Lavinia Micula

o scriitură plăcută, de citit pe-ndelete, la o cafea, într-o dimineață tîrzie.

”atunci suferința avea să mă-nvețe
ceea ce nu mă poate învăța fericirea.”

două versuri care spun mai mult decît zeci de alte versuri despre.

O lectură plăcută prin simplitate și adîncime.

o mărturisire prezentă venită din trecut și viitor, deopotrivă. O lume interioară pe care o păstrezi neatinsă de toate celelalte (mai puțin frumoase) ale lumii.
Mă bucură reîntoarcerea.

Oana,
unii oameni, cînd pleacă, o fac de tot; sau cel puțin așa credem noi, că ei n-au nimic în comun cu plantele care se întorc la viață, primăvara.

Sufletul tău este atît de candid și cuvintele îl urmează.


Ioan,
amintirile sunt ca diamantele care pe măsură ce sunt scoase la lumină nimic nu le mai poate umbri.
Așa că, enjoy!

Poate că ai scris deja scrisoarea aceea; sau o parte din ea. Amintirile le putem adăposti oricând sub semnul poeziei.

Imaginea cu lama de plug nu aș ști cărui cadru să o inserez.

Merci, Ale!
Știam că de-ul poate deranja la un moment dat, așa este; am riscat și n-am renunțat la construcția asta pentru că este ruptă dintr-un dialog real și am ținut să rămână întocmai.
Eminescu nu a fost un poet preferat, nici atunci,(și a trecut ceva vreme)cu atât mai mult, nici acum. Din fericire, lebăda nu vine de acolo.

povestea are un sfârșit fără sfârșit, o experiență revelatoare pe care ai intuit-o.
Mulțumesc pentru cuvinte.

Oana,
inelul îl tot port după mine; îl am mereu în portofel, în buzunarul mic pentru mărunțiș. Îți mulțumesc :)

Vasile,
mulțumesc pentru evidențierea detaliilor, a amprentelor, și nu numai, pentru ideea de încheiere ca o ploaie peste un pământ îndelung uscat.

- nu esti prostul satului ; de ce te-ai victimiza?
- poți emite cîte păreri sincere/negative(după cum spui) dorești, nimeni nu-ți are treaba;
- după cum tu îți prezinți punctul de vedere, la fel și restul lumii o poate face, fără gesturi de apărare a autorului. Vorbeam despre text și despre felul în care am înteles versul respectiv; de unde și pînă unde ”susținători ai autorului”? întru ce?
- autoarea poate explica exact ce și cum dorește, independent de părerile celorlalti (dacă vrea, nu o poate obliga nimeni);
- referitor la mult râvnita tehnică, nu suntem mașinării, nici măcar tu; folosesc acest prilej, și îti readuc în memorie, dacă îmi permiți, faptul că, undeva, în trecut, te exprimai (fară să rețin cui adresai comentariul) că atunci cînd scrii primează ceea ce simți, mai puțin tehnica.
Sincer, am apreciat, desi nu cred că asta contează acum.
Așa că, firește, sunt surprinsă de faptul că, aici, ceri tehnică de ca și cum ar veni mîine sfârsitul lumii și textul ăsta e lipsit de (orice)tehnică, și asta, cu siguranță, l-ar salva.

Pe fata asta, pe Antonia, nu o cunosc, nu știu cîte texte i-am comentat, le pot număra pe degetele de la o mînă, cu sigurantă nici atît.

să ai o seară plăcută!

la o primă citire poate părea redundant.

întrucît flexibilitatea exprimării ne permite să folosim: a apuca - a se îndepărta, a se deplasa într-o anumită direcțe, am citit întocmai.

după cum se cunoaște ”a se apuca” nu înseamnă exclusiv ”a începe să facă ceva”.

nevoia de cald și rece deodată așa cum zăpada păstrează cu răceala ei toată căldura pămîntului.
Frumos ai scris!

frumoase cuvintele:

”Anul ăsta nu o să treacă niciodată dacă tu nu vrei asta. Îl vom umbla zile în șir. Lung iubito. Mult și sincer. Până nu mai avem pași la dispoziție îl vom umbla.”

și de sfârșit, și de început de an.

La Mulți Ani!
Foarte frumoasă imaginea!

găsesc sensibilitate, și, tocmai de aceea mă opresc și spun că dacă ai porni de la:

desculț printre greieri în iarbă
trupul tău
...

cred că ți-ar reuși lumina de lună peste poem

- nu cuprindem întreg universul, nici n-am cutezat a gîndi;
- genul acela de fraze, exprimă ceea ce am putea fi; că de dorit, ne-am afla deja pe alt tărîm. De aici am și pornit al 2-lea comentariu, de la nedumerirea mea vis-a-vis sacrificiul de care vorbeai, pe care eu nu-l pot cuprinde cu mintea cînd e vorba de iubire; nicidecum.
Nu doresc să extindem dialogul, este inepuizabil, probabil.
O zi senină.

Felicitări pentru aducerea pe lume a unei Melancolii de sticlă!

identitate vs. identificare - există o diferență între cei doi termeni, de care m-am și folosit făcînd referire la identificare.
Indubitabil vedem în ceilalți ceea ce este dat în ființa noastă; fie că ne place , fie ca nu. Dar de la felul în care ne percepem pe noi și pînă la a vedea în celalalt acelasi lucru, este un drum lung, plin cu întrebări și incertitudini, după cum este și firesc.
Voiam să mai spun că în afară de candoare nu pot vedea nimic altceva în ochii unui pui de animal.

Eu cred că ochii unui pui de animal exprimă ceea ce vedem noi în ei, inclusiv umezeala aceea, nimic altceva. Nu m-aș fi gîndit la ideea de sacrificiu, în contextul iubirii, mai ales. De aceea te-am și întrebat de ce vițel?
Apoi, prima strofă are iz de reproș, cum, dealtfel, întreg textul aduce cam pe acolo. Iar ideea de a scrie unul cu mîna celuilalt nu mi se pare nu prea reușită. Aduce a dependență, a identificare cu celălat, ceea ce poate atrage după sine alte și alte nemulțumiri și neîmpliniri. Pentru că realitatea e alta.
Nu fac o analiză, este un text transparent, rupt parcă din tine, în care se simte doza de autenticitate, de întîmplare întîmplată; și de aceea mă voi opri aici.

o pagină de jurnal, o confesiune, eliberare a unei emoții prin actul scrierii.

Aș fi văzut altceva la finele textului/întîmplării, nicidecum curcubeie. Asta pentru că îi scade din credibilitatea/gravitatea/seriozitatea de dinainte.
Posibil, însă, că asta ai și dorit să transpară, concluzionînd astfel.

In plus, de ce tocmai vițel? I-aș fi cruțat viața, în orice condiții.

un poem al adîncimilor; și la propriu și la figurat.
Mi-a plăcut în mod deosebit.