Irinel Georgescu

Un discurs poetic îndurerat, al unei amnezii și al unei acedii (lipse de voință) dintr-o lume ipotetică, de coșmar, c-o lumină din abis.
Există o libertate, de a mai face ca meșterii lucrări cu meticulozitate, dezordonat.

Coșmar deosebit, cu șerpii ce se iau de trup și albinele sfârșitului lumii activate turbo line. O strofă finală cu melodicitate.

Nu-i nimic. De la mine încă jumătate de stea, iar de la Tego încă o jumătate!

Merită.
Aceasta nu-i totuși soluția de împăcare a cugetului autoarei.

Se poate și altfel. Nu mai dă viitorul steluțar care va recepta și comenta textul. Și spune acest lucru.

Poziționarea mamei față de copilul legat la ochi înseamnă ocrotire de orice asalt al răului. Mă întreb dacă un psihanalist ar hotărî anamneza prin hipnoză în acest caz, ori dacă s-ar recunoaște blocat în a mai interpreta visul, de insuficiența datelor onirice și a confesiunii eului liric. Mă gândesc la faptul că mama ar fi avut o reacție, un sentiment atunci când copilul a făcut un gest diferit ca intenționalitate, dar pur și simplu similar cu acel gest punlic masculin de protest.

Eu nu sunt un Irinel Georgescu, Ottilia!

Eu sunt Vișan Dragoș.
Eu sunt Paul Coculeanu.
Eu sunt alungatul de pe Agonia.ro, de Eugenia Raiter și echipa sa de atunci.

Eu ți-am făcut și o cronică literară, dragă Tylly, la un volum de versuri. Eu sunt criticul literar și eseistul site-ului Agonia.ro ori Poezie.ro de acum 10-15 ani. Eu, sluga ta, Dragoș.

M-am prefăcut și eu că scriu fără perdea pe aici. Am vrut să păcălesc lumea de 1 aprilie și berbecii. Mama mea era berbec, a murit acum doi ani. Mulțumesc mult pentru ultima stea primită. Și pentru celelalte, tot la un poem despre ea, mult apreciat aici.

Am jucat bine rolul de Irinel Georgescu. Dar nu mai e posibil. Acesta este numele de scenă al unui actor grăbit din critica, eseistica și puțin din poezia română actuală, care nu vrea să publice niciun volum, să nu se taie copaci pentru el, decât pentru copârșeul din patru scânduri mici.

Bogdan Geană, Ștefan Alex. Ciobanu (pentru care ar fi bine să incetăm duscuția și să ne rugăm pentru sănătatea sa), Radu Herenian, Rudy Molia (Florin Rădulescu sonetistul și rondelistul), Liviu Nanu, Ionuț Viorel Stănică, LIM (Liviu Ioan Mureșan), Alexandru Gheție, Daniela Bîrzu, Octavian Iuliu, Emilian Lican, Leonard Ancuța, Maria Mitea și Daniela Luminița Teleoacă, mă bucur mult că v-am cunoscut mai bine ca oameni, ca artiști, ca colegi (e bine scris, să știți)!

Aștept să fiu eliminat, dacă mi-am declinat în sfârșit identitatea reală. Sunteți toți frumoși, vii, talentați. Vă iubesc mult și vă voi citi și mort, realungat de pe acest site de literatură. Ca Dragoș Vișan am -20 de la Eugenia Reiter, pentru că i-aș fi atacat pe regretatul Radu Ștefănescu,pe Gina Goia și pe Leonard Ancuța într-o proză, folosind nume asemănătoare, în anul 2012.

Ca Paul Coculeanu iarăși am -20, deoarece George Pașa, prieten devotat, mi-a recunoscut reapariția pe site: "Tu ești, Dragoș?", parcă a spus.

Ca Irinel Georgescu puteam avea viață lungă aici. Dar m-a dezgustat formidabil Ottilia și acordarea de către Emilian Lican a stelelor ca spuma și berea dintr-un dozator...

Cât de fain se întretaie amintirile despre primele amiciții, primele pasiuni. Îmi place mult ingambamentul folosit în acest poem. E ceva pentru toți în acest text.

Simplu, despre frumusețea vieții, despre menirea de a fi așa cum suntem creați. Nici complicați, nici neinteresați de originalitate. Îmbătrânirea omului e un dar. Contează să știi să îmbătrânești frumos. "Ochii mei săgeți în întuneric" ar fi mai bine. Dar merge și gerunziul.

"A construi porții, poduri și drumuri", aici o fi un "i" în plus la "porți". Foarte interesant eseul cu trăsături poetice. Fragilitatea pascaliană a trestiei gânditoare este pusă față în față cu temeritatea individului, mai mare decât cea a îngerilor buni și răi, a vietăților totuși temătoare. Și eu cred că libertatea omului este prea mare. Altfel nu se putea. Indivizii se încred în ei prea mult și apar... greșelile și marile gafe în existența fiecăruia.

Metaforele "tragem fermoarul cerului..." și "defrișăm prietenii de cuvinte și fugim..." sunt încercări originale de extindere metaforică și-n două versuri. "Ochi de nămol care a văzut prea multe" vine din carnea neagră, din omul experimentat, încercat deseori cu tentația recunoașterii etapelor cu salturi cognitiv-afective. E un poem al devenirii lumii, văzută din prisma unui om contdnplativ, dar și deosebit de activ, de implicat, să-i cunoască profund pe semeni.

"Actul sacru", un dialog de ieri și de astăzi. Echilibrarea yin și yang, prin cuvinte, atingeri, încredere. Deosebit poem!

Învățăm să iubim (și-o haină) și probăm toată viața — wow , ce definiție din invipitul poetic a atașamentului în cuplu! "Nu ne iese întotdeauna", pentru că mai stricăm "animălușul". Un disconfort fizic poate fi și amuzant: "Carnea prea grea să mai tragem un pe cineva cu sania". Un super poem, bravo! Evoluție și involuție fizică, maturizare, îmbătrânire și moarte, totul se derulează Rapid.

Machierea feței?

N-am ce reproșa acestui text epic. Autorul este om cultivat. Preferă esențe tari în recipiente mici. Mai știu pe cineva care scria foarte asemănător. "Un gram de sprânceană nu ridica la Poil" și multe alte detalii semnificative, atent create. ARTĂ!

Și zi așa, "chitariști", "păduchi lați". M-a 'zbucnit un râs! L-am citit și soției. A râs și ea. Știi, Anton, am meteahna asta să lecturez în casă.
Spațiul comercial Lidl multinațional al neplăcerilor create de prețuri crescute artificial. Uneori se găsesc produse mai ieftine la Lidl. Românii mai săraci se scarpină pe unde pot, până se decid ce s-aleagă de pe rafturile hipermarketurilor. Fac și curse de o sută de metri cu obstacole, punând și unele puse în coș înapoi, când constată că e nevoie de altceva mai important și banii-s limitați.

-20 am cerut, -10 am căpătat.
Mulțumesc, mă voi limita la postat.
Ce bine când nu mai ai ce să critici.
Am criticat aproape tot jumătate de iarnă și jumătate de primăvară. Uneori am făcut mai mult. Am iubit Poezie.ro. îi iubesc pe oamenii săi simpli.

În orice fel de cenaclu, la care am participat și mai particip încă, la orice lansare de carte se pot arăta și greșeli, nu doar lucruri foarte îmbucurătoare. Aici, Ottilia, dacă n-ai citit bine, scrie Poezie.ro sau Agonia Atelier Literar. Venim cu texte ca să le îngrijim, bibilim nițel. Nu aș fi nicicând jignit să veniți pe textele mele și să discutăm, așa cum vin și eu asupra valorii mai mari ori mai mici ale textelor domniilor voastre. Eu nu am debutat încă editorial, Ottilia, nu tu! Pentru mine e și secția Atelier. Pentru mine e și site-ul. Uneori poate fi și pentru tine Atelierul.Nu cât pentru mine, bineînțeles.

Păi, Ottilia, nu te-ai prins? Am și băiat, din 2013, după ce am fost alungat de aici și ca Paul Coculeanu, tot de buna mea prietenă Eugenia Reiter, pentru nimic (doar pentru motivul că prietenul meu George Pașa îmi recunoscuse plăcut surprins stilul eseistic de-a vorbi ca Dragoș Vișan Tulceanu — iar de-atunci am considerat că nu mai vreau să fiu prozator, poet, critic, eseist). Aici am trăit cea mai mare traumă a vieții mele acum 10-11 ani, când picau membrii Agoniei ca stelele de pe cer! Faptul că am dat de un om bun, cultivat, manierat ca Bogdan Geană în 2023 m-a făcut să mă simt confortabil. N-am vrut să păcălesc pe nimeni. Am subviețuit. Am făcut critică literară de întâmpinare pe texte noi. N-o lua așa în tragic. Mai fac și monștrii sacri erori câteodată. Pe Daniela Luminița Teleoacă o știam bine de pe Facebook. Nici pe ea n-am vrut s-o jignesc. Eu sunt foarte sincer. Atunci când văd mari defecte în texte le ARĂT.

Și sunt un prof de română, de 22-23 de ani, de liceu.
Mulțumesc mult, SIV.
Nu îmi plăcea să fac echipă cu două persoane, Ottilia și Emilian Lican, care se și însteluțau reciproc, pentru textele lor de Paști ca pupici, felicitări, măi-măi în lingușiri. Și începuseră să mă ia urât peste picior. E grotesc ceea ce a făcut primul Emilian Lican, apoi Ottilia, continuând să arate pe-un prozopoem al ei cu avioanele și turnurile gemene cât de bine scria ea prozopoeme în 2011, iar proza-proză a sa dd Paștele 2023 tot prozopoem a scris-o. O fi vrut ea, dar este din genul scurt ca bună ziua, "Moment".

Irinel sunt, să trăiți! În curând sunt și pașoptist.

Mă mir că nu vine Emilian Lican să lase ocolul stelar colegei steluțare Ottilia.