ion untaru

Semne de-ntrebare răscoleau atrape La întretăierea serii cu pustiul Peste care-arar mai zăbovea târziul Ca un dulce molcom legănat de ape Pensula și pânza: moarte. Doar un duh stă ascuns de

Moto: Ascult ploaia cum cântă și tac Mă închipui singur în univers Și mă cuprind fiorii Mă simt bătrân ca un copac Pe coaja căruia s-au iscălit Toți trecătorii --------- Plânge de

Unde ești că nu mai știu Fiule, să te cunosc? Mamă, s-a făcut târziu Pentru florile de mosc Te-a furat un fir de apă Și-am rămas singur pe mal Bătrânețile tot sapă Zidurile în aval Dacă

m-am băgat în așternut și de-atuncea tot strănut că se miră și nevasta cum îi cade-n cap năpasta: - ce te vaiți mă\' sub cojoc taie lemne pentru foc! să faci baie la picioare că din asta nu

Domnul acela în togă verzuie De fapt nu coboară, ci suie Printre cei care coboară Și merg liniștiți să moară Că ei știu, că ei nu știu Diuntre toți doar el e viu C-ar fugi și s-ar ascunde Da-i

Când ajungea acasă trebuia să se aplece ca să nu lovească grinda cu fruntea iar când se ducea la culcare își lăsa afară o parte din umbră Trecuse de jumătatea vieții dar el continua să

Moto: Bate-ne cu îndurare Nu cum ne bătură zbirii Fiul rătăcit își are Bucuria mântuirii Trece vremea peste noi Ne înseamnă și se duce Fiecare zi aduce Alte riduri noi Cine sunt eu

Am strălucit ca mediocru Și la nimica n-am fost bun Că se mira și tata socru\' De ce nu beau ca el, tutun? De ce nu fac și eu un joc De zaruri, cărți, poate canastă Că toate astea la un

Lumină seara la fereastră Pâlpâind duios și blând Făptura ta mai mult sihastră Subjugă fiecare gând Zorind din câte rătăciri Popasuri scurte îmi hrănesc Imperiul meu de amăgiri Se, zilnic,

Moto: Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? (Matei 14.31) Vâslașii obosiseră trăgând la rame apa creștea la picioarele lor și Simon în acea noapte adâncă știa

Am citit, mi-a părut rău și m-am oprit. - Îngerii și serafimii cântă numai lui Dumnezeu și nu pot fi angajați ca taraf să ne câte nouă oamenilor sau iubitelor noastre; - Raiul nu este plin de uluci

Pe cât e de mare, mai mică Face-se lumea aceasta de tablă Dar ție nu-ți pasă, adică Cercul rămâne o linie oablă Închide fereastra, strada nebună Aleargă ca leul în cușcă Degeaba ca struțul

Dacă e sau nu să fie Vorbele, cuvintele Să știți că Arvinte le Și re-scrie și pre-scrie pentru șeful. Un discurs La nu\'ș ce ocazie Când pe străzi e-o razie C-a scăpat liber un urs Și

Răsturnat pe un divan Un motan îmi toarce în brațe Și-o pădure de becațe Desenată pe tavan Toropeală, reverii Și mă văd tăind savane Principate suverane Mă întâmpin cu solii Dar mă scutur

N-am găsit iubito flori pentru tine Oricât m-aș fi sculat de dimineață A trecut azi Bacovia prin piață Și-l caută doi domni în limuzine Magnoliile zac bolnave-n ceață Spitalele de muribunzi

Suntem sătui de-atâta boală Că putem să dăm și împrumut De pe-o pernă capul ni se scoală Și-și caută o alta așternut Ni se surpă zidurile bolnave Mucegaiul le-a cuprins spre nord Și se-nchid

Vă rog un ceai. Îl vreau fierbinte Cafeaua e mai scumpă. Și nocivă Treceți-mi-l în cont. Și cu-o misivă Să-l plătesc aduceți-mi aminte C-o fi rusesc sau chinezesc, nu-mi pasă Eu sunt atât: un

Cenzurează toți guvernul Cu demisia și strigă Dând în geam cu mămăligă, Până când îi doare sternul Înființează câte-o ligă Cumpără mălai și cernu-l Dând în geam cu mămăligă, Până când îi