katya kelaro

din poezia ta ar iesi un micropoem bun daca ai efectua o incizie balastului, in special epitetelor, lasand doar esenta
e un amestec ciudat botul de bovina, crinii, tipetele trandafirii...

poate ar trebui sa comprimi usor poemul, sa revezi anumite pasaje...
as scoate expresii cum sunt...călătorul de foc, semn de soroc
sunt si imagini bine construite dar si stangacii tehnice cum ar fi...
/El, Înstrăinatul, care-a plâns atunci
că plângeau tâlharii aninați pe cruci./

pe marginea patului o femeie
face origami din visele mele

sensibilitate orientala, in acelasi timp sugereaza puterea unei femei de a se juca, periculos sau nu, cu un barbat... intre ieri și mâine...

îmi desparte cu unghiile carnea
ascultă sângele prelingându-se
într-un fel dulce spre inimă

interesanta contopirea imaginii vinului cu a sangelui si a iubirii...

Vocala morții sună a gol.

o metafora deosebita... vocala mortii, golita de sunet, de muzicalitate... care e vocala mortii?
Sunt copacul care-și adună
crengile din foc
să-și facă din ele o cruce.
da...versurile au forta de sugestie...

undeva, in loc de scivnic cred ca merge schivnic

bravo! succes si la mai mare... o lansare de carte?

nu toate sunt haiku/uri, iar combinatia cu imaginea mi se pare mai putin inspirata, chiar daca luata separat desenul e bun,
exemplu...dupa ce privim fondul albastru al foto dam de versuri galbene iar ochiul nostru le combina si iese un verde... mustar
secventa de micropoeme mai trebuie lucrata

da, e frumoasa atat ca si conceptie cat si ca realizare

desi poemul imi place simt fortate anumite imagini pentru a nu parea banale... declaratiile de dragoste au un farmec anume

imi pare rau dar acesta nu este un text de atelier, punctele de suspensie sunt intreruperi ale gandului, reluari... eu le percep ca pe niste indicatii scenice, marcari ale unor pauze. mi se pare un text deosebit. chiar pun intrebarea> de ce este in atelier?

soresciana ca atmosfera poema ta...la inceput
finalul e deosebit, o trimitere la obiceiul aruncarii painii in semn de belsug la nuntile romanesti, aici fiind o nuntire a artistului cu poezia-femeie
oare le-am putea arunca si in jos pe femei?meditez

mie imaginea imi sugerează un sfeșnic cu 4 brate sau o gheara de pasare agatând cerul..

florin, titlul imi aminteste de liedul lui Francesco Paolo Tosti ,,partir c’est mourir un peu\'\'

revin, iata ioana ne/a cetit din apostol celor care il avem ca patron ocrotitor pe inaintemergatorul domnului. egoista cum sunt, mi l/am insusit dar am uitat sa/ti urez la multi ani, cele bune la cote maxime, cele rele la cote minime,

crucile- mirese trupurilor moarte/ frumos, eu as fi vazut crucile ca pe niste cununi de mire la nuntirea cu moartea a omului

mai fac o urare, in spiritul lui eliade... sa ne intalnim la umbra unui crin in paradis

cu drag, catalina-ionela

multumesc!

jim

pentru ca e un jom morrison al poeziei romanesti...

poemul tau e profund in ciuda aerului frust care planeaza...
/orice femeie adevărată
își face biserici
la fiecare capăt de venă/ cat de frumos adusa in lumina maternitatea femeii, prin nastere ea isi zideste nemurirea... eu pentru versurile astea as da o stea

/pentru că femeile adevărate pot căuta eternitatea
într-un isus
căruia să-i spele picioarele obosite/
ce poate fi mai frumos decat ridicarea unei femei prin iubirea si devotiunea fata de un barbat? este surprinsa cu delicatete aceasta latura specifica femeii, fidelitatea, afectivitatea
insasi optiunea pentru scrierea lui isus cu un singur i nu mi se pare intamplatoare ci tocmai pentru a-l deosebi de Iisus, in sensul ca pentru o femeie adevarata, barbatul ei este un zeu, punct la care eu SUBSCRIU.

elian, asociez poemul tau de la tarmul marii cu muzica lui ennio moriconne... cu tipatul pescarusilor in fundal si soapte de iubire, unde se inchid semne se deschid altele, elian isi schimba estetica, orientarile, a pornit dinspre iarna in barca spre nicaieri iar corabia inspiratiei o poarta spre alte mari, spre alte zari... e o toamna eliana in poemul tau pregatind vara

lumea e o cassa locco, o casa a nebunilor, unde valorile sunt rasturnate

/ultima știre e locco în neștire: într-o singură zi
zece mii de păsari au trecut granița fluierând/
/sub sigla bibliotecii publice unde sap
s-a montat solemn inscripția
“intrare persoane cu handicap”/
o amara aducere in discutie a fenomenului cultural considerat decadent
pasarile-semn al sperantei

/părinții morți uscați în podul casei/

/mi-e visul buletin: eu sunt cârțan
plecat la rai pe jos – să îi văd stâlpul/

/ianuarie înmugurește – minte gerul!/

procesiune-a brazilor – detest crăciunul!
aș bate clopotul ruinelor cu tunul
să surp scărița cerului-ureche

cu flori de gheață vămilor colind
pe geamul inimii suflarea mea vă scrie
felicitări: Mulți Ani, Copilărie!
a speciei cu dumnezeu-maimuță

un vasile munteanu revenind in forta, vehement, cu idei de zile mari... vers dezinvolt, nervos, vulcanic, tasnind fierbinte... stiu ca detesti inregimentarile de orice tip, esti vesnic in opozitie dar ai si argumente pertinente pentru asta, un suflet care striga cu curaj>sunt liber!

ultimul vers imi aminteste de steinhardt... el spunea ca sunt oameni care cred ca se trag din maimuta si sunt oameni care cred ca sunt creatii ale lui dumnezeu, primii chiar se trag din maimuta iar ultimii chiar sunt fiii lui dumnezeu
lumea e un mijloc de transport in comun...