Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

e ora cinei

1 min lectură·
Mediu
în oceanul singurătății nu este vânt să poți naviga
nici apă să poți pluti
e ora cinei trebuie să o sun pe mama deși știu că e aici
lumina ei este singura prezență
în mișcare din această cameră
e destulă lumină dar niciodată suficientă
pentru a-mi intra în oase
un înger mi-a zâmbit vântul i-a suflat penele
până la marginea ferestrei
ca niște mâini care întorceau mângâierea
așa era atingerea lor
găsesc iar pulsul orb al lucrurilor
minutele orele deceniile
râul care menține același curs
toate s-au întors odată cu lumina ei
cu penele unui inger care m-a atins
și eu încă nu știu să-mi iau rămas bun
timpul este un mormânt turnat peste alt mormânt
ăsta e timpul continuitatea mormintelor
sau poate un tril în privirea oblică a unui apus
când o pasăre cântă
purtând cerul dintr-un loc în altul
062.048
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
141
Citire
1 min
Versuri
22
Actualizat

Cum sa citezi

Nuta Craciun. “e ora cinei.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nuta-craciun/poezie/14166486/e-ora-cinei

Comentarii (6)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Frumoasă emoție, Anana. De sărbători îți doresc triluri de pasăre care să te ajute să plutești în orice ocean. La mulți ani și numai bine, Cristina
0
Distincție acordată
@iulia-elizeIEIulia Elize
Da, un poem strunit după multă sensibilitate. Pentru poemul ca tot, dar mai ales pentru imaginea îngerului, dar cu precădere pentru prima strofă, mi se pare foarte potrivit să las stea, să fie întru protecție bună de bine continuu aceste imagini pentru că sunt scumpe. Să fie, Ana, un an mai bun, las și lumina, în această zi, cum îți este destinat cu precădere tot avântul și binele spiritual, care va veni, ai scris, Ana, din nou un poem sensibil și frumos, care merită foarte mult acest semn.
0
@cont-sters-55051Cont șters
- purtând cerul dintr-un loc în altul -

- e destulă lumină dar niciodată suficientă -

Întradevăr un poem de o sensibilitate rară care transmite cititorului starea, emoția ...
La Mulți Ani dragă Nuța!
Multă inspirație în anul iepurelui, :)

Cu mult drag!

Maria,


0
@nuta-craciunNCNuta Craciun
Frumoasă a fost și bucuria mea când am citit cuvintele tale.
Ceva triluri au fost si la fel o plutire într-un ocean de bucurie...
Multumesc frumos, la mulți ani!
0
@nuta-craciunNCNuta Craciun
M-am bucurat tare mult de rezonanțe, mulțumesc de lumină!
Să ne fie bine și cald în suflete, atunci putem fredona pe bucuriile sau tristețile noastre, căci și pe tristețe se poate fredona, altfel cum să faci s-o alungi?
Mulțumiri cu prețuire!
0
@nuta-craciunNCNuta Craciun
La mulți ani cu inspirație și bucurii și ție!
Mulțumesc pentru semnul tău!
0