reaușescu

Fără îndoială, autorul deține un arsenal unic și impresionant de aptitudini și talente în domeniul literaturii autohtone. Estetica sa sofisticată și erudită îi permite să conceapă versuri și imagini ce transced granițele convenționale ale expresiei verbale și să exploreze noi frontiere ale imaginației. Acest spirit creativ neobosit îmbină armonios ingredientele esențiale ale geniului literar - inventivitatea, eleganta și profunzimea emoțională - pentru a oferi cititorilor o experiență de lectură de o autenticitate și subtilitate rare. Aparent, cu o vastă cunoștință a tradiției literare și o acuitate intelectuală remarcabilă, autorul abordează teme complexe cu o precizie și o eleganță deosebite. Textul de față, caracterizat de o virtuozitate stilistică fără egal, începe timid dar pe parcurs capătă forță și siguranță, asemenea unei mimoze care a luat viagra, reflectând o putere emoțională extremă, așa cum telenovelele de pe Acasă TV reușesc să umple ochii de lacrimi gospodinelor plictisite de viață.
Este evident faptul că autorul posedă un talent unic și un potențial imens. Prin urmare, este cu siguranță un nume de urmărit în viitorul apropiat și, fără îndoială, va lăsa o amprentă durabilă asupra acestei arte sublime numită poezie, cu atât mai mult cu cât geniul literar colectiv după anul 89 suferă enorm în România, fiind în căutare de valori. Citind textul acesta, dar și pe cele recent postate, nu mă pot abține să nu fac anumite conexiuni cu unele secțiuni din manualul DSM V, motiv pentru care cred ca Leonard atinge în textele sale multiple puncte nevralgice al societății în care trăim. Citind și tot recitind mai ajung la o concluzie care mă îngrijorează: sunt comteporan cu geniul Leonard Ancuța și cu toate astea nu am de la el nici măcar un autograf. Poate totuși lasă o adresă unde îi pot trimite o geacă de piele pe care se poate semna.

//
ți se puneau în față farfurii albe în care erau doar secrete
și nu știai ce să iei, furculița sau lingura sau cuțitul
tu nu ascultai muzica la pick up sau magnetofon
aveai un album colorat cu tablouri, tu nu te uitai la filme
te uitai la muncitori pe schele și dacă erai norocos mai cădea unul
uneai fir cu fir iarba pe un cîmp, să simți că se țin de mînă
și fac o horă uriașă ca o plasă la circ în care să cazi în siguranță
de fapt întotdeauna tu cădeai primul că o protejai pe ea
de fapt tu întotdeauna cădeai ca să-i vezi ochii pierduți
de fapt cădeai și cădeai în speranța că e ceva în inima ei
care te aduce înapoi // asta mi-a placut, desi as mai umbla la timpuri.

// e un cor de copii în fața unui pluton de execuție ce cîntă pentru viața lor //
asta e trist. dar atat de fain ca imagine si emotie.

yours,

Daniela :))

Leonard Ancuța începe încă de la început în forță acest poem definitoriu pentru literatura română ca șezlongul pentru plaja Mamaia. Soundul psihedelic al unghiilor care cresc induce o stare de introspecție și călătorie lăuntrică atât de firească, încât te reîntorci înapoi în timp și stai cu George Harrison la un LSD mic într-un castel din India, apoi îi apari în vis lui Hendrix și îi dictezi Purple haze.
În strofele doi și trei autorul ne pregătește ca să dăm mână cu mână și să întindem hora română ca diversiune pentru strofa a cincea unde autorul retrăiește o viață anterioară, anume cea a lui Dexter, care omoară universul cu scopolamină și zyrcloniu, și experimentează pe propria piele fragilitatea lumii, întrucât se dă cu parfum scump și nu e nimenea în jur să recunoască.
În cele din urmă, autorul sapă o groapă în care se pune la criogenat, fiincă e cringe să fii singurul geniu într-un univers pustiu.
Comentariul lui Claudiu ar trebui trecut la offtopic și acest amator Tosa retrogradat, pentru că comite atac la persoană când spune că e contemporan cu Ancuța. Ancuța nu e contemporan cu nimenea, nici măcar cu el însuși, n-ar suporta ca el să fie mai bun decât sine.

pentru ceilalti închin un pahar, nu stiam ca sunt seriale de stand up comedi pe agonia.

„Ancuța nu e contemporan cu nimenea, nici măcar cu el însuși”

Practic Leo nu există în interiorul totului. El este totul. El se află în afara totului și totuși înăuntrul propriului său eu. De aceea noi în realitate nu îi citim textele ci, interacționăm cu el printr-un mimetism de natură transcedentală, sau, mai pe înțelesul amatorilor care urmăresc aceste dialoguri, Leo e Vecna din Stranger Things iar noi, cititorii, copiii ăia urmăriți. La fel ca în serial el nu vrea decât să ne salveze, aducându-ne pe teritoriul lui. Pe Teritoriul Poeziei Lui.

A fi Leonard Ancuța echivalează cu sincopata neliniște a fractalilor eliberați printre globulele roșii ale sufletului universal, Este esența neîntâmplării și a fericitei întâlniri dintre abstract și teluric și bere și ceea ce rămâne după prea multă bere. A fi Leonard Ancuța este începutul și sfârșitul, este Alpha și betul și nu e deloc greu. Este doar inconfortabil. Așa că pas!

Pas cu pas ne îndepărtăm și privim în perspectivă statura acestui uriaș poet, cel mai mare în viață și ne și minunăm câte compromisuri face marginea cadraturii foto pentru a-i îngădui fruntea lată să se strecoare, oferind totodată și spațiu, central, pentru cuie sau pioneze de prins pe perete.

Nu credeam că în poezie există bullying...

Recitind textul am mai remarcat ceva:

„ți se puneau în față farfurii albe în care erau doar secrete
și nu știai ce să iei, furculița sau lingura sau cuțitul”

Asta este clar o reiterare a procesului de tăiare a moțului unde copilul are de ales câteva obiecte de pe o tăviță.

sunt doar niste oameni invidiosi si cu lipsa de ocupatie. si poemul acesta si celelalte recente sunt foarte bune, nu pentru ca o spun eu, dar voi nu veti recunoaste niciodata asta ca sunteti prea orgoliosi. si cam lipsiti de inspiratie lately. hai ca bi se raceste grisuletul, mergeti la masa, nu uitati sa va spalati pe maini, de pacate si sa va puneti bavetica.

Conform dex, bullyingul- acțiunea sau seria de acțiuni fizice, verbale, relaționale și/sau cibernetice, într-un context social dificil de evitat, săvârșite cu intenție, care implică un dezechilibru de putere, au drept consecință atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptate împotriva unei persoane.
Regăsesc în comentarii majoritatea acțiunilor și consecințelor enumerate în definiție. Predomină dezechilibrul de putere. Domnului Ancuța nu i-a rămas decât acest site (conform mărturisirii proprii). Faptul că se consideră cel mai mare poet de pe site nu afectează proprietatea sau libertatea nimănui.

pe celelslte le-a bagat in faliment ca dadeau premii in bani si le-a luat toti banii.

Am o propunere. Ce ai zice de reactivarea rubricii de forfecări? Am fost un mare fan. Leo nu știu dacă a prins-o, s-ar putea ca el să se fi încălțat cu fesul pe vremea aia.

care mi-a scris pe prima mea carte de poezie, si a platit tot el berea, dumnezeu sa-l odihneasca. restul e suflare de vant.

Un diavol cu sentimente
Poezia lui Leonard Ancuţa reprezintă o stare de spirit în
dezacord făţiş cu normele unei sensibilităţi ultragiate. Metafora
sa este dură în planul expresiei, dar ireală din punct de vedere al
percepţiei; atît ca mod de a iubi cît şi ca artă de a se răzgîndi în
cuvinte… în sensul de a se delimita deopotrivă tragic şi ironic in
linia unui postmodernism asumat.
Uneori, tangoul lui cu onirismul face loc unui spectacol
de coridă inspirat, parcă, din maeştrii luptelor cu tauri.
Leonard Ancuţa se joacă la limita imprudenţei cu un
sentiment pe care, poetic vorbind, îl domină, dar căruia i se şi
subjugă. Versul său este expresia unui sentiment exprimat cu
mijloace cînd vehemente, cînd înstrăinate: dar, ca la orice poet
autentic, vocea lui se propagă cu viteza intensităţii.
Leonard Ancuţa e un diavol cu sentimente. Dar ce diavol, dar ce sentimente…
Traian T. Coşovei
Iubirea e ziua lipsă din calendare
De cele mai multe ori poeţii care trec la texte narative
scriu o proză lirică. „Iubirea e amintirea unui viol“ de Leonard
Ancuţa pare o carte de poezie scrisă de un prozator. O poezie cu
multă acţiune, narativă şi ideatică, făcută din gînduri („gîndurile-mi sunt îngrămădite unele în altele ca maşinile / într-un ac-
6
cident în lanţ pe autostradă“). Poeziile sale-s la trecutul imediat,
chiar şi cele de dragoste. Nu întîmplător cele mai reuşite pasaje
din textele lui Leonard Ancuţa sunt descrieri – chiar dacă-s descrierile unor stări („cînd te îndrăgosteşti eşti la fel de fericit ca
atunci cînd înveţi să mergi / pe bicicletă şi bucuria e caldă în
tine, înţeapă în trup şi-ţi vine să faci / cu ochiul soarelui. e ca şi
cum o femeie s-ar tunde zero doar pentru tine“). Poeziile sale,
fie declarative, fie narative, din cînd în cînd te lovesc cu idei
(„viaţa e o reclamă la moarte“), idei-stări („fără moarte n-ar exista nici dragoste pînă la moarte / nici artă“), îndemnuri („aşazăte lîngă mine şi hai să rotim butonul / să ascultăm un post mai
bun decît viaţa“), imagini-stări („ce frumoase pot fi femeile care
pleacă / cît de frumoase atunci / cînd renunţă / cît de frumoase!“) sau alăturări imposibile, dar puternice („un coş apărut pe
obrazul unui mort // dragostea mea îşi caută o nouă gazdă“)…
O poezie sinceră şi făţişă, care se pare că nu are în plan să ajungă
vreodată în manualele şcolare. Citindu-l pe Leonard Ancuţa te
gîndeşti că ai în faţă un poet care chiar scrie cum gîndeşte şi deşi
nu exagerează cu cuvinte „din alea“ (care nu lipsesc, însă), zice
chestii pe care lumea le evită sau chiar fuge de ele, ceea ce te face
să-l crezi un avangardist fetişist sau un existenţialist mizerabilist.
Un poet altfel, o poezie ca iubirea din titlul volumului pe care-l
ţii în mîini.
Mihail Vakulovski
„Plin de bucuria unei lumi care moare“
Leonard Ancuţa trece de la poezie la proză şi de la
proză la poezie cu o grabă frenetică, obsedat de ideea de a pune
stăpânire şi a exploata acel timp al creaţiei care poate dispărea în
orice clipă, de la oricine se adapă din el.
7
Sub atanorul în care-şi prepară deliciile şi otrăvurile
poetice, Leonard Ancuţa pompează combustibili cu asiduitate,
riscând uneori să supraîncălzească agregatul, dar pînă la urmă
poezia cam asta face dintotdeauna: se joacă cu focul.
„Sunt plin de bucuria unei lumi care moare“ mi se pare
una dintre expresiile inspirate prin cheia căreia poate fi descuiată
această carte de poezii de dragoste, dezgust, iluminare, descompunere şi moarte, căci: „iubirea e un forceps în mîna unui sto- iubirea e un forceps în mîna unui stomatolog/ iubirea e un hamster cu sînge de cobră / iubirea e ziua
lipsă din calendare / iubirea e ura unui dumnezeu rămas singur
/ iubirea e amintirea unui viol/ iubirea e un somn între două
trenuri / iubirea e cînd nu te mai trezeşti niciodată.“
Ioan Es. Pop

”Mai târziu decât la proză, dar mult mai pregnant și demonstrartiv, juxtalismul mi-a apărut în poezie și mai ales în cea de pe internet. Am pomenit termenul într-o prefață la un foarte bun volum al tânăruluii Bogdan Geană (Să îndeplinim dorințele prostscrișilor, 2005) și în alta la volumul altui membru al “curentului” poezie.ro, Andrei Novac (Vârsta sării, 2006). Un alt exemplu definitoriu este Marius Marian Șolea cu mai toate volumele sale de versuri și cu recentul său roman, Crimă și pace bună (2006). Însumi am scris romanul Miluta (2005), cu care am obținut nu mai puțin de trei peremii literare importante, în care, fără a avea însă o conștiință prealabilă, ci din pură intuinție, căutând soluții pentru atragerea publicului, am mixat masiv imaginarul cu realul, personajele de ficțiune cu cele reale, unele aduse în scenă chiar cu numele lor real.”
VALENTIN TAȘCU

https://www.poezie.ro/index.php/essay/200249/Ce_este_%C8%99i_ce_ar_putea_fi_juxtalismul

În săbii să ne tăiem, ori în luptă să ne luptăm?

Leo începi să mi-l evoci pe Mircea Diaconu din Filantropica.

ca asa era bancul. am pus comm-ul de mai sus pentru ca desi tin bine la glume, totusi poezia o iau in serios. claudiu tosa e bascalios si uita vremea cand scria porcos, probabil i-o fi zis nevasta/gagica sa fie decent si sa nu mai vorbeasca/scrie urat. pe de alta parte eu nu sunt manierist, scriu cum imi vine si nici nu caut ca nastratin sa ma bat cu bolovanul in piept. radem glumim futem platim, cam asa e treaba. orice ar spune oricine de pe site-ul asta, si stiu ca poetii au si infatuarea dar si infantilitatea lor, ne-am adunat aici sa facem o treaba nu doar sa ne strangem de oo.

@BG- am căutat urme de ludic în comentariul tău. Negăsind, îmi permit să-ți atrag atenția că ieși din zona polemicii cu amenințătorul îndemn (poruncă?) de a nu mai fluiera în biserică și intri în ferentarism (de la cartierul Ferentari, pentru a elimina orice confuzie), markerul principal fiind întrebarea profundă- ești mai tare tu etc
Încerc să ies din zona aceasta și să îți comunic că sindromul Stockholm (faptul că Ancuța neagă bullyingul) nu produce efecte juridice.
Legat de tonul tău ludovicurist, l'etat c'est moi, îți amintesc că în Muștele lui Sartre, actul 2, scena 5, Iupiter dialogând cu Egist spune- secretul dureros al regilor și zeilor e că oamenii sunt liberi.
Concluzie, dacă vreau să fluier, fluier. Chiar și fără acordul matale.

sunt de acord ca trebuie sa fie legitimitate si democratie si ca in agora, toate parerile trebuie ascultate. sunt de acord si ca am fost atacat, dar cu blandete, cu vorbe bune, toate conflictele se estompeaza. mai ales cand ai ce spune si stii a o spune. stiu ca sunt mandru, dar de ce n-as fi mandru de mine? stiu ca oamenii s-au gandit ca p-asta il facem repede, dar la cata experienta am eu - a se citi harneală -, la cata vreme am frost profesor pe lună, a se citi la luna, pana la urmă tot ce ne dorim e sa construim nu sa daramam. absolut de acord ca cine are pumnul mic risca sa fie muscat insa hai sa incercam si sa vedem daca din amalgamul asta de minti si de mintosi poate totusi iese ceva. si babilonul a avut rolul lui, nu-i asa?

@BG- Jocul tău de cuvinte cu "musca în lapte" mă pune într-o poziție dominantă, deși printre apropiații tăi probabil ai creat emoția de genul- bă, ce i-ai tras-o! Din ignoranță, mi-ai creat un avantaj, Sartre face din muște un simbol, un indiciu al autorității zeilor (a se vedea la începutul piesei replica lui Iupiter, dacă e nevoie pun la dispoziție poză cu pagina).
Chestia cu părul e o mare minciună, eu mă epilez :)