Ionel Marius Gherendi

Neliniștit de-atâta liniște, m-arunc în taina nopții, strivit de singurătate, alungat de zâmbete, căutând un fir de poezie de care să m-agăț, în neputința de-a găsi ceva ce să amuțească

jinduiesc după plonjări chiar riscante din lacrimi sărate în ceruri curate pe raze scurte de speranță cu ochii clătiți în curcubeul vieții adevărate din amintiri să storc cenușa

Din clipa disperării te naști din nou, mai drept, Sau nebunia cruntă te strânge-n hohote la piept. Necugetând hotarul dintre-adevăr și lume, Strigătul de durere îți dă un alt prenume. Nebun vei

Întinsă-n pat, prin valuri de mătase, Părea ca o sirenă ce de curând intrase, Din lumea magic-a legendei și-a-nchipuirii caste, Mirată și-ngrozită, în lumea spaimei vaste, În mijlocul

Din vise se trezește prima stea a nopții Iar ora urlă de durere Că i se termină și viața de azi a sorții. Strigoi plini de tăcere Se ivesc în gândurile surde, Strivite sub povara de a putea

mai lasă-mă o clipă chiar dacă ne-mplinită în tihna leneviei sub arșița ochilor tăi mai taie-mi o felie din timpul chinurilor tale în schimb ia-mi toată-eternitatea îmbată-te cu

Din negrul nopții albe care mă ține treaz, Nu pot măcar afla cum să ofer un glas Durerilor ce strigă furioase că nu pot Să fie auzite de cineva ce poate ca să repare tot. Și iar mă-ntorc în

În zi de Dragobete, iubirea să v-aducă Buchete de săruturi, îmbrățișări de raze, Eterne declarații din suflete ce urcă Spre sufletele voastre! Dragostea să vă plimbe prin nesfârșite

gemea surprins în nepăsarea durerii înghesuit de grele imagini scurse prin crăpăturile visului mucegăit de vechime scuturat de frigurile dinților scrâșnind încleștați pe inima

dansez stingher mereu în ploi de lacrimi arse ca speranțele neîmplinite în căutarea razelor de foc deschizătoarele iubirii sincere înțelepte precum dorințele copiilor culegători de fluturi fără

Nu rime, nu versificație, Nu ritm dar nici emoție, Sunt legile ajunse-n slujba Poeților ce scriu cu drujba. Dacă te-ncumeți a lăsa Să-ți fie-umplută poezia De muzica magiei lumii Zidită-n

lacrimile ar trebui scutite de forța gravitațională să poată zbura ușoare zmeie legate cu sforile curcubeului de inimile stăpâne înălțate doar pentru uscare printre aripi de colibri și

sorbeam nectar din seva vieții neștiute spărgeam în zâmbet ignoranța tinereții tânără dorință roșie de sânge în trenurile verii alergate pe căi ferate ruginite delfini uriași cu gânduri de

cu ochii scăldați în lumina păcatului dulce părea că încearcă un zâmbet s-alunge strivit între buze spălate-n săruturi nebune căderi de cascade cu aripi de spume icoane din suflet

visa adânc rezemată de marginea speranței cu mâna dreaptă atârnată căzută între flori și în uitare își zugrăvea pereții vieții cu sărutări furate tinereții înmuiate în ceruri cu