Anca Maria Morcovescu

Se aud tropote de cai În venele timpului Grăbind spre ceasul Pulsului însângerat de lumină. E vremea ochiului deschis, E timpul să nu mai fim orbi. Timpul nu e orb Și ne vede păcatele.

Cere-mă, veșnicie, Mireasă mereu Îngenuncheată vieții.

Când deschid ochii vreau ca noroiul să se transforme în fulgi căzând spre cer, și oamenii să se preschimbe în îngeri de zăpadă. Vreau să zbor din întunericul pleoapelor ce mă desparte

Un pătrat de lume alb și negru în cercuri de albastru în cercuri mustind boabe de struguri hrănind un conflict vântul mută pionii în poziții perfecte nu mă aude nimeni din pătrate

nu mă număra nu mă striga nu mă face în prezență ceea ce nu sunt când vreau să rămân transparentă vreau să rămân transparentă să rămân transpar și vreau să beau din vinuri ce

leg cuvintele de trupul meu robul placerii rostirii iubesc tot ce respira sub penel si tacerea si uitarea si oamenii imperfecti cusuti cu ata de poezia mea fara varsare de

adulmec culorile sangelui tau curcubeu strain mi te-apropii strain te primesc iubirea copilul ce revine mereu in noi mai tanar mai strain mai adanc dupa ploi

albu-i alb si adumbrit peste bezna alungit sange noapte roua tac in palme trec prin basme sunt plec si imi aduc aminte albu-i alb si alungit peste bezna peste

vulturi de gheata culori terestre in lumina carbunilor zbor dezbracat de aer de vise de mine spre moarte spre moartea unui soarece de camp si a unui stiulete de porumb si a unei maini

Asteapta-ma, iubire, pe baricada mortii, unde nedumerita am sa iti plang in brate; am sa iti torn din mine destainuiri batrane, cand timpul va fi vested si-ascuns in somn de melci. Ma vei

Iubeste-ma cand totul E gata de odihna Si primavera serii Pandeste dupa grinda. Cand nu mai stii trecutul Si nici ce-are sa vina, Cand mintea se revarsa In ruga dupa cina. Cand fardul mi

ma cheama femeie si cer din ce mi se cuvine totul si sarea din sange si rosul din lacrimi si strigatul vietii cand iubirea ia aripi ma cheama femeie si iubesc primavera din sange

Peste trup de frunze, toamna aceasta de ceara se topeste in sangele muzelor; aproape de foc ingheata toti zeii falsi cu zambetul fals pe buze. Toate cuvintele sunt false in poeme

sterg in treacat ochii florilor de roua inghetata acum trei vremuri ca intr-o poezie cu versuri nesfarsite in lungimea irisului adanc privirii de iarna in asteptarea unor timpuri

Sarutul isi infige radacinile-n inima; in sange cresc arome de iarba si de prada-- aceleasi emisfere intortocheate-n cantec de leagan in mreje de poveste. Asa incepe totul de

Am fost odata... doar...o singura data copil in cuvinte de alb si de cer de timp si de oameni nu stiam sa ma tem cand in tremur de suflet iubeam poezia a fost o data poemul copil mai

labirinturi isi deschid ochii sper usi care nu duc spre iesire si eu ma deschid usa spre ochiul care ma duce in adancuri nu mai exista timp in lumina nu mai exista distanta in

literele se antreneaza pentru marea semifinala a cuvintelor --campioane ale mainilor tremurande ale mintilor cutrmurate-- cand totul va capata un sens incomplet insa toate au vremea lor cu

A murit o sirenă așteptând venirea marinarului, care a asurzit înainte să-i audă cântecul.

Alerg înspre tine ori de câte ori valurile îmi culeg urmele pașilor pe nisip cad în cascade peste cuvintele tale stâncoase până la sărutul țărmurilor unde peștii se ascund în scoici

Culeg din tine zilele pe care nu le-am petrecut in mine departe amandoi am invatat sa mintim timpul si ne-am jucat de-a cerul si de-a marea minciuna de copil poate prea naiva cand din

Mi-a pus Mama merinde pentru calatoria in sus a cuvantului ne mai iesit in lume copil M-a sfatuit sa ascult cum toarna din cer curcubee metafore, poezia Am incercat sa retin drumul

cu fiecare adevar un peste este eliberat din navodul mintii, spre cer-- continuitare a adevrului acvatic-- dincolo de tarmuri...

Ma caut in sens invers acelor de ceasornic, parca tot timpul mai tarziu decat adevarata retragere a melcului in cochilie... Fulgerele au inceput sa danseze un dans al luminii in sens