Baladă pentru un pic de pământ

Mie poezia nu mi-a transmis nimic, cu excepția a două versuri.
Dragostea ta seamănă cu o mlaștină albă care a trezit imundul din ea, cu o deltă albă în care primejdia ia forma unor pești piranha devorând tot ce a lăsat în urmă iubirea, cu un fel de fântână în care dacă te privești observi imaginea iubitei.

Ideea e destul de clară, ea e puțină apă, el foarte mult pământ, iar dragostea se năștea din combinația (nefericită) a ăstora două... mlaștina, delta, ce sunt altfel decât o combinație, de astă dată, fericită a elementelor de care am pomenit, la fel și lutul, domnule Rachieriu.

~un fel de deltă albă care ținea sub o aripă/mult mult pământ~ iar aici se vede foarte bine disproporția dintre bucățica aia de apă și pământul parcă, cumva, deja, arid, de-asta spuneam că, oarecum, combinația dintre apă și pământ este una nefericită, în acest context.

bine că mai și plouă pe pământ, și că mai există și fântâni, asta ca să revin la metaforizare și să las în pace analiza impertinentă...

oricum, vă mai aștept! toate cele bune!

Ottilia, mâinile mele nu îmi aparțin mie, ci cărnii în care am crescut. Să-mi ierți pornirea asta poetică. Am primit cuvintele, iar luminița e foarte frumoasă

Mulțumesc generoasei redacții pentru recomandare!

cum poate ajunge un text la recomandate, stim, cum poate iesi de sub pumni o bucatica de apa nu stim
ca dragostea-i o mlastina, fie si cu aripi, e bine ca stim, dar cum iesim, nu ni se spune. doar gandul ca zanele stiu ne mai linisteste
foicica fagului, din mainile dragului

”inima mai mare decât trupul,
sărind din toate părțile deodată
și prăbușndu-se din toate părțile-napoi,
asupra lui,
ca o distrugătoare ploaie de lavă”

un citat pentru dumneavoastră din poezie, boldat, ca să înțelegeți mai bine despre cele care nu se spun (parcă, cu dinadins) pe gustul tuturor, și totuși se scriu...

pe unde vă mai sunt parodiile, domnule Ștefănescu? ce mai fac ele? parcă mi-ați parodiat și mie, odată, demult, un text...

toate bune!

Dacă atunci se mai parodia, în stil optzecist, "odată, demult, un text", astăzi cu cititul e... grele de tot pentru cititorii actuali.
Nici nu mai citim, ori citim fin avion. Ce să o mai dăm pe parodie?
Așa că dacă există texte memorabile, ca acesta, "Baladă pentru un pic de pământ", cu "delta albă" din zare, această scriere nu este decât puțin, involuntar, prin titlu o parodiere a "Baladei unui greier mic" de George Topârceanu. De fapt nu e nimic paradic. Ceea ce ați făcut prin titlu a fost să recurgeți oleacă, fără voie, la un intertext. Ați înțeles?