Poezii

cuvintele-mi alunecă dintre gânduri pe rânduri de gheață nescrise în jos alergate de groaza-ntâlnirii cu semnele neștiutoare de întrebare curioase să afle ce mi-a adus moș nicolae și ce vreau

îl jena zâmbetul de culoarea dorințelor cu izul semințelor de floarea soarelui prăjite la focul sufletului condamnat să fie presărat mereu cu gheață mărunt măcinată cu prea mare râvnă prin

fericirea turbat copil flămând ne mușcă inima prea ocupată pe tronul din privirile pierdute-n depărtări cu ceață și-n oarbe căutări plânse pe urme de eterne bucurii în ochi ne sar scântei de

ne sunt ocupate mâinile lipite de cerul ce-l strivim în pumni împreunați pe-altare de pretenții prinse cu lanțurile aurite ale lăcomiei încurcate între bucle blonde de îngeri plângând căi

lacrimile ar trebui scutite de forța gravitațională să poată zbura ușoare zmeie legate cu sforile curcubeului de inimile stăpâne înălțate doar pentru uscare printre aripi de colibri și

să nu-mi lăsați începuturi cu praf roz peste torturi nefirești ce-ntruchipează raiul neștiut în vreo apropiere și zâmbetele false lumânări aprinse-n locul soarelui lăsați-le goale în neștiutoare

când lacrimile-ți curg din suflet peste zâmbet ești asemeni picturilor neterminate încă de-o mână nehotărâtă între firesc și sfânt lăsate-n ploaia verilor grăbită de-nviorări neobosite spre

fii muza mea ajută-mă să construiesc palate cu dalta inimii sculptate în cuvinte fapte și trăiri colorate sau alb-negru ridicate pe alinări de suflete înaripate vesele ori supărate dar în

mi-au obosit picioarele sufletului de la atâta alergat între râul speranței și marea dezamăgirii între cădere și ridicare cer și pământ adunați-mă din neputință și-nchideți-mă-n mine de cărbune

bufon pierdut în cuști cu colții-nveninați glumesc în pași de saltimbanc pe sârma des ghimpată întinsă-ntre trecutul dispărut fără istorie și viitor deasupra hăului umplut cu murmur de aplauze

se plimba măreață ploaie răcoroasă de iulie la braț cu perfectul curcubeu printre castane căzute și amintiri recente cu zâmbet nenăscut pe buze dar salvat în ochii plini cu licurici de

sorbeam nectar din seva vieții neștiute spărgeam în zâmbet ignoranța tinereții tânără dorință roșie de sânge în trenurile verii alergate pe căi ferate ruginite delfini uriași cu gânduri de

caută-mi clipa existenței în peșteri de speranțe și râuri visătoare așteaptă-mă la marginea uitării cu chipul rumenit în arșița răbdării privește-mă cu sufletul curat cum ochii de părinte

te caut fără lumină printre cuvinte săpate de gânduri neînțelese minciuni fără vină purtându-și blestemul cu zâmbet curat îl sorb prin paiul speranței vicleană amăgire stăpâna

îngăduie-mi să te privesc o clipă chiar dacă doar cu ochelari de soare cum fără teamă floarea soarelui privește către soare și nu îți strânge razele topite în dureri nespuse pietrelor din

din umbra așteptării chinuite cu lungi popasuri zdrențuite prin anticamera iubirii cu semne de-ntrebare încovoiate de neputința vieții ce își doresc doar să trăiască drepte prin zâmbete și

jinduiesc după plonjări chiar riscante din lacrimi sărate în ceruri curate pe raze scurte de speranță cu ochii clătiți în curcubeul vieții adevărate din amintiri să storc cenușa

cu ochii scăldați în lumina păcatului dulce părea că încearcă un zâmbet s-alunge strivit între buze spălate-n săruturi nebune căderi de cascade cu aripi de spume icoane din suflet

eram bătrâni în tinerețea noastră fără margini și căutam comori de negăsit prin praf străin împrăștiat de generații visătoare urlând bezmetici către nopți cu lună plină nebuni în frumusețea

dansez stingher mereu în ploi de lacrimi arse ca speranțele neîmplinite în căutarea razelor de foc deschizătoarele iubirii sincere înțelepte precum dorințele copiilor culegători de fluturi fără

urcase cu pași de aripi tinere în autobuzul nepăsător cum coboară umbra verii peste orașe sufocate cu ochii prea proaspeți pentru praf și gălăgie probabil din stația îngerilor pierduți căuta un

visa adânc rezemată de marginea speranței cu mâna dreaptă atârnată căzută între flori și în uitare își zugrăvea pereții vieții cu sărutări furate tinereții înmuiate în ceruri cu

gemea surprins în nepăsarea durerii înghesuit de grele imagini scurse prin crăpăturile visului mucegăit de vechime scuturat de frigurile dinților scrâșnind încleștați pe inima

mai lasă-mă o clipă chiar dacă ne-mplinită în tihna leneviei sub arșița ochilor tăi mai taie-mi o felie din timpul chinurilor tale în schimb ia-mi toată-eternitatea îmbată-te cu

deja e aici cu tulburarea ei cu tot totuși n-a ajuns eterne clipe suspendate între prezent și vis de care atârn spânzurat în funii de neliniști sfâșiindu-mi speranțele mai bine nu

calc încet împins și împuns în coaste pisate de viața grăbită spre răspunsuri câștigătoare printre gânduri cu ghimpi deja înroșiți pregătite răbdătoare să mă inunde arzând pentru

Neliniștit de-atâta liniște, m-arunc în taina nopții, strivit de singurătate, alungat de zâmbete, căutând un fir de poezie de care să m-agăț, în neputința de-a găsi ceva ce să amuțească

Din clipa disperării te naști din nou, mai drept, Sau nebunia cruntă te strânge-n hohote la piept. Necugetând hotarul dintre-adevăr și lume, Strigătul de durere îți dă un alt prenume. Nebun vei

Din negrul nopții albe care mă ține treaz, Nu pot măcar afla cum să ofer un glas Durerilor ce strigă furioase că nu pot Să fie auzite de cineva ce poate ca să repare tot. Și iar mă-ntorc în

Nu rime, nu versificație, Nu ritm dar nici emoție, Sunt legile ajunse-n slujba Poeților ce scriu cu drujba. Dacă te-ncumeți a lăsa Să-ți fie-umplută poezia De muzica magiei lumii Zidită-n

Din vise se trezește prima stea a nopții Iar ora urlă de durere Că i se termină și viața de azi a sorții. Strigoi plini de tăcere Se ivesc în gândurile surde, Strivite sub povara de a putea

Întinsă-n pat, prin valuri de mătase, Părea ca o sirenă ce de curând intrase, Din lumea magic-a legendei și-a-nchipuirii caste, Mirată și-ngrozită, în lumea spaimei vaste, În mijlocul

În zi de Dragobete, iubirea să v-aducă Buchete de săruturi, îmbrățișări de raze, Eterne declarații din suflete ce urcă Spre sufletele voastre! Dragostea să vă plimbe prin nesfârșite