missa solemnis

Kyrie Eleison

eu sunt dirijorul cu o mie de mîini
tremurul din degetele muzicienilor
singurătatea în care tristețea e o veselie
la fel cum e vizita unui prieten după mulți ani

eu sunt sunetul ce așteaptă înghețat în instrumente
absența aceea uriașă
ca o tăcere în toate simțurile
înainte să te naști
înainte să mori
înainte să-l cunoști pe dumnezeu sau
înainte să iubești
eu sunt pieptul larg deschis
coastele ca niște păsări gata să zboare
eu sunt deschiderea
la fel ca o cutie de rezonanță
sunt aerul în care din toate instrumentele se aude clar
ca în aerul unei peșteri
sunetul inimii

Gloria

eu sunt muzica prin care sîngele împinge dragostea în artere
apoi din ce în ce mai tare în aer
eu sunt bătaia acelei inimi care menține echilibrul
inima care a bătut cuie în brațele fiului
și inima care bate după moarte
în toate trupurile

eu sunt deschiderea ochilor
o furtună în inimă
o rupere violentă de nori
eu sunt cel ce rupe ața sufletului
așa începe gloria

Credo

eu sunt cel ce spune adevărul cu o mie de sensuri
eu sunt credința că deschiderea ochilor în lumină
înseamnă să fii orb acolo unde-i întuneric

eu sunt trupul cu o mie de ochi și o mie de guri
o mie de brațe și o mie de piepturi
eu sunt cel ce s-a născut să sufere în locul tău
ca pe tine să te doară de o mie de ori mai puțin
fiindcă
la ce-ți folosesc mîinile dacă nu poți să atingi
la ce sunt bune picioarele dacă nu poți să mergi
nu poți să te așezi în genunchi
la ce sunt bune urechile
dacă nu-i poți auzi muzica?

Sanctus

eu sunt orice se poate transforma în lumină
chiar și întunericul
eu sunt orice se poate transforma în sunet
în armonie
chiar și norii
eu sunt tăcerea care cîntă despre iubire

Agnus dei

eu sunt o absență care urmărește fiecare om
așa cum există întotdeauna o lipsă în amintiri
fie om fie faptă
sunt cel ce suflă înfricoșătoarele trîmbițe ale judecății

eu sunt imaginea răsturnată
în care pămîntul acoperă cerul
și soarele din bălți este călăuză spre
mine

eu sunt orbul destin care-ți arată drumul înspre palma
lui dumnezeu
eu sunt suflarea lui în tine
anotimpul grînelor coapte vremea secerișului
căldura din pîine și natura înfometării
viața din umbrele voastre

eu sunt cel care cîntă cîntarea cîntărilor
și muzica se întoarce spre sine ca un șoim de vînătoare
eu sînt cel fără umeri
doar o absență
brațul amputat pe care pasărea păsărilor îl caută
la infinit



*


cînd toate acestea s-au spus
\"ochii lui s-au deschis și a ridicat pumnul drept
pentru cîteva secunde,
cu o expresie amenințătoare pe față.
cînd pumnul i-a căzut, a închis ochii pe jumătate...
fără nici un alt cuvînt, fără nici o altă bătaie de inimă\"