Și-mi zici "Nu mă mai strânge ori gâdila că dacă râd prea mult mă trece știi tu ce" și-ți răspund chiar nu știu ce te-ar mai trece totuși realizez asta nu ești Oana Pellea Medeea Marinescu Maia
Urechile tale erau
urechi, acum urechiușe
ale pământului, ciuperci
maronii, galbene,
ocru, oranj, roșii,
în ce te vei mai transforma,
poate vei fi noua versiune
ChatGBT, vei lua bucuria
tinerilor
De când mi-am altoit scrisul pe brațul tău,
numerele nu mai există,
doar așteptarea
sincronizării noastre, Lady Mi
De când mi-am scanat
prin ochii tăi imaginația,
ne-a luat naiba arta
Iubito, ești altfel când dormi,
te ia după gât, în somn și el, un copil,
răsuflare combinată profundă,
maternă și filială
în zorii ce-albesc ziua sfântă,
la crucifixión y muerte
de Jesucristo, iată
Deal lin mi-a fost viața, înverzit deunăzi,
cu brebenei, ceapa-ciorii, trestii, chestii,
deal andaluz, sterp va fi moartea, să-l sui
ori să-l cobor, înfrânt emir când l-oi vedea
pe Corbea Zoro cu
Trup zvelt, de-adâncit suferințe,
față ca o inimă, ochi căprui,
nu mai știu bine ai cărui
pământ, ai cărei planete,
voi sunteți doi aștri morți,
I'm sorry că v-am întâlnit,
păreți vii, ochi
Bună, eu sunt Macchiato Tucan,
ultimul boem călușar,
ucenic în flamenco, mediumul
poeților Emil Botta, Dimitrie Stelaru,
Ben Corlaciu, Constant Tonegaru, MRP,
mă prezint, sunt o conștiință
Priceperea
neîntrecutei iubite Ki
era ca pe timp de război
când vine brancardierul
te dezgroapă
la timp să nu te sufoci
de la suflul unei bombe
cu pământ peste tine
și te duce la cald
cu răni
La scrierile acestei lady Ki e o pagină de relaxare. Aici toate se aranjează Feng Shui.
Magia iubirii nu-i ceva ce dispare ușor. Despre ea oamenii au creat oricând și dialog. De-aș fi singurul ce-mi
Mi-am dat cu poemul dur în cap. Și-a intrat.
De mic voiam să mă țină minte vorbele mele.
Dacă am fi păsări, poeme-ar fi orice zburat.
Din păcate suntem prinși după alte zăbrele.
În timp ce scriu uit
Disperato, ai prin Anglia
fugită pe-un timp potrivit
cu primul găsit ce te-a luat,
dacă nu... atunci doar cu Satan
o ipostază actuală slabă
Ești doar un spectru, un mag,
o ocupantă gata să iei
Pe stafia crăcii de cais
nu mai sunt deloc
glorii florale
în acest an
A amputat-o urât
primăvara trecută
un nepriceput tăietor
până-aproape de inimă
Stai
i-am zis
dacă te mai prind
te
Mi-e sete spre prânz, de cad pe pietre,
în soarele andaluz, Torre del Mar,
ies cu Liliana și Georgeta
pe țărmul unde a ajuns Don Juan,
ne pozăm toți în fața turnului
vărgat, ca mateloții-n bleu
De-aș cuprinde umbrele, iubito,-n ochi,
n-aș încărca c-o miopie-incipientă ziua,
n-am cum, zilnic fac naveta până-n Competa
cu scuterul șefului, să-i dichisesc tarlaua
El, Pedro Sanchez de
Hai s-o luăm cu amintirea de la-nceput,
nu-ți simt trupul catifelat și-n prezent,
tu, albul meu început al vieții sexuale,
iarăși simt drama neiertării de către tine,
supărato, cu sprâncenele
Cădea noaptea după o zi.
Ori se-aprindea dimineața.
Corpul i se trezea. Ridica
întâi pumnii-n semn clar
de izbândă. Copilărește.
Își lăsa șuvițele pe spate.
Zâmbea frumos și râdea.
Muzica o-nsoțea.
IG