Anca Maria Morcovescu

rad cu hohot de piatra de nisipul ce se cerne din mine prin sita cerului cu nenumarati ochi noaptea nu ma mai privi sunt atat de goala de pamant de apa de sange incat mi se pare ca sunt

Iubirea imi toarna furtuni in sange copil pierdut in paduri cu ceata peste ochi am sa rad sa nu imi fie frica de norii umbrelor din oameni tot mai greu tot mai frumos te vei ploua in mine

Ninge crescand in ochii nostri ceruri si iarna asta parca e batrana de-atata alb in glasuri si in moarte, nici cei trecuti nu se mai inspaimanta de forma timpului de stele... Sa-mi canti in

Mușc fiecare treaptă cu talpa întoarsă spre soare. Mi-e foame! Și sete! Deschideți, vă rog, ferestrele...

Ninge din pământ Peste cerul din OMăt ÎnALT albASTRU...

E dimineață. Frunzele își despletesc Nervurile-fulgi...

Inghesuie-mi soarele in sange ca si cum ar fi ultima zi cand deslusesc in cuvinte o taina impartita, imparatita. * Nani, nani, pui de somn, dormi cu dorul in coaste si viseaza ca

Sa nu ma trezesti cu fosnet de ochi, de sange, de moarte; sa ma alergi in cuvinte desculte albind in sens invers in toate. Sa-ti imparti privirea spre doua oglindiri in cer si-n pamant; sa

am sa arunc zarurile intr-o acrobatie finala in seara aceasta spectacolul nu va mai mai lua sfarsit spectatorii sarutului vor sfasia cortinele iubirii se vor ridica neincetat am sa te iubesc

orologiul scartaie in sens invers timpul nu a mai ramas nici o firimitura in farfurie si de foame eram pregatita sa mananc spre-n afara povestile si reprezentatiile intr-un spectacol abia

Cred că aceste rânduri vor fi înregistrate pe site abia pe data de 2 Decembrie, ora României. Însă aici, de unde vă scriu eu, e încă 1 Decembrie. De aceea vă rog de iertare că citiți gândurile mele

Întru somn înalt, fir de soare albastru îngerul toarce...

hai sa ne jucam de-a iubirea sa culegem frunze si sa le numaram nervurile sa ii punem timpului pietre in buzunare sa alergam de-a sarutul si cine ajunge primul la linia de sosire il asteapta si

in forme diforme o memorie construieste castele de nisip si ascunde in ele incongruenta iubirii pe noi cand bate vantul ramanem goi risipiti batuti de ieri pe umar nu ne mai intoarcem

se scurg picaturi de cuvinte din trupul alungit ca un strugure toamna aceasta voi sarbatori fiecare frunza plansa din ochii poetilor si am sa culeg umbre imbratisate, indragostite,

sa ma ingropi in zborul pasarilor sa arunci bulgari de cer peste mine sa nu plangi sa nu razi sa te miri de fiecare lipsa a mea ca si cum ar fi pe jumatate adevarat eu oricum am sa

s-a oprit un calaret la marginea oazei dintre buzele noastre si nici unul dintre noi nu l-am chemat inauntru calul necheaza o poveste de dragoste si poate ca daca suntem cuminti ne duce si pe

am invatat sa numar iubirea pe degete sa-mi tin socoteala apropierii in tine am invatat sa merg pe sfori de tacere tinandu-mi echilibrul si respiratia intr-un numar de circ doar cu doi

oul gol mușcă ecouri de cuvinte străfulgerat până la măduvă ochiul se naște pătrat din lumini pătrate din pământ pătrat iubirea se naște în picioare înainte de timp înainte de

e vânt în cuvinte și vijelie în sensuri și noi încercăm să mai creăm un anotimp cocoșat sub istorie prima zi a doua zi a treia zi mi-a secat ochiul lunii și noaptea nu mă mai vede nu

poemă mireasă îmbrăcată în flori de zăpadă am să pictez anotimpul ochilor tăi în nunți nesfârșite cu mii de lumânări cuvinte arzând la ambele capete fără să se mistuie lumina se toarnă

Miroase a tămâie în Casa cuvintelor icoane crescute din pereți de lumină. Degete îmbălsămate cu mir, cruci făcute cu genunchiul la gura altarului poezia cântă o

Am deschis toate coliviile cu păsări. Cuvintele au început să-și primenească aripile de înger, să primească miruirea pieptului, a frunții, a mâinilor. Am deschis, apoi,toate coliviile