Ionut Simion

ne căutam din doi în doi sfielnic și ne găseam adesea doar impari lipsind din arsenalul toamnei peste măsură amurgiți și inelari

de prea mult cerc am obosit să țin cu dinții timpul ce rotește din spate jumătatea mea de spin și tot sperând zănatic poate am uitat să vin iar dacă mori din când în când câte puțin eu mă

a murit poezia agonizând pe brațul ploii când ai uitat să așezi cuvântul acela atât de uzitat în continuarea ultimului vers vizibil și mă tem că astfel am privat lumea de următoarea ninsoare de

cer cu insistență să fiu anunțat de moartea-mi prin poștă și faptul că nu-mi cunoașteți locul de campare nu-l accept drept scuză știut fiind că puteți oricând găsi ancora ce-mi

nu banuiam ca lemnul mi-a crescut atat de aproape si umple spatiul rotund cu un abia nascut adagio pentru coarde acel lastar de sunet prelinge bucati sangerand de cuvinte peste toate alcatuirile

cu tălpile goale, în biserica Lui și a omului, se întâmplă rar să mai intre cineva cu tălpile goale pământul se definește în suprafețe concave de pași cu tălpile goale

ma gandeam ca poate nu ar mai trebui sa-ti scriu nici o poezie sau fraza-descantec si nu pentru ca n-ai sa le citesti vreodata nu pentru asta doar ca strada pe care se intampla cadrilul

cinci degete mainii mele virtuale lipsesc pentru a-ti gasi chipul incastrat de soare cinci prisosesc de teama ca o sa vopsesc totul in alta poveste prada usor

arhitectura lacrimii spus-a batranul maestru de ceremonii al ploii este una variabila functie de geometria inimii forma mai mult sau mai putin conventionala a sarutului

a mai murit o primavara cu floarea de gutui inca pe buze cand imi pusesem in minte s-o incui intr-un sarut al trupului in care n-ai sa mai ramai dar cum am mainile

deget de crin ascute struna in tampla celui mandarin de atata alb, bolnav ma inchin simtind efluviile sangelui strain ce poarta mai departe rana fruntii in asteptarea

pliam aripa amandoi in aceeasi secunda pulsand in iubire cu aceeasi lungime de unda.

ce vina aveau sa umbresti, ochii mei cu atatea schelete de frunza de tei? din care pricina te numeau cei ce se pricep la medicina minunata, a mea boala de inima?

viata nu se mai face rotunda de vina-i desigur fiinta-mi absurda e mult prea curanda si semn de samanta degeaba nascanda clipa de acum este tot ce-mi aduc aminte ieri

aveam un prieten ce promovase la prima incercare examenul pentru disperare si a primit drept premiu de la un om aparte un alambic sa-l tina aproape si sa distileze apa de

din cauza vremii iubirile sunt suspendate nelimitat... ochii, din nascare facuti sa vada frumosul sunt acoperiti de alge cu 50% bumbac si restul nylon 6,6 iar

avea lumina in ochi picura peste mine degete, saruturi copaci si ma hranea cu rasuflarea plina de maci intr-un fel pe care voi nu il puteti intelege

pazeam harbuji intr-o bostana la o margine crestata de lacrima si teama bunicul plecase ducand de capastru un manz intr-un apus de lan cu grau si

am invatat prea curand sa ne rupem scrisorile cu picioarele goale si am uitat curgerile pe caldaram cand ne inventam alibiuri din flori de salcam mai stii cum se face?

incheie-te la copca primavara si prinde poalele in brau la noapte nu-ti risipi cu atata nonsalanta nurii cat neiesita esti din pubertate cu boiu\' imparatesc mi-ai sarutat retina si

mi-am taiat parul in dunga cu gesturi de renuntare afectata si port la vedere acum costumul de zarzara coapta ce mai ramas-a risipit prin parcuri iubeste rastignit de vreun

am inteles ca primavara anul acesta va pica-ntr-o joi iar noi desigur vom fi cazut la pat bolnavi de ploi inca de miercuri caci marti am fost iertati de osanda

in editia princeps a descompunerii stau disecat pe indelete in unghiuri ce tanjesc sa se cuprinda intre nemiloase muchii drepte sub piele, aproape lipsit de substanta un

Flori rasarite prin pietris se rup mai greu, miros mai tare samanta lor produsa-n dimineti nu se gaseste aiurea de vanzare si bolovanul ca un corp delict dinamitat de fericiri