Iulia Elize

Mulțumesc, mulțumesc mult și redacției pentru recomandare și pentru sprijinul și colaborarea literară din acești ani!


Să avem un an 2023 fructuos și plin de împlinire!!

Cristina, lasă prostiile, pentru că ești o scriitoare excelentă, poate ar trebui să mai planifici niște acțiuni literare, de mult bine. Îți țin pumnii, pentru viitor...!

Poate infinitul nu există, în accepțiunea clasică, pentru că materia ar fi casabilă. La o asemenea presiune de materie. Adică s-ar sparge.

Particulă, nu cred că vă referiți bine, adică gen particulă din care sunt făcute lumile lui Dumnezeu, componentele și mediile deice, gen particulă, nu cred, ci mai degrabă substanță constitutivă și neuniformă, oricum poate fi generică și lată.

Eu bănuiesc că este o formă de eter sau eter-energie, adică un fel de materie subtilă (nu poate fi chiar energie).

Dar de ce componentele fizice, să fie de pildă tot din eter, de exemplu îngerii se asociază cu o lumină puternică, iar demonii cu întunecimi de materie, pe când lumile ar fi cum spuneam poate din eter sau numai o formă subtilă asemănătoare.

Sunt multe de discutat aici. Și mi se pare că particula din care a început totul nu știm din ce e sau cum e, cum arată. Contextual, este periculos să ne apropiem de o asemenea particulă, la un moment dat. Să sperăm că nu se va întâmpla niciodată, indiferent de cum ar arăta acest emelment.

Multe salutări și la mulți ani...

E un sonet de apartament. Mulțumesc. la mulți ani, Ștefan!!!

Apoi, ce să spun și eu
Ca să fie rana dulce
Nu opri nici om, nici leu
De femeia cum se duce...

Bonus:

Cum te strigă, cum te cheamă
Vei veni tu înapoi,
Doar un interes de seamă
De e pace, (pleci, război).


La mulți ani!!!! !!

Cu foarte multe respecte!!!

Probabil zâmbetul nu costă
Pe ”poezie.ro” cam dat...
Dar pune și tu,-acum, în ploscă
Că-i Plugușor și Colindat.

Acum, la cumpăna timpului, un semn de abundență poetică, pe care ți-o urez și doresc, nu că ar lipsi, după cum se vede mai sus...

La mulți ani, Emilian, și multă râvnă scriitoricească!!! Eu așa spun... Să avem ocazii să scriem de bine, tot anul... Eu așa ți-aș ura, cu drag. Dar și mie...

Urarea mea de bine, acum la cumpăna anilor, iar poemul de mai sus este prea bun numai pentru o singură steluță, justificând foarte mult valoarea autorului, recunoscută unanim.

Remarcasem, clar, poemul și mi-am promis să îl recitesc. Ai un stil care cucerește pe oricine, nu este numai părerea mea, și dacă este să iau numai acest poem, mă cucerește frumusețea pitulată cum trebuie. Câteodată, citind, de pe la tine, cum azi, am impresia că te joci ca cu o paletă de culori. Nu lași pensula din mâini și pictura atunci iese, foarte deosebit... și capătă steluță, pentru delicata armonizare!!

Da, un poem strunit după multă sensibilitate. Pentru poemul ca tot, dar mai ales pentru imaginea îngerului, dar cu precădere pentru prima strofă, mi se pare foarte potrivit să las stea, să fie întru protecție bună de bine continuu aceste imagini pentru că sunt scumpe. Să fie, Ana, un an mai bun, las și lumina, în această zi, cum îți este destinat cu precădere tot avântul și binele spiritual, care va veni, ai scris, Ana, din nou un poem sensibil și frumos, care merită foarte mult acest semn.

Da, se vor limpezi sau vor îngheța, după cum bine zici. Măcar să mai ningă, să facem oameni de zăpadă sau măcar să mai vedem, pe margine de drum.

Mulțumesc, La mulți ani!!!

Și aritmii nu prea sunt... Ce e aia nemuzicalitate, zi și tu o aritmie, pt. că nu găsești...

Ziceam că dacă am timp, trec, și scriu sincer, și ce mi se pare ok și ce nu. La mulți ani, Ștefan, nu ne mai ciondănim, că nu e cazul, cum să fie.

Îți doresc un an plin de realizări... Totul e să ți le pui în minte și ele se împlinesc.

Numai bine pentru noul an, tuturor!!!

dinți de ploaie vie... E foarte frumos.

”aer salivând” - sintagma?

”licori îi uscă-n pietre”???

”de umbre-n buza cea de jos îi râd”??

”cu limba lui doar îngerul ce-o ştie
văzduhu-i gură între cer şi glie.” - aici e foarte drăguț.

Probabil cum nu te înțeleg eu pe tine, nici nu nu poți pricepe ce scriu. Asta nu ar trebui să ne descumpănească, pe nimeni. Avem un alt stil, fiecare. Nu ne putem pricepe, cum scriem. Cred eu.

Eu te mai aștept, La mulți ani!!! Și aștept comentarii mai pertinente și la obiect, dacă se poate, eu am ajuns la concluzia că nu avem același stil de a scrie...

Ștefan, tu ai alt stil, dacă îmi fac timp, trec... Eu scriu pesemne prea indescifrabil, pentru tine, dar dacă nu înțelegi, nu înțeleg de ce intri cu comment.

Tu tot timpul când intrii, spui, ”nu îmi place, nu îmi place”, fără să dai însă argumente concrete. Adică, eu aș comenta ”vezi că acolo e aritmic, sau metafora aceea nu e bună”, par exemple de comentarii, pe subiect. Tu tot timpul zici, fără să dai argumente, și e general, deja ”e prost... și așa”, apăi, spune și tu concret, dacă nu e pe gustibus, nu arunca numai un ”nu îmi place”, fără motive, că iasă stropșeală, spre dezonoarea numai a ta, cu siguranță...

Aștept numai comentarii la subiect, altfel te rog, nu insista cu generalități care nu spun nimic.

Eu te mai aștept, dar te rog nu mă mai stropși cu de toate, generalismele de genul, că și așa sunt mai amărâtă de felul meu și tu total neelegant.

Revizuire, îți cer. De tip comment.

Da, așa e, în subiectul Sonet, ar fi ideal ca niciun cuvând să nu se repete, desigur nu e cum să nu se repete la cuvintele de legătură (”și”, ”sau”, ”dar”, etc.) dar sunt și unele sonete unde repetiția intervine, după ”sensul” Sonetului, și se mai tolerează, cred (dacă repetiția nu poate fi evitată, sensual).

Și eu oricum încerc să evit repetiția, câteodată însă nu îmi iese, așa că o împing spre plurar/singular, ”ca să mă scot cu basma curată”.

Cu privire la balade, sensul baladelor este că trebuie construite pe o temă din popor sau cu sens popular, apar arhaisme, regionalisme, patente de limbaj, de multe ori, în compoziție. Care desigur trebuiesc bine stăpânite și cunoscute, de autor. Pe locuri de folosință și pe parfum de scriere care trebuie respectat.

Despre baladă? :) Sper ca și colegii să scrie...

Cuvântul ”baladă” este aproape intrinsec legat de popor, de izvoarele de limbaj popular, de structuri și regionalisme, tehnici vechi de limbă română, în cazul nostru, al românilor, în limbajul popular.

Baladă, în mod generic și de popor, este și forma de exprimare, cu izvoare în sânul poporului, de multe ori vechi. (Vedeți balada Miorița) De multe ori, o baladă din popor, se transmite prin grai normal, prin viu grai, de la om la om.

O baladă netradițională, nouă, însă se structurează tot pe cuvinte vechi și poate fi și nouă, așadar, după izvod și ca tehnică nouă, cu mențiunea că trebuie să aibă strucuri populare, tradiționale, de limbaj foarte concret și legate de poporul respectiv.

Aici, apar desigur nuanțele de limbaj care trebuie să se sprijine pe cuvinte din popor și prinzând un anumit spirit tradițional, tocmai prin folosința cuvintelor și/sau tematicii vechi...

Desigur tematica joacă un rol important. Pot fi balade izvorâte din teme foarte generale, cum este iubirea tinerilor, dar pot fi și balade istorice, construite pe o figură de importanță în popor. De obicei, figura care se alege trebuie să fie un simbol al unui grup specific, popular, Toma Alimoș, de exemplu, și nu se aleg figuri prea pregnante (voievozi, domni) pentru că în acel caz iese o poezie istorică, nu baladă.

O poezie istorică este mult mai strictă decât o baladă și nu are nevoie să fie augmentată baladesc, pentru că deja figura istorică foarte reprezentativă împinge poemul înspre istoric, nu baladesc.

Figurile mari ale unui popor sunt destinate, după părerea mea, ”poeziilor istorice”, iar simbolurile de românism, populare, de întindere medie, sunt pentru structuri de baladă unde figura respectivă este tratată, după un grup unde ea (figura populară) este reprezentativă și idealizată și, poate, augmentată. Mult îndrăgită, de obicei, de grup.

Desigur, sunt opinii bine întemeiate, după cât am studiat eu, până acum, balada. Am scris și eu, și mi-am format un fel de opinie, știință, cum să nu, după cum mi-am exprimat cunoștințele, pe care le-am dobândit, până acum, mai sus...

Mult succes și colegilor, dacă vor să scrie (și) balade! :):) Mult succes!!!!

Eu zic că e bine să menționăm aici și pe sonetiștii contemporani, care au avut activitate și la noi pe site, începând cu Adrian Munteanu, care scrie sonet italian, adică cu două terține, pe Radu Ștefănescu, apoi. Care l-a tradus din engleză, prodigios, pe Shakespeare, în vers englezesc, la fel cu Cristian Vasiliu, care a lucrat cu precădere, și el, pe traduceri din Shakespeare, dar nu numai, și pe ceilalți care au mai scris sonet, inclusiv pe site, de-a lungul vremii.

Măsura de 11 nu se aplică terținelor, în practica de scriere, ci se alternează cu măsură de 10, vedeți, de exemplu, cartea ”Fluturele din fântână”, a lui Adrian Munteanu, autor care lucrează pe terține cu alternanța vers 11/10. Desigur, aceasta este o tehnică de terțină pe sonetul italian (sau românesc), în ceea ce privește sonetul englezesc, mie mi se pare mai libertin, având în vedere că rigorile nu sunt atât de aspre, lucrându-se pe trei strofe cu o încheiere pe două versuri, nu pe terține.

A scrie sonet, așa este, e o adevărată eleganță, eu de exemplu am vrut să fructific nu numai în terține versul scurt pe tehnica 11/10 și l-am aplicat cu patent de scriere inclusiv pe catrene, având în vedere că este cvasi-aceeași tehnică de scriere dar cu o silabă ciuntită (datorită numărului par sau impar al silabelor pe cuvânt).

Probabil, după părerea mea, tehnica de versificație se va cristaliza, pe măsură ce vor apărea și noi sonetiști, PE FIECARE dintre cele două tehnici de scriere (Italiană sau englezească).

Eu aștept, una, și alți sonetiști pe site, pentru că mai sunt... De pildă, sunt și necunoscuți mari, în literatură, cum Stelian Cucu, pe care eu l-am descoperit foarte recent și care lucrează exact după măsura consacrată, de 11. Ceea ce nu e deloc rău...

Dar dacă de exemplu poetul Adrian Munteanu, care este cel mai mare (prodigios) sonetist, pe care îl știu eu, din România, introduce, de mult timp, măsura de 10 pe terține, eu sunt mai relaxată și am folosit-o și eu, cu bine. La fel și cu alți autori care folosesc măsura de 10, după imparitate.

Din câte am studiat și eu, la momentul când am scris și eu, primele, se mai practică, pe terține, măsura de 10, Cristina, cum zicea și Ștefan, mai demult, îmi aduc aminte, de exemplu, și cum se tot practică, în literatura română. Terținele, cum să nu, permit și e foarte ok și măsura de 10. E chiar consacrat, în literatura română.

Eu le folosesc și în catrene, pentru că e o chestie de gustibus, numai e cuvântul de final mai scurt, pe 10, și nu e un alt tip de metrică, făcând parte, cu bine, tot din măsura 10-11. Dar e un fel de patent personal, din cauză că în catrene sonetiștii practică terminațiile lungi, în 11. Eu le las și pe 10.

Ritmul e bun, îmi place, mai multă grijă aș avea, de exemplu, la rimare, trebuie adaptate, în caz că ar fi pretenția deosebită. Acolo, de exemplu, pe la naște, în terține, cele 3 rime nu prea bat... în rest zic eu că e perfect, cum ai scris, e un sonet bun.

Multe felicitări și spor la scris!!!

Ștefan, multă relaxare de Sărbători, eu nu îți mai dau niciodată păreri, pentru că avem stiluri diferite de a scrie Sonet, iar dacă al meu (stilul) e altfel, nefragmentat, tu te superi... Al tău e mai fragmentat, e silabic, stilul meu e după normă și mai relaxat. La mulți ani și spor la muncă, încearcă și tu să le publici, odată... Eu așa aș face și aș munci mult.

Încă e Crăciun, relaxare și în continuare și numai bine. Sunt sigură că în această lume sunt tot felul de păreri, iar dacă a ta e pe de-a-ndoaselea, e pentru că tu scrii puțin în alt stil, după formarea în silabe, dar și după tehnica fragmentării (versului).

Toate cele bune, la mulți ani.