia "minutarelor" și a "secundarelor", dar poate acesta e o pecete cretoare proprie.
În concluzie, cum autorul "n-a murit de tot", ca să-l parafrazez pe prietenul nostru latin de peste timpuri, răspund cu o stea, care să-i lumineze drumul când se va rătăci prea mult. Și cred că dacă va publica și vreun volum în italiană ar trebui să îl semneze cu numele Valerio di Barba. Pe barba mea că nu ar fi rău.