Poezie
Sinucidere la Izvor
1 min lectură·
Mediu
oamenii mestecând bomboane fondante au amuțit
pe coridoare subterane postacii nu au mai avut ce scrie
apoi circulația către stația Eroilor a fost reluată
după jumătate de oră, către care Eroi ne întrebăm
întrucât toate siluetele acelea înghesuite, nervoase
că le-a fost întrerupt drumul nu se duceau spre Eroilor
poate spre Insula Paștelui, unde statuile imense îngropate în pământ și-au arătat doar capetele timp de secole sperând ca tot cerul să le reteze
spre insula Paștelui mergeți, unde a mers și bietul om căutând salvarea la Izvor, aruncat înspre marginea șinelor
apoi toate siluetele au apus, arătându-și capetele la suprafață.
013.006
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Irina Lazar
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 100
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 9
- Actualizat
Cum sa citezi
Irina Lazar. “Sinucidere la Izvor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/irina-lazar/poezie/14088885/sinucidere-la-izvorComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
tragedia vine din multime... o multime impietrita monumental, greu de clintit din propria insula printr-o singura si banala tragedie. textul tau m-a blocat cateva secunde ca pe acele pietre.
0
