Leonard Ancuta

e un text foarte actual, moderm, inventiv, are schepsis, sarcasm, umor, face aluzii, trimiteri directe și indirecte. e un text care in opinia mea aduce un suflu diferit pe acest site, o alta maniera de scriere pe care am mai vazut-o doar la poetii americani actuali. nue nevoie să spun mai multe, se simte ca acest text are ceva de spus si spune. o stea.


PS: avea să aflu - cred ca lipsește un m aici.

fara suparare, dar textul e destul de ch(inuit). spui ca totul e simplu si alb apoi imediat pomenesti unbra, care e clar ca nu-i alba. si daca zici ca asa ai vrut, nu te cred. arca de jeleu mi se pare in stilul cuiva caruia nu-i spun numele, dar e fortata pana la calarea motorului poetic, dupa care mai vin rîuri de mercur si dupa care vine ceva care pare luat din enciclopedie, gen

poporul Inuit nu are cuvânt pentru timp în schimb
au 100 de cuvinte pentru a denumi zăpada
iar ”rece ca un iglu” nu mi se pare corect, în ideea ca tot timpul am vazut acest iglu ca pe un camin, ca pe o casa, am vazut foc si tandrete inauntru, deloc raceala, iglu semnifica apropiere, intelegere, dragoste in simpla ei forma, deloc rece.

si elementele limbajului poetic sunt atat de diversificate, prea diversificate adica, provin din atatea culturi incat în ametesc, dau impresia de salata (matrioska, iglu, dacia alba, caribou, castaniete).

si la final, as spune ca legatura cu titlul e destul de firava. sper ca iti dai seama ca bipolar nu poate fi tradus poetic prin chestii cu zapada si ursi albi, decat daca... altfel.

stiu ca pare rautacios acest comentariu, dar nu e. dimpotriva, e gradul meu de sinceritate maxim, in ideea ca nu e suficienta starea de poezie ci si macar minima atentie in a ghida simturile pe albia limbajului.

cele doua strofe n-au nicio legatura una cu alta, parca is din doua texte diferite. si pare ca nici nu se prea pupa, asa cum is mashup-urile alea muzicale. chiar am ascultat in seara asta justin timberlake mixat cu marilyn manson.

ded altfel primu text (strofa) e ok, al doilea e din zona aia in care fetele plang dupa zburatorii plecati si nu-i chiar ok.

excelent descrisa, se simte f bine caldura aceea de care vorbesti si ma bucur ca ai reusit sa o transmiti, ca ai surprins exact esentialul acelui moment in care simti cum creste in tine acel ceva care pana la un moment date exterior apoi il simti crescand in tine, incalzind, topind frici sau alte angoase. e un poem in care simnplitatea are un efect extrem de puternic ca instrument de propagare. ti-a iesit, in opinia mea.

cu bila este excelenta, acolo e intreaga poezie. ar merita sa restrangi si sa pastrezi strofa aia pentru final.

ca astfel de texte raman nu numai neremarcate dar si necomentate. stiu ca poate parea partinitoare decizia de a instela acest text, prin prisma faptului ca autoarea este una dintre cititoarele si comentatoarele mele, insa ar fi pacat ca un astfel de poem sa ramana in obscuritate.
mie mi-a placut lipsa de compactizare, de faptul ca este un soi de senvis cu multe stari intre care placerea se regaseste constant. este genul acela de poem pe care scriitorul il face ca sa-si explice lui stari si lucruri, nu se adreseaza in mod special cititorului si numai putini pot rezona cu adevarat. de fapt a rezona cu adevarat este mai putin probabil atat cat nimeni nu poate sti cu adevarat care sunt cu exactitate trairile, ghesul care a dat nastere acestui text, insa tocmai arta ”facerii” acestui text lasa sa razbata in exterior acel cumul de sentimente. invit asadar spre lectura si alte pareri.

am citit si am inteles ca e o scoborare din vis. ca reveria e un soi de intelepciune poetica aici. la iceput am crezut ca vrei sa scrii pentru cei doi copii ai tai, apoi la final am vazut ca nu-i decat un imaginativ prin care de fapt vrei sa salvezi textul. de fapt tocmai prin asta il pierzi, prin faptul ca vb despre el in interior, ca-l substitui ca pe un personaj cititorului, dar nu subtil, ci pe fata si asta trage in jos. pentru un prim text pe acest site nu stiu ce sa zic, mi-a placut doar montagne-russe-ul care e mai rapid ca țipatul, in rest chestii obișnuite. mai așteptam, mai citim.

super ritmata si cu o buna doza de umor. pacat ca io n-am rabdare cu astea, dar ma bucur cand citesc una buna.

nu-s deloc ipocrit, ba chiar as zice ca am fost dragut ca am avut rabdare sa astept, asta ca sa nu para ca te taxez pe tine. nu stiu despre ce situri vb, eu m-am retras de pe multe dintre ele si abia daca mai activez pe ici colo, desi deja am obosit.
iar in ce priveste poezia ta, pot spune ca a luat o intorsatura care mie personal nu mi se pare ok. poate altora place, dar excesul asta de imagine mi se pare cam copilaresc, nu face bine. arata chin, sfortare, arata imprudente, arata ca storci lamaia desi nu mai are zeama, ca aici

la gările în care începeau săruturile să ne muște
și impegații să își coasă urechile de șine cu ochii spre noi - unde saruturile care musca e cam cliseic dar hai, si eu l-am folosit odata deci poate merge, insa asta cu impiegatii care isi coasa urechile e rizibila, nu aduce niun plus de emotie, n-are legatura cu saruturile. e pur si simplu o fortare gratuita care impresioneaza pe cei multi, dar n-are nicio valoare estetica.

la fel sunt niste oximoroane gen plete de metal sau cer lemnos. apoi uite cum e construita strofa asta

o să răstorn peste mine o barcă
și ei or să vină să ne audă vocile din copacii
ce-și poartă prin vânt coifurile de frunze

unde nu exista liant intre barca si ei care umbla sa asculte voci prin copaci si pentru ca nu era suficient, mai si poarta coifuri de frunze. adica fortare, adica lipsa de autenticitate.

si nu spun astea cu rautate, pentru ca tu personal imi esti simpatic, iar pe de alta parte pana acum jumatate de an parca scriai altfel, mult mai clar, mai legat. acum doar aglomerezi imagini pe idei simple, cu profunzimi banale.

nu, problema mea este textul, n-am nimic cu autorul, cu autorul am baut chiar si bere mai demult. pe de alta parte nu zic ca nu se mai scapa cate-o greseala, si da, ori le corecteaza un editor, ori se lasa un offtopic. de asta nici n-am semnalat asta inca de ieri, cand am observat prima data, ca sa nu par ca am venit sa fac caz sub un text pe care la o adica pot sa-l ignor, chiar daca e recomandat. dar cum am vazut ca nu s-a corectat, am zis ca e pacat ca un text recomandat sa apara atata vreme cu erori. cam asta e.

impegat e gresit - IMPIEGÁT, -Ã, impiegați, -te, s. m. și f. 1. Persoană care organizează și controlează mișcarea trenurilor într-o gară. 2. (Ieșit din uz) Funcționar de stat de grad inferior. [Var.: împiegát, -ă, împiegați, -te s. m. și f.] – Din it. impiegato.
Sursa: DEX \'98 | Adăugată de gall | Greșeală de tipar | Permalink

mai era ploape, dar vad ca intre timp a aparut o mana binevoitoare.

poezia in sine nu-i o mare realizare. dar vad ca acum se recomanda si texte cu erori gramaticale.

am cautat un colt cu care sa rezonez aici si n-am gasit. stii ca-s franc si apreciez acolo unde e cazul, insa aici parca e sub ceea ce citesc de obicei la tine. nu ma pune sa explic, n-am rabdare, dar dupa 3 citiri n-am reusit sa-mi apropii textul ăsta.

sunt vreo citeva exprimari mai fortate, de fapt mai intr-o dunga, dar pe ansamblu textul emana poezie. si in plus, chiar daca unora exprimarea ta pare greoaie, ea arata mai intai, prin felul in care ti-ai construit vocea aici, la fel ca si-n alte poeme, ca esti atenta la felul in care scrii. si nu numai atat, ai o imagistica bogata si surprinzatoare pe alocuri. cum s-ar zice, uite ceva proaspat in praful de pe agonia.

(poate de dragul unora, ar trebui sa eviti anumite regionalisme, desi uneori ele au farmecul lor)

textul e bun, la limita dintre o proza buna si o poezie buna. dar aceasta atingere e suficient de puternica sa starneasca emotie. si mai amut decat atat, ce se simte aici e aerul de autenticitate si asta face textul si mai placut. te indrepti tot mai mult spre poezie, cel putin asa te simt prin prisma ultimelor texte.

chestii strica frumusetea acestui poem, paranormalul si visul fantasmagoric. in rest imi place cum ai atins o stare pe care o mai vad din cand in cand in textele tale.

cu bucurie primesc aprecierea ta și înca o data ma bucur ca sunt deja ani de cand ai încredere în resursele mele. sper sa ma bucur in continuare de stima ta. multumesc.

o sa ma mai gandesc la variante, astept sugestii si din alte parti. pana la urma asta e rolul unui atelier, macar sa primim ceva sugestii. stiu ca varianta ta se refera la fiintele alea mici care rod continuu, dar ma gandeam ca o carie inseamna totodata si fiintele care fac asta si rezultatul lor. mi se pare mai de impact sa vezi gaura, rosatura, sa o simti acolo, laolalta cu micii mancatori ai zidurilor din noi.

nu eram hotarat daca vreau car sau carie, sugestiile sunt la fel de puternice. pana la urma am optat pentru carii, rezultatul final. si am redus si carnea, poate e mai bine asa.

oanoarea e de partea mea. sunt fericit ca am putut darui un moment de placere. te mai astept.