Anca Maria Morcovescu

Când deschid ochii vreau ca noroiul să se transforme în fulgi căzând spre cer, și oamenii să se preschimbe în îngeri de zăpadă. Vreau să zbor din întunericul pleoapelor ce mă desparte

nu mă număra nu mă striga nu mă face în prezență ceea ce nu sunt când vreau să rămân transparentă vreau să rămân transparentă să rămân transpar și vreau să beau din vinuri ce

Un pătrat de lume alb și negru în cercuri de albastru în cercuri mustind boabe de struguri hrănind un conflict vântul mută pionii în poziții perfecte nu mă aude nimeni din pătrate

sterg in treacat ochii florilor de roua inghetata acum trei vremuri ca intr-o poezie cu versuri nesfarsite in lungimea irisului adanc privirii de iarna in asteptarea unor timpuri

Pe drumul de la anotimp la pieptul meu s-a ofilit laptele în sânul izvoarelor și nu mai sunt urme spre casă pietrele se rostogolesc seci de cuvinte până peste margini ridicate, sus

Ninge din pământ Peste cerul din OMăt ÎnALT albASTRU...

Sa nu ma trezesti cu fosnet de ochi, de sange, de moarte; sa ma alergi in cuvinte desculte albind in sens invers in toate. Sa-ti imparti privirea spre doua oglindiri in cer si-n pamant; sa

Bate clopotul. O frunză se ascunde în biserică.

La rădăcina umbrei, îmi crește verde sângele.

Un pas de înger atinge podeaua.

Atingere de unde pe-un țărm robit de dor.

Haina mea pe cer. Umeri goi adulmecă Prin taine calde.

Aripi de spice. Se zvârcolesc razele în zboruri coapte.

Iubesc florile nu pentru că sunt fragile, ci pentru că știu să fie frumoase și să se veștejească la timp. Iubesc pietrele nu pentru că sunt tari, ci pentru simplul fapt că

mi s-a veștejit sângele în rădăcinile copacilor de hârtie și păsările au uitat că mai există păduri în cuvinte nu mai plouă cu rime înghețate nu mai ninge cu poeți nu mai e nici măcar

orologiul scartaie in sens invers timpul nu a mai ramas nici o firimitura in farfurie si de foame eram pregatita sa mananc spre-n afara povestile si reprezentatiile intr-un spectacol abia

s-a oprit un calaret la marginea oazei dintre buzele noastre si nici unul dintre noi nu l-am chemat inauntru calul necheaza o poveste de dragoste si poate ca daca suntem cuminti ne duce si pe

Am fost odata... doar...o singura data copil in cuvinte de alb si de cer de timp si de oameni nu stiam sa ma tem cand in tremur de suflet iubeam poezia a fost o data poemul copil mai

vulturi de gheata culori terestre in lumina carbunilor zbor dezbracat de aer de vise de mine spre moarte spre moartea unui soarece de camp si a unui stiulete de porumb si a unei maini

Sarutul isi infige radacinile-n inima; in sange cresc arome de iarba si de prada-- aceleasi emisfere intortocheate-n cantec de leagan in mreje de poveste. Asa incepe totul de

Dă-mi forma cântecului și lasă glasul Tău să-mi fie Viață.

am măturat de colb cuvintele uitate-n podul lacrimii se primenesc se învârtesc să afle haina cea mai bună să iasă în lume

albu-i alb si adumbrit peste bezna alungit sange noapte roua tac in palme trec prin basme sunt plec si imi aduc aminte albu-i alb si alungit peste bezna peste

Herghelii de cai de mare îmi tropăie în sânge au crescut buruieni cu măști de flori; de stele de nisip mi-e poftă adesea când te iubesc din lumi paralele, te iubesc pe după ochi, de-a