Mediu
Bună, eu sunt Macchiato Tucan,
ultimul boem călușar,
ucenic în flamenco, mediumul
poeților Emil Botta, Dimitrie Stelaru,
Ben Corlaciu, Constant Tonegaru, MRP,
mă prezint, sunt o conștiință parazitară,
Macchiato mă cheamă, intru mai buzat
decât ura în Jocker adâncind drama, ochii,
pot să vă-ngustez celor "bazați" șansele
de a-i păcăli pe toți ca Grahame Coats,
nu pot spune că am un ce profit văzut,
nu-mi sunt "propria nevăstuică", nu sunt
nici Sorin Ovidiu Vântu să mă las închis,
ci un spirit rebel dintr-o poezie actuală
Macchiato Tucan are ruj și-un dermatograf,
semne las peste orice text, pexiglas
de birou împuțit, igrasios,
pe fruntea, ceafa ori pieptul
oricărui scrib anost, îngâmfat,
spectator mut, ambulant,
c-un marker roșu pun X, bifez "văzut"
ce nu-mi convine, cu negru gros ling ce-mi
displace, atât de tare că invidiez produsul
zicând, de vreau, nu-i artistic total,
este doar cca., acceptabil, așa și așa,
fiindcă nu l-a decretat și demonstrat
însăși persoana mea vigilentă, nu-s crud
cu orice defecțiune
umoral semnalată altora,
totuși sesizez până și minima îmbunătățire,
oricând dau peste nas și cu tot nemachiatul
scris al proscrișilor, de orice tip desuet,
ori underground, cea-cea, flamenco, ultraș
Macchiato Tucan invers, demachiat, aș fi
Nacut Otaihccam amerindian, cultura Maya,
am și puterea woodoo de-a bântui tinerii,
poezia contemporană se scrie cu săruri cam
ieșite odată cu toate culorile tatuajelor,
trece mișcarea pe plan mondial libertin,
s-o luăm pe toate părțile, sfidarea vieții,
asumarea revoltei și murdăriei continue
ca-n excelentul op al lui Dimitrie Stelaru
"Zeii prind șoareci", grotescul merită subt
până la epuizare ca laptele matern, sângele
de către vampirii ce-odată au fost folosiți,
nu știți ce plăcere mare e să devii spirit
viu din mort, nu știți cât de mult salvezi
aparențele lumii îngerilor, dacă din trăitor
accepți să fii și-un Luceafăr nemulțumit gol
Mi-e milă de Charles Bukowski,
e.e. cummings, Georg Trakl,
Rainer Maria Rilke, Boris Pasternak,
Anna Ahmatova, Maiakovski,
Apollinaire, Marinetti,
Jean Paul Sartre, Albert Camus,
André Breton, Lucian Blaga, Gellu Naum,
Ion Vinea, Ilarie Voronca, Geo Bogza,
Barbu Fundoianu mort în lagăr drept
Benjamin Fondaine, fondantă topită
cu scrisul de pe ea în crematoriu, scurs,
de parcă totul ar fi ca-n fabulele clasice
á la La Fontaine și totuși ceva s-a stricat
iremediabil în lume în ultimii ani ca și-n
mă-ta, literatură, ce-o iei razna denaturată
ca spiritul din adânc lucrător într-o fată
pe soare jăratic, pe lună cerească ofrandă,
zăltarea lui Eminescu luată din fașă exemplu
de-a nu mai scrie romantic, de-a escamota
în atâtea feluri limbajul înalt, la un curs
de cel mai dat naibii, Paul Cornea cu corn,
de Rio Plata, formație de fotbal argentinian,
de a-l contorsiona, între buturi a i-o trage
așa
Lansez un nou stil de-a mișca trupul, gâtul,
în mod drept și totodată aplecat, concentrat
flamenco, trăind la maxim dezaxarea tragediei
din Andaluzia, a unui popor spaniol mixat
cu arabii, apoi cu toți prolii lumii exotice,
veniți de bunăvoie să robotească și-n scris
pentru o lume rea occidentală, vergea uscată,
îmbătrânită, nesatisfăcută c-un lux, kitsch
infinit, pe care omul de condiție medie,
burtosul american al lui Jürgen Habermas,
privitor mai mult habarnist, juisând în blugi,
le vede cum sunt, face cu ochiul către public,
cu înțelegere, cunoscător, specialist, pește,
numai unii șmecheri știu, au privilegiul
soluționării conflictelor filmelor, de la autor
P.S. (dincolo de text, în metatext răsuflat)
Bine că n-am pomenit de femeie — ea moare
în poezia rea, a mea; locul cocului său,
nu de gheișă, ci de-a patra consoartă-n careu,
repudiată de-un cintezoi chinez nobil, corupt,
ori "le coq" sculptat, vândut oricărui escroc
dintre marii colecționari de statui falice,
e luat de-o altă coafură pelviană,
a unei sosii de-ale sale,
din care iese, ups,
pendulul unui transgener,
macazul schimbat de-un dansator transsexual,
precum un curmei versificat,
apt de-a fi lecturat la o ședință semionirică
suprarealistă, călărit de călușarii cititori,
veniți ciopor
peste mut,
frânt în șuturi și pumni
cu tot cu ciomag, ori fără ciomag,
în singurul consemn,
de-a tăcea mâlc ca Hiram
00740
0