semn de primăvară

am pus un fir de iarbă

semn de carte

și am rămas întinsă acolo

*

trebuie să mori măcar o dată

pentru a începe din nou.

eu am murit de singurătate.

întâi m-a durut.

încet.

și intens.

am știut că-n viață se merge

cu licărire în ochi

și așa am făcut, chiar și-n zilele în care

am cărat după mine greutăți

pe care nu le-a văzut nimeni

unele drumuri au început în dimineți incongruente,

ca seara, să aud cum ciorile zgârie luna

mai înfiorător decât în orice vers bacovian.

atunci suferința avea să mă-nvețe

ceea ce nu mă poate învăța fericirea.

*

deschid iar cartea de la firul de iarbă

și-aud cum îmi foșnește în inimă

primăvara

Comentarii (2)