În curând se vor lăsa fulgii...

Îmi părea că mirosea a fântână și a iarbă lipită de fântână, de pietrele ei mustind a ierburi, pe lună plină, în ea însăși, ca o Dochie fără sandale, pe cer... deschideam cărțile sfinte, nu le deschisesem de mult, și aceeași iarbă presată între două foi albe, foile se albiseră de la trecerea timpului; îmi pare, cânta cocoșul, cred că era așa de-auzire nu era trecut de orele 5, în noiembrie, sau într-o altă lună de dinaintea Crăciunului colindele începuseră încă de atunci să bată ca soarele băteau în lunile toamnei și un soare foarte mare părea că erau stelele care se coborâseră să vadă ieslea și ce ar fi fost după aceea; ei nu mai tăiau mieii de Paște li se părea un sacrilegiu - chiar atunci, pentru Miel, dar acum era încă vremea de dinaintea Crăciunului pe colibe era atâtă umedă azvârlire de paie ploi și colinde despre păstori și oile lor și-o mare Păstorire peste popoarele fântânilor și ale ierburilor grase de ploi, și ale animalelor care flămânde mănâncă grânele mestecându-le blânde din mâinile bărbatului care lasă recolta să se iște nu din pământ ci din îndurare și din rugăciunea de pe gura Lui, doar atâta vedeam... cocoșul lui Pătru nu avea să mai cânte, oare mai Vine? se scoboară în biserica de lemn, doar acolo, oare mai Vine? bate în inimi, acolo ar veni mii de ani, cu capul aplecat, ca atunci... bate în inimi numai în inimi de-abia să se-audă zvonul bătăii, de blândă ce e, ca o aripă de-a porumbelului dar bate... deschizi lăcătarul cum ziceau bătrânii și lași cheia deoparte și în irime așteptăm un Crăciun bun.