Iulia Elize

Ștefan Petrea, Mai am (în posesiune) cărți, dacă dorești, amintire din minunata culegere de texte (de la 2005-2019, citire.) Adică Trilogia. Te aștept cu un mail, ca să vorbim.

Domnule Tomescu,

Poate Trilogia va ajunge și la Dvs. (dacă tot vă trimit proza respectivă (romanul.), vă pot expedia și Trilogia.) Cu considerație față de oamenii interesați de strădania și acribia (personal) investită! Ca să spun așa, noi, scriitorii, în general, așteptăm mai multă vâlvă (în mediile de cultură) atenție, sprijin, dar mai ales librării, ONG-uri, dar nu prea depinde de noi... Numai cartea... Numai cartea (mereu) depinde... Ceea ce conține ea, cantitatea de ”cultură” din ea... (Dinspre, (mult) ”străduitoriul” autor... V-o trimit și Dumneavoastră cu drag, la soroc (După ce iese ultima mea peripeție și ”aventură”.)


Am revenit, pentru că am considerat să nu las niciun cititor dezamăgit (dacă cumva este interesat de cărțile mele de poezie. Din păcate cărțile mele ies în tiraje selective, aștept, în general și mereu, pe cineva (editorial, cu suport de knowhow sau de relații publice ONG (dacă este o persoană binevoitoare! cu ajutor bun. Pentru că, în cazul cărții de nișă, autorul nu se poate descurca de unul singur... )

Cu bine! :) Să ne citim cu aceeași prietenie întru LITERĂ!!! De ce oare nu se sprijină mai mult Literatura, ci meciurile de fotbal?! (Năcazul scriitorului...)

Da, într-adevăr, așa sunt obiceiurile pastorale, odată cu venirea primăverii, oile, ”nu mai aparțin” posesorilor, ci sunt preluate de Ciobani. Care le țin până către toamnă, când sunt predate turmele și se încheie și socotelile (la ”răvășitul oilor”.). De fapt, ciclul păstorului începe, cum ați spus dumneavoastră, când timpul e puțin prietenos încă, la debutul primăverii, urmând ca ei să (le) urce în munte, unde stau până pe la toamnă. Fascinantă nu e atât (numai) datina, cât și anul pastoral, faptul că oamenii mereu se iau (în genere) după starea vremii, după cum soarele este generos, vremea călduță și prielnică, sau dimpotrivă, dacă vremea se răcește prea repede, oile se coboară mai devreme (și se urcă, poate, în munte mai târziu).

Ideea este că oamenii, dar mai ales, Turmele, mersul lor, urmează ciclul soarelui, anual, prielnic, al vremii favorabile, și după timpul pășunilor și al hranei celei bune și suficiente. Probabil universalizarea acestui calendar ține, firesc, și de faptul că în vreme rece nu se poate decât prelua, iar în aceea mai caldă, care începe primăvara... e despre mânat turmele.

Îmi pare rău că formatul site-ului nu îmi permite să ”arăt”, mai mult, despre acest roman, în genere, găsesc că e un format adaptat mai mult textelor de poezie. Îmi vine aproape imposibil să adaptez proză după formatul poetic, deși am încercat. Sunt texte mai lungi, care sunt citite, din păcate, mai greu, fără formatare de text (Față, de exemplu, de primul text, postat. Mai puțin amplu.)

Țin foarte mult la acest șir de texte. Probabil, când o să primiți și cartea, domnule Tomescu, o să înțelegeți, mai bine, anumite nuanțe pe care am vrut să le redau, prin roman. Vă mulțumesc foarte mult pentru popas și pentru frumoasele completări! Ne aducem cu drag aminte de țărani și de oieri și scriem despre ei cu emoție...


Cu mult respect, cu multe aprecieri, Iulia B.

Uitasem, steaua......! Pentru frumusețea fragmentului, nota delicat-feminină, care nu îngreunează însă sistemul bivalent al perceției, nu îl aduce la dulcegării nepotrivite, ci din contră, cucerește prin frumuseți, pentru fragranța personală și amprenta particulară, cum să spun, pentru tot, las steaua mea. A fost o reală plăcere să trec!

Foarte drăguț fragmentul tău, poate ar merge să îl introduci ca laitmotiv pe undeva, prin vreo proză mai amplă. Nu știu de ce imaginea oamenilor cu ochii cusuți, mă duc cu gândul la niște desene animate sau la ceva film de animație, un pic nu știu de ce mă gândesc și la Coraline și la cartea Silviei Bitere. Regăsind, asemănări, dar într-un mod foarte subiectiv. Neuitând să fim delicați, ne aducem aminte că suntem oameni. Că suntem sensibili. Mi-a plăcut fragmentul de la început și până la sfârșit, dar cred că într-un text mai mare, ar merita intercalat cu un alt tip de proză... Poate cu ceva mai de tipic rațional-sobru.

Succes pe mai departe și toate gândurile mele de bine! Numai desene animate virtuale, în chip de mulțumiri, pentru plăcerea lecturii! Mai aștept fragmente de acest gen...

Da, ziceam și eu, e un subiect virtual de arhitectură umoristică cumpănită. Normal, prima remarcă (a mea) era tot cumpănită și cât se poate de onestă, nu altfel, avusesem impresia că era scris despre Eclesiast, că ar fi fost după David. De asta spuneam că menționarea din text nu ar fi fost tocmai punctuală și că nu ar corespunde cu datele istorice cu privire la sursa Eclesiastului, crezusem că era o ironie la adresa neștiutorilor (în consecutivitatea frazei dvs.), mai ales că Eclesiastul e, din câte se spune, după Solomon.


Conex, foarte în altă ordine de idei, părerea mea, și a altora, din câte știu eu, e că atribuirea Eclesiastului lui Solomon nu e tocmai exactă, având în vedere că Solomon era un înțelept, totuși un om de o inteligență intrinsecă, nu un filosof foarte cumpătat în gândire cu o gândire mai așezată-filosofică. Deși, spre bătrânețea sa, poate ar fi fost posibil, ca într-adevăr să ajungă înspre o mare cumpătare... Cine știe... Doar un gând, cu privire la această conexiune, înspre sursa Eclesiastului.

Toate cele bune și spor la scris! Mult succes și în domeniul prozei! V-am mai citit și în domeniul catrene umoristice...

Când David nu bate cu Solomon, înseamnă că totul e bine. Concluzia mea ar fi, să stăm departe de stadion, prin toate mijloacele. (Sper ca îngerii să apere bine poarta, altfel, o vor apăra oamenii...) Problema e... cu mingea cum e? Ce să apere, de fapt, oamenii? Ce poartă? (În absența sau în prezența îngerilor...)


Încercam să glumesc.

Este în regulă, să păstrați tema și personajul, dacă apar succint, în fragment foarte scurt, în textul dvs. Vă trimit cartea, ”Miei albi...” după ce va apărea, nu cred că mai durează foarte mult, din punct de vedere editorial. V-o trimit cu foarte mult drag. Nu am găsit cartea cu pricina, ”Comoara de pe Arieș” cumva nu am apucat să fac și asta, poate facem un mic schimb, în caz că mai dețineți vreun exemplar, cred că e rară... Dacă nu, e foarte în regulă, pentru că, cu siguranță, o voi găsi la Bibliotecă, pe internet nu cred. M-a atras specificitatea de limbaj, cu privire la ea...

Mult spor la scris și toate urările mele de bine, domnule Tomescu! Vă contactez după ce îmi apare romanul, ca să vi-l pot trimite.

Cu respecte,

Iulia ELIZE, Autoare

Domnule Tomescu,

Văsălie este personajul meu principal (sunt trei majore), într-o carte de 416 pagini, iar tema luparilor, de asemenea o temă de axă. În maximum câteva săptămâni cartea o să fie gata, și îmi pare rău, că dacă cumva preluați același personaj și aceeași temă, mai ales pe multe capitole, or să se facă paralelisme.

Cartea mea e gata, muncesc la ea de foarte mult timp, mult mai intens din noiembrie anul trecut, e în proces editorial, așa că v-aș ruga să nu folosiți temele mele axă (sau personajul meu principal) mult amplificate în textul dvs. - mai ales pe un roman în care ați amplifica foarte mult (pe mai multe capitole) aceeași temă și personaj.

Faceți însă cum vreți dumneavoastră. Eu mi-am spus părerea mea și situația în care mă aflu.

Cu sinceritate,

Iulia Elize

Domnule Tomescu, vă atrag atenția că ”Văsălie” (scris sub această forma populară) este personajul pricipal propriu, dintr-un roman în curs de a fi publicat, la fel tema luparilor (a strigoilor) (cum apar la mine în roman), fără a fi plagiat, în ceea ce privește fragmentul domniei voastre, dar e o similitudine dublată. Adică apar asemănări (în fragmentul dvs.) cu privire nu la una, ci la două privințe.

V-aș ruga să eliminați - măcar unul - din neajunsuri, cu privire la acest roman, și la fragmentul de mai sus, mai ales dacă reluați aceeași temă și personaj, ca să nu apară pe viitor, doamne ferește, vreo neînțelegere. Romanul meu este acum în lucru editorial, și sper să se rezolve cumva acest neajuns, eu am folosit exact numele de VĂSĂLIE (formă populară) și exact tema dumneavoastră din acest fragment, desigur, eu scriind din noiembrie anul trecut, pe roman. Nu cred că ar fi vorba în niciun caz de plagiat, însă consider că două asemănări atât de evidente trebuiesc evitate, pentru a preveni paralelisme și discuții nedorite și de neașteptat cu privire la autori. Și cu privire la opera acestora.


Am intervenit cu comentariu, ca să previn aceste neajunsuri, care pot apărea, și comentarii nedrepte față de mine. Vă mulțumesc.

Mulțumesc, încă o dată, pentru înțelegere!

Mulțumesc, din suflet, Dan, o să încerc! Am tot eliminat la caractere și nu m-am descurcat...

Și eu am aceeași problemă ca Ottilia Ardeleanu, cu mesajul ”Forbidden - You don't have permission to access /index.php/newtext/all/thankyou.html on this server.” pentru un text de proză, pe care încerc să îl introduc, pe site, încă de ieri.

Rog, dacă se poate ajutor în acest sens, pentru rezolvarea cu bine a problemei. Dacă puteți, aștept introducerea textului, am încercat să sesizez eu însămi problema, să văd de unde provine eroarea și nu am reușit.

Mulțumesc mult!


Iulia

Mulțumesc, Daniela. Din suflet!!!! Cartea este pe drumul ei bun, sper să apară în viitorul apropiat... Poate cartea de nișă e mai onestă, după vorba cântecului virtualizant, ”îndrăgostiții au dreptatea lor”, dar e mult mai mult, totuși, proiectul ăsta, de atât... Îți voi trimite cartea, O SĂ FII PRIMA ÎN LISTĂ!!!!!! E un fel (mic, de-al meu) de a-ți mulțumi pentru sprijinul de-a lungul anilor, pe care l-am simțit...


Cu drag,

Iulia

*infuziune, scuze!!!! graba strică totul...

Nu ne întristează! :):):) ...Ne proiectăm, prin infuzie (ifuziune), gândurile într-un viitor palpabil și pozitiv, și, numai puțin intruziv, încercăm să îi întrevedem albeața! La nivel cognitiv, e aproape, cum să spun, coercitiv, și nu facil!

Mulțumesc pentru semn! :):) M-a bucurat foarte mult!!! Te mai aștept și pe altă dată!!! Cu mult drag!

Mulțumesc, Ottilia, pentru amplul comentariu și pentru îsemnarea cu stea! Este un poem atipic, cum scriu, de altfel, mai rar. Îmi imaginez, de fapt, mi-am imaginat dorul, probabil dorul femeilor este cel mai ușor de înțeles și cel mai greu de plasticizat, ”tânjirea femeilor de a-și chema bărbatul acasă”. Conex, în contextul temei alese, una mai dificilă, cred că mai ușor de tratat de un bărbat-poet. Însă nu și dorul, care este în apanajul unei femei. Țin steluța ta pentru unicitatea efortului de a scrie pe o temă mai rară, pentru mine, și mai de efort. Ce e frumos, e că fiecare soldat are, și a avut, o femeie care îl așteaptă acasă, chiar dacă se pune problema soldăției, femeia lui îl așteaptă ca să revină, cu bine, și să se reîntoarcă, probabil, și asta în orice vremuri și în orice orizonturi de lățime geografică, fie în vremuri mai tulburi, sau mai liniștite, în general soldatul se reîntregește cu o femeie care îl așteaptă și care îl iubește. În multe zone geografice ale româniei, sunt povești despre scrisorile pe care soldații le trimiteau iubitelor sau mamei. În general, bărbatul are nevoie de femeie, cum și femeia de bărbatul ei. Cât despre tema aleasă, poate marea provocare a zilelor de azi este pacea, și arta este de a sta pe lângă ea, poate astăzi conflictele sunt urmărite obiectiv și subiectiv, și cu înțelepciune, foarte necesară, de altfel, pentru că nimeni nu își mai permite azi un război. E, de fapt, ”lupta păcii”, nu mai sunt de mult zilele vechilor bătălii, e doar filmul sinoptic pe care îl urmărim din confortul propriei locuințe. Ceea ce bine, pentru că cui să îi placă războiul.

Mulțumesc, Ottilia! Probabil dragostea este deasupra de toate, poate doar dragostea este uneori liantul cel mai scump pentru om... Ai remarcat deosebit doinița de dincolo de notele grave, și ai ghicit, în poem, urmele de pas ale femeii. Te mai aștept, și cu alte prilejuri de lectură! Cu respect și cu prietenie!

Probabil în spatele fiecărui soldat este o femeie, fie că e ea mamă sau iubită. Ce e bizar, e că soldatul, luptând, se confruntă cu cele ale soldatului, dure, aspre, pe când acasă, femeile lui (mamă, iubită, soră) sunt doar despre dragoste și despre duioasa și binecuvântata întoarcere cu bine. Fericite sunt cele care își așteaptă bărbatul, dar și bărbatul, care se întoarce la ale sale, venind înapoi.

Mulțumesc pentru trecere prin poem! În vis, fiecare suntem femei de soldați, sau eram. Ceea ce nu e tocmai rău, să ne aducem aminte cum era prin trecut... Îmi aduc aminte de cântecele vechi de cătănie, românești, tragedia ruperii băiatului de casă... Poate nimic nu era mai trist, decât plecarea soldatului. Iar femeile spuneau: O să revină cu bine?

Mulțumesc!!!

Mulțumesc Bogdan, mulțumesc încă o dată și lui Dan! Mi-era teamă că poemul va trece fără nicio părere, în subsol, fără să primesc feedbackul necesar...

Poate e un pic prea mult să spun că e un poem pur alegoric, sau exagerat de augmentat, simbolistic, sau mitic, eu spun, din punct de vedere al conținutului, e mai mult o istorie de-a unei perechi, teama - simbol vechi! - că li se amenintă sentimentele. Un posibil mers de-a înaintelea fotografiindu-se gama de impresii personale ale protagoniștilor. (l-am scris în vreme de pandemie, și un pic asta m-a influențat).

Poate o să abordez și scenariu, într-o zi, mai înainte trebuie ”să mă trec”, prin teatru, așa cum mă gândeam, de o vreme... E complicat că te apuci de atâtea lucruri, te gândești că poate nu apuci să le faci pe toate. Deși poate e numai o iluzie, dată din faptul că omul vrea să facă prea multe :):)

Cu sincere mulțumiri!!!

Cinste ferestrelor! :) Te-ai gândit că toate ferestrele se aseamănă, și că aproape niciodată priveliștile lor, care sunt afișate? Frumoasă muzică, mulțumesc mult! La recitire!

Centrul lumii probabil este foarte misterios. Poate este un punct pe care nu îl cunoaște nimeni.

Ideea de Dumnezeu poate este cea mai mare, dar și cea mai contraversată din toate. Poate numai Dumnezeu să poată localiza centrul lumii, care este mai misterios (centrul) decât omul... E așa de important, centrul lumii, totuși nu este cunoscut!

Mulțumesc pentru revenire! :)

E un poem drag, pentru că de acel Emilian mă leagă o simpatie literară anume, fiindu-mi personaj pe undeva, într-un proiect. Prima parte, zic și eu, fidel, după cum am scris, are, nominal, rolul ei, e un fel de preambul, cu o notă mai joasă și de justificare. E o derulare care a decurs comic, în scris, ca să spun așa, pentru că am lucrat mult la poem, mi s-au adunat idei (în el) și după mii de corecturi și idei noi, poezia s-a cam ”aglomerat”. Dar îmi e drag cum a ieșit... Poate ar fi trebuit să las pauza aceea între părți, poate chiar o voi face...

Mulțumesc din suflet pentru trecere! Data viit. aștept și o steluță! :):):) Glumesc, desigur! :)