Cu ochii deschiși să strănuți
Cu ochii deschiși să te culci,
Fiți-ar somnul tău de plumb
În nămol să te scufund!
Nu vezi pădurea de copaci,
În întuneric să te zbați,
Să te bântuie fantome
Și
Au nu-i adevărat
Că pe femeie, nu Tu,
Ci Diavolu-a creat?
Din coasta sa cea negră
Suflare de i-a dat?
Cum altfel pot gândi
Când văd imaginea-i divină
Sub care se ascunde
Tiranica jivină?
Te văd pe fundul fiecărei sticle
Consumate pe-ndelete –
Șapte țuici legate-n minte
uite-așa rămân fără cuvinte
mă uit în jur și nu-mi dau seama
cred că iar mă ceartă mama
ascunde și sticla,
Picioarele moi în urmă mă lasă,
Respir foarte greu, sunt prins intr-o plasă!
Ușor, lumea toată, fuge de mine…
Se amestecă-n gânduri și-n sânge toxine…
Începe leșinul, frica s-extinde
Se naște
într-o joi prăfuită, a cărei semnificație
o băusem de miercuri,
am adunat neînțelesurile și le-am făcut
porcoi în curte
și le-am ars.
am scormonit cu nasul în cenușă
și-am căutat ce-a mai
Dacă moartea ar avea chipul tău,
Cât mi-aș dori-o,
Cât aș cersi-o...
Dacă moartea ar avea zâmbetul tău...
Să mă renasc de mii de ori
Să mă omori,
Să mă omori,
Să mă renasc să mă omori...
Trezit de dimineață cu negura în suflet... Pe masă sticla își îndreaptă gâtul și își caută ultima picătură, cu gura larg deschisă.
Ceasul meu obosit, mahmur, e stat la ora nouă fix.
Cineva, în
Cinic râde moartea-n setea ei cumplită,
Hlizindu-și fața neagră, când coasa și-o ridică,
Și fuge, de-a sa frică, in zbor împleticit,
Un înger păzitor – umăru-ți e gol, zdrobit!
Murdar mai râde
Noaptea se transformă și nu e sfetnic bun
Când mintea ți-o ia razna si crezi că esti nebun.
Clinică depresie – sor’ anxietătii
Blestem neridicat, adus umaniatății.
Aș vrea să-nchid ochii de
îmi e prea frig ca să mai visez că zbor,
prea jos aripa încât să rup vreun nor,
prea încet pasul să-ți ajung mersul,
prea departe calmul când eu văd doar stresul.
o clipă suspendată între ieri
În atelierul vostru zac de un veac...
Nu cred că vreau poet să mă mai fac!
Plutind ușor pe agonie,în agonie
Site-ul vostru : același, dar cu alta...versiune
Nu renunț însă la lupta cu un editor
Stau ascuns de lumea toată
Sunt o specie uitată,
Urâtă sau lăudată
Stau ascuns de lumea toată.
Câteodată, doar, dar rar,
Mă transform din jar in țar
Þar în țară inventată
Ce-i machiat si
m-am întors în mine violent
și m-am zbătut în van între pereții mei de carne vie
ca un prunc sădit în pământ bătătorit
ca o iarnă ce n-așteptă primăvara,
sortit să stau în mine permanent...
Eu,
Lumea e oglinda în care nu văd bine,
Se crapă deseori și nu își mai revine.
Mă umplu de rușine, mă-ntorc și dau să fug,
Dar îmi dau iute seama că nu am un’ s-ajung.
Și atunci mi-acopăr fața cu
Ca ploaia de vară
Te-ai născut râzând.
Luceafărul de seară
Te-a vegheat crescând.
Viața este lungă,
Tu cere-i ce vrei,
Cauți scurtătură,
Lupți, te bați cu zmei…
Si ziua a venit
Șocant
Oamenii te uită, își văd de ale lor
Gândești apatic cu ochii în covor.
Ei sună la-nceput pe an de multe ori.
Apoi tăcere – așa începi să mori!
Acum îți bei alcoolul – somnifer,
Rezistent ca
Oh!! Ce-ați făcut păgânilor ??
Luat-ați Decalogul și l-ați răsturnat ?!!
Oh!! Ați rupt aripile îngerilor!
În cupa cea cu miere, fiere ați varsat !?!
Oh!! Cum ați îndrăznit
Voi, prea iubiții
Betonul dedesubt, greu, gri, și murdar
Deasupra, pași la cer, mansarda-i sta hotar
Și m-am pierdut pe gânduri la veceu
Și-am auzit lumea din jur – ecou în capul meu
Și m-am speriat de apa trasă
Abject abces al vieții mele
Tu, care imi pulsezi puroi în vene !
Fetid miros care îmi umple nasul,
Esti infecția ce-ncetinește pasul !
Ești caria din zâmbetul frumosului
Ești superlativul
Îți scriu un vers alb pentru zile negre
nu te încrunta și lasă-ți loc în tine
și pentru cei ca mine…
Acel ‘utopic’ bine…. Hm, am mințit
dacă-l aștepți, el vine.
Să te renaști mai vie dupa
Scăldat fiind de zile-ntregi în vinul sfănt
Mă-ntorc pentru tine pe acest pământ.
Că iubesc la tine ceea ce faci din om
E ca si cum i-ai da vederea înapoi acestui orb...
Doamne, eu sunt singur și singurel mereu,
Și sunt la fel de singur pînă și-n visul meu,
Dar mă-nfior la gîndul pe care-l am mereu
Acolo, sus, domnind, Tu vei fi și mai rău!
Doamne Dumnezeul
Tot ce puteam să fac, era sa scriu cu drag
Ferindu-mi ochii de apus te așteptam în prag.
Cu tocul cel tocit, ca dintele-ți ciobit
Scriindu-ți poezii - așa te-am cucerit.
S-au stâns cu timpul