Piatră de om

Imaginile cu dinți și limbă sunt printre preferatele mele așa cum bine se vede în câteva din textele postate de moi:)!
Aici avem o poezie care place prin banalitatea, în sensul bun al cuvântului, lexemelor folosite și prin mesajul care este transmis într-o atmosferă de declarație de dragoste-posesie amenințător-amazonică.

Mi-a plăcut mult! Interesant și acel joc din gură (deși e rather deceiving trimiterea la piatra pe care o pui în gură atunci când intri undeva în necunoscut, spațiu, mai ales) care te face să revii la titlu și să mai citești poezia de alte câteva ori.

Cu drag,
Constantin

Îmi place prospețimea și fervoarea de \"sfarmă-piatră\" de care debordează micul raliu fericit întrerupt. Entanglementul între atmosfera de interior și cea de rătăcire-căutare prin afară, între piatră, alteritate și orașul cu colțurile/cotiturile lui, între impact și alunecare, între prezență și absență, între viteză și plimbare, între colț și dinte, se rezolvă salvator \"la primul colț\".

bine v-am găsit :) la un colț de literă rotund.

cuvinte puține efect maxim.piatra nu este decât metamorfoza trăirii din tine, o iluzie spulberată \'de așteptarea la primul colț\'
numai bine

prefer colturile pentru ca de fiecare data ma lovesc de ele atunci cand sunt curioasa sa stiu ce este dupa :)