Laurențiu Orășanu

Poantă bună, sprijin slab pe v1-v2, dar, per total, iese din comun.
Doar că, așa mi se pare, n-ar trebui să explicitezi, cum că îi dai, pentru că diminuezi efectul percutant din poantă (v4). Ar fi ceva de genul:
De tot atâtea ori se-mbată.
Nu obișnuiesc să rescriu epigramele comentate; dacă observația ți se pare corectă, lucrezi pe sugestie.
E bine că ai renunțat la ghilimelele recentelor texte. Ghilimelele sunt pentru citate, sprijinul pe ele denotă nesiguranța autorului sau deconsiderarea publicului cititor (îl bănuiești că nu se prinde). Ca și italicele, boldurile.

Calimero

Nu știu la ce e replica, dar...
Prea mult sprijin pe titlu. Apoi, și coloana vertebrală e interioară, nu numai cea interioară-interioară. Proximitatea ispitei (mult mai aproape decât coloana) induce ambiguitate (ispita interioară).

Replica de mai jos ia-o epigramatic (ca înțepătură), separată de cârcotelile de mai sus.

Matricială
Ispita, nici măcar în gânduri,
Nu te-a făcut să lingi bomboana,
E clar că dreaptă ți-e coloana,
Dar strâmbe - cele patru rânduri.

Calimero

Într-adevăr, ficatu-i praf,
Dar, chiar și fără tomograf,
Am constatat, doar prin palpare,
Că siliconu-i încă tare.

Calimero

Nu știu dacă înghițirea a zeci de prafuri (acțiune de durată, repetată, în trecut) nu cere alt timp decât perfectul simplu. În cuplaj cu gerunziul, pare că ar trebui imperfectul (înghițea).
Altfel, poanta e bună.

Ou de porțelan, Mici producători, Nestresate, Roșii (pentru cei care nu roșesc ușor), Remarcă (enciclopedică) - una șu una. Mai puțin am cuplat la cele două ouă ale lelii (De dragul puilor) - poate că are bătaie mai lungă!!! și la Tehnica zgâriatului (poate că pentru că am văzut un â în plus?).
Dar, adică niciun dar, performanța de a veni cu atâtea poante originale, bazate pe construcții riguroase, mă îndeamnă să pun pălăria jos și steluța sus.
Cred că dacă îți propuneai 100, veneai cu 101.
A, înstelez pentru că nu era vorba de concurs, așa-i?

Calimero

El, pe finlandezii grobieni
I-a mustrat cu-accente violente,...
Tataia

Nu aruncați cu bolovani în mine,
Nu m-alergați, prin bălți, ca pe Terente,
Nu mă legați de patru cabaline,
Mustrați-mă cu-accente violente.

Calimero

Domnule Tomescu,
Observații juste.
Am corectat typos, poate una-două să nu le fi luat vântul.
Am scos și roșeața din obraji; aveți dreptate, era vizibilă numai la scenele luminoase.

E scrisă repede, dar nu pe fugă. Cred că frazele scurte dau impresia asta. Sunt voit scurte din două motive: Liviu este tot timpul ocupat și Liviu are 12 ani. Nu pot să-i pun în gură judecăți prea complicate. La vârsta aceea, toți dam sentințe în alb și negru.
Că spune multe, poate prea multe, aveți dreptate. Flash-back-ul cu tabloul Tovarășului are darul de a fixa epoca, dar poate lipsi, bine-mersi, dacă o las doar ca schiță, păstrând doar firul principal (mersul la film). Dacă vizez o proză scurtă puțin mai lungă (nu m-am hotărât încă), atunci tabloul poate apărea acolo împreună cu alte întâmplări școlărești.

Mulțumesc mult.
Ghiocel

Despre original (Tataia)

Trebuie să remarc din nou (azi) că între primele două versuri și celelalte două există o disjuncție (cam ca la pisica ruptă în două). Dacă prima jumătate ne agită, pe la nas, pisica (nu intrăm în Shengen, Estul ne mănâncă!) punctând, subliminal, cu o a treia expresie cu implicare pisicească, a doua jumătate, spulberabilă în câțiva ani și nșpe miniștri de externe, e la limita credibilului (adică, o tragem de coadă doar dacă e înjumătățită?).

Zău, Tataie, îți înțeleg patosul (clica! păzea, Națiune!), îți respect opinia politică, dar ce te faci peste 5 luni, sau doi-trei ani, cu toată producția asta? Nici Corlățean, nici alte personaje politice n-o să reziste timpului. Și atunci?
Văd că în replică mutarea e spre alt punct cardinal. Se poate și așa, și așa.
Dar de ce trebuie să rupem, pentru asta, pisica? Și, dacă așa a zis un ministru, de ce s-o tragem, tocami atunci, în consecință, de coadă?
N-o tragem zi de zi?

Calimero

Șoriciul și porcul au aceeași semnificație: grosolan, murdar, neîngrijit, mă rog, tot ce e rău. Cu cei doi termeni nu poți construi antagonism. La analiză, poanta nu rezistă.

Chiar dacă ghilimelele (care pot trimite la orice, dar să fie în aria de gândire a cititorului) trimit la obraz (adică nu avem obraz, ceea ce ar fi un fel de decodare), chiar și atunci construcția e ratată.

Primele două versuri pot servi oricărui alt paradox (mă rog, aici nu e niciunul, vezi mai sus), deci sunt legate slab constructiv de restul catrenului.

Calimero

Foarte bune, în nota obișnuită. În ordine descrescătoare, mi-au plăcut: a doua, prima, a patra, a treia. Cred că a patra ar merita rafinată, măcar la partea asta, care mie nu-mi sună bine: A OPRIT un mare haos. Altfel, e de palmares.
Pe ideea din a treia (Discriminare), am băgat și eu una în Cronica lui Ipse și alte Valentine (2004):

Oul sau găina?
La întrebarea veche, cu pricina
De ou-a fost întâi, sau fu găina,
Adaug o mirare-așa, ca moșul:
Cum de-ați uitat să menționați cocoșul?

Calimero

Onorabile. A doua chiar spre bună.
Subiect greu, greu să fii mușcător sau cinic.

La formă, se mai poate lucra la virgule. Propun, mai jos:

Nostalgie

Nistrule, tu, mărgioară
De moldovenească țară,
Tu, pe vremea lui Ștefan,
Nu erai ucrainean.

N.R. Abuz de TU.

Istoria, bat-o vina!

Știm, Nistru-a fost, odinioară,
Hotar de românească țară,
Dar, sub amenințări de cnut,
Scrâșnind, l-am strămutat pe Prut.

Calimero

Florin, nici vorbă de supărare. Am comparat și am apreciat-o pe a ta.

Dan Norea: ambele propuneri ale tale sunt din categoria, plăcută mie, care te face să te gândești (care, cum, așa să fie?)
Laurone: Propunerea ta fluidizează, am acceptat-o. Mai ales că ambele expresii sunt folosite.

Ieri, la meciul din Giulești,
Cu Speranța - fată mare.
Paza: Dacă o iubești,
Las-o-aicea, la intrare.

Calimero

Fu concurs? Că văd că toți dați cu Moldova vecină.
Tu ai dat bine în a doua, dar prima și a treia sunt sub nivelul tău. Mult.
Nici măcar nu e ceva de analizat în ele.
Calimero

Uitilizarea Speranței în sens dublu este comună. Poanta este diferită. La tine (nu știam epigrama ta) e mai complexă: surpriza vine în versul trei (cine-i de fapt Speranța), dar mai e o surpriză: pentru ce te rogi (să nu te prindă bărbatul ei). La mine e mai simplu, e numai surpriză.
Diferită este și expresia vizată (la tine: trăiesc cu Speranța, la mine: mă încălzesc (doar) cu Speranța). Pregătirea poantei (ger, restanță la bloc) mă face să consider că epigrama mea e diferită (cu excepția menționată în prima propoziție).
Dar, cine știe, o fi vreuna care folosește mă încălzesc cu Speranța.

Mulțumesc pentru trecerea pe-aici.

Calimero

Pereferata mea ar fi a doua. Chair dacă ți-a scăpat CU Rădăcini.

Dar despre celelalte două aș vrea să discut. Construcția lor e oarecum asemănătoare: dacă nu e aia, e asta. Dacă nu e salată orientală, e musai cireașa de pe tort? (aici ar mai fi de cârcotit și la conotația cireșii de pe tort, îndeobște folosită, în prezent, ca asta mai lipsea, ceea ce nu cred că ai vrut să spui aici).

Revenim. A treia. N-a făcut demersuri. A făcut doar un gest mai elegant. Demersurile și gestul nu sunt neapărat singurele elemente ale unei mulțimi. Care să se excludă. Nu e demers, e neapărat gest?
În subsidiar, la fel ca paranteza de la prima, și demersurile pot fi elegante (de fapt, conotația lor e îndeobște pozitivă). Contrastul intenționat e faultat.

Cred că nu e aia, e ailaltă forțată ține de sofism, astfel că nu sunt sigur că procedeul (demonstrația) e de blamat. Dar, în contextul celor două epigrame, ridică semnele de întrebare de mai sus.

De exemplu, în ghicitori, poți spune nu e ființă, dar nu tragi concluzia că e scaun. Adaugi o condiție (sau mai multe). Spui, de exemplu, că scoți dopul cu el. Atunci, dintre toate neființele, rezultă, logic, tirbușonul.

Dar, nu e salată orientală nu însemană că e cireașă de pe tort.

Poate auzim și alte păreri.

Calimero

Tataie, dragă, să-ți spun drept,
Eu, ca român, mă cred deștept,
Dar, să mă pici și nu-nțeleg:
O fi el mare. Dar, strateg!?!

Calimero
Recunosc, la ambele lipsește poanta.

La schoping

La târg, m-am hotărât ușor,
Văzând mobilierul,
Să schimb ceva în dormitor:
Un pat... sau partenerul.

Ion Ruse

Titlul corect ar fi La shoping (românizat) sau La shopping, nu cum ai scris.
Enumerarea corectă ar impune: pat, partener sau patul, partenerul.
Ar mai fi de discutat și câte paturi ai în dormitor, de schimbi un pat.

Ambiental

Eu, tot mereu, plin de elan,
Remodelez interiorul,
Schimb livingul, odat’ pe an,
Și, zilnic, schimb și dormitorul.

Calimero

Pe partea bună, inserțiile din folclorul cunoscut, bine selectate la temă. Și bancurile preluate la temă ar fi bune, dar nu-s originale. Efortul de creație e minim, pentru că nici măcar comentariile (din crâșmă sau de le televizor) nu sunt adnotate în vreun fel (absurd, surpriză, etc.). Sunt preluate, bine mersi, din mass-media, așa cum ni le servește ea de zile bune (în lipsă de altceva). Cam asta ar fi la minusuri.

Sigur, rămâne o impresie agreabilă, de te întrebi de unde vine ea.

Nefericit aleși acei Nimeni, Altcineva, Cineva, prezenți, deci identificabili prin nume, versus Clarkson despre care poate știm astăzi ce hram poartă, dar precis că nu vom ști mâine sau peste 3 luni.
Atenție la timpuri: Costache se vede transportat
ar cere
Pe măsură ce își revine (nu - își revenea)

Știu că puteți mai bine.

Și eu, cu una din Tighina
Ajunsă-aicia, prin Carpați,
Dorm într-un pat, că suntem frați,
Și-mpart, juma-juma, chenzina.

Calimero

Deși, cu o soră ești frate, deci e corect, cred că mai bine ar fi să exploatăm pe dintr-o mumă, mamă. Frate ești și cu fratele, astfel că poanta duce în altă parte.

Reacții foarte folositoare mie.
E important că se vede ceva. Nu cred că fiecare dintre voi a văzut altceva, deși asta ar fi însemnat distanță între ceea ce am emis și ceea ce s-a recepționat.

Reconstuirea unei perioade (cabine telefonice, fulgarin, atmosfera de la serviciu) - la Otilia,
Absurdul vieții cotidiene - la Nelu Gârda,
Banalul cotidian - La Dan Norea,

aici părerile converg, nu văd diferențe mari în opiniile exprimate. Converg înspre ceea ce am vrut să spun.
Poate că e și trist, cum detectează Nelu Gârda, pentru că banalul, rutina inspiră milă. E și resemnare, lipsa voinței de a ieși din ele (nu face nici măcar doi pași, până le fereastră, ca să vadă dacă fata mai e acolo). Incapacitatea de a detecta posibila ieșire.
Dar ieșirea se întrevede, aici înclin să cred că am vrut să o sugerez (inclusiv prin tonul relatării, care ton nu e deloc plângăreț), exact așa cum a văzut-o Dan Norea. Că va ieși sau nu, nu e nici măcar problema autorului. Acolo a pus punct.

Mă bucură detectarea fantasticului (tot Dan Norea). În pauză, când se gândește, fără ca să-i fi văzut până atunci, i se arată ciorapii cu dungă. Nu-i văzuse până atunci, nu-i vede nici când trece, a doua oară, prin cabină. Abia când fata se îndepărtează, abia atunci el vede că ea are ciorapii negri, cu dungă, întocmai cum i se arătaseră, cu 8 ore mai înainte, în gând.

Mulțumiri.

Ghiocel

Pauza - corect, lipsea, am remediat.
Deoarece varianta propusă nu schimbă cu nimic nici metrica, nici poanta, o prefer pe a mea deoarece:
păstrează relatarea la persoana I, continuând firesc, după ceea ce AM eu - am strâns atâtea dulci cuvinte -, cu ceea ce NU AM eu - pe cine să ne prezinte).

Calimero