ce mai biserică

o perla!

Oare de ce prezența lui Dumnezeu este tot mai rară -\"foșnește tot mai rar\" cum excepțional spui tu-în clopotnița Bisericii tale ? Poate fiindcă a coborît printre noi ori pentru că s-a supărat pe noi! Cine știe ?
Ori poate Biserca ta, dintre dealurile îngenunchiate de \"ploi-suferințe purificatoare\", este un templu al cuvintelor în care trosnetul tău, asemeni trosnetului căpriorilor, ne vorbește de prea multa ta povară ?
Ne-ai dat teme de meditație.
În fond cred că acesta este și rostul poeziei.

Ion Corbu Movileanu

Scrii foarte frumos, concentrat, ca un haiku, dintr-o suflare îndelung distilată. Această poezie de stare m-a transportat imediat într-o biserică cu bănci de lemn, unde singurul zgomot ce taie liniștea deplină e cel al băncilor de lemn trosnind și al ființei ce își spune rugăciunea sau își face spovedania interioară, cu duioșie sau mânie. Apoi, am auzit foșnetul sufletului, pentru că Dumnezeu e în noi și în toate.

\"cu turla intre dealuri\"
Asta imi aminteste chiar de bisericutele acelea simple de la tara, ascunse, zarindu-se undeva pe un pisc, in care domneste o liniste, cuvantul lui Dumnezeu...

Excelent text. Indraznesc sa spun ca mai rar asa ceva pe poezie.ro, dar si in literatura romana.

Poate ca uneori Dumnezeu pleaca din biserica . S-o fi ducand pe drumuri neumblate de multi si ne-o fi cautand pe-acolo, sa aline dureri nestiute.Poate ca Dumnezeu ne-asteapta la rascruci si in zloata , atunci cand ne e nevoia mai mare de El si cand inima ne tipa a singuratate. Poate ca uneori ,din teama de a ne recunoaste saraci, orbi si goi , ne-nchidem in propriile biserici cu turle si ramanem in ele pana cand , sub povara ploilor ,ni se prefac inimile in clopote. In clopote singure .Clopote mute...

multumesc tuturor

ma plec in fata acestei icoane in cuvinte.
ai fost atins de mare har.

Buna contructia poeziei, ideea curge simplu si fara poticneli. Da.

frumos si adanc. Doar atat pot sa spun...restul e fosnet si tacere...
Si o stea de la mine.