Poezie
Regăsirea viselor
2 min lectură·
Mediu
Întinsă-n pat, prin valuri de mătase,
Părea ca o sirenă ce de curând intrase,
Din lumea magic-a legendei și-a-nchipuirii caste,
Mirată și-ngrozită, în lumea spaimei vaste,
În mijlocul furtunii
Și-a lacrimilor lumii.
Din marginea uitării, de el își aminti
Cum doar cu ochii umezi o mai putea privi
Și cum, strivit de marea durere din cuvinte,
Doar îi șopti că marea iubire n-o mai simte.
Atunci, găsindu-i ochii la fel de-nlăcrimați
Ca-n clipa mult iubită de amândoi, aflați
Sub razele de lună, când pentru veșnicie
Iubirea și-o jurară în a nopții magie,
A înțeles cu groază că nici acum nu poate
Decât iubirea mută în lacrimi să-i înoate
Și să-i dicteze-n grabă cuvinte care-ascund
Motivul despărțirii, adevărat și crud.
Dar oricât se-nălțară spre gândurile sale,
Căzând îngenuncheată de întrebări și jale,
El nu-i putu răspunde, și-n următoarea clipă
Ea se ruga singură, cerându-și o aripă.
Apoi se ridicară, mânată de speranța
Că va veni curând, salvându-i toată viața,
O veste cum că ea până atunci visară,
Și toată supărarea n-a existat să doară.
Abia după ce timpul, tăcut și greu, zburară
Poate chiar cu ai ei aripă, într-o seară,
Trecând pe sub o lună ce-i părea cunoscută,
Zăriră doi ochi umezi, dar goi, ca de nălucă.
Erau doi ochi ai unui infirm ce se zbătea
În agonia vieții ce parcă nu-l lăsa
Să uite că odată, după ce viu trăiră
În ochii unui zâmbet pe care îl iubiră,
Viața-l osândiră, la vestea unei boli,
Să fugă de iubită și să o mintă ori,
Mânat de egoism, să-i ceară a jura
Că-n veci iubirea lor în suflet va purta.
Citind tot adevărul din ochii-acelui suflet
Ea se cutremură și-și stăpânii un răcnet.
Apoi, împiedicată de propriile gânduri,
Străbate noaptea toată, căutând paradisuri
În care să-și găsească viața mult visată
Alături de iubitul ce a rănit-o odată.
Cu lacrimile lungi, din inimă curgând,
Și cu speranța scurtă, tăiată de curând,
Plângând, fără să știe cum de mai are lacrimi,
Se-afundă iar în vise strângând în brațe patimi.
001.464
0