Ion Nedelescu

Iar oile… Iată, vine iarasi Daea Să ne spună ce e oaia Iară noi, ca bună turmă Să-l votăm, fugim la urnă! Fiindcă, foaie de trifoi Oile sîntem chiar noi! I.N.

Nu, păcatele nu se mai iartă... Eu vă blestem pe toți ce țineți câinele în lanț Să nu muriți în pat, ci să muriți în șanț Și-un lanț de gâtul vostru să atîrne Cînd legănați în gol,

Punctualitate Nu știu cum se face Dar cineva îmi bate la ușă La crăpat de ziuă Și-mi strigă: "Cinci minute" Cineva cu ochii la ceas Vrea să fie sigur Că nu voi întîrzia La bâlbâiala

În fiecare an ucideți mieii Curge atîta sînge de prisos Cu ce sînteți mai buni ca Fariseii Ce rastignit-au pe Christos De ce El, copilul, să plătească Cu viața lui păcatul vostru Și an de an

Fluturi toamna Acesta e ultimul vals iubito Cortina cade pe noi si pe pămînt Încet luminile teatrului se sting Un apus bolnav-ceața n-a topit-o Ne-am spus atât de multe Deși-am tăcut tot

Spital Lumea aceasta sigur, râncedă, bolnavă Zadarnic se ridică pe creasta unui val Îi trebuie de-ndată o internare-n grabă Dar cât de greu e astăzi un pat la un spital Duceți-o la Urgență,

Cârmaciul Din toate mersurile ce viața ni le curmă E unul nevăzut, dar mai presus de toate E mersul nostru inconștient pe sîrmă Jalnici acrobați ai timpului departe Sînt cîțiva spectatori

Epoci Nu există revoluții... Trăim imaginîndu-ne Ca mâncăm Ca ne-îmbrăcăm Și facem călătorii-și ele Imaginare... Unii-mai dezghețați Iși imaginară-chiar Că pot fi de capul

Se vinde România la bucată Țara aceasta plină și rotundă E azi o ființă muribundă Și frunza ei și iarba e uscată Ploaia care plouă parcă-i plâns Codrii s-au tăiat precum o carne vie Noi

Noaptea nu cântă, noaptea nu strigă Coboară o linște care intrigă Când mergi să te culci, parcă treci niște porți Calculează din vreme ai norocului sorți Parcă pleci la o luptă, oare știi că

Hotel Bine-ati venit prieteni-e noapte neagra afara Ploua de-azi devreme, fara interval Focul din camin si-o plapuma de ceara Sa va-ncalziti in fine-e locul ideal Hotelul nostru-i singur in

Fereşte-te Tu, Fiintă, cât eşti încă vie Să nu ajungi doar o fotografie Viața asta nu e chiar pe roze Vechiul scrin s-a umplut de poze Ai mei, ai tăi, ai noştri Sunt doar pe o hârtie mai

De ieri, de cậnd am sosit Totul mi se pare Straniu Unde-au plecat cu toṭii…? Am dat cậteva telefoane- Erau toate deconectate Magazinele pline Cu nimeni ỉn ele Nu s-a mai scris

Noua planete Precum nouắ Gigantice bile Se rotesc Se rostogolesc Unde de energie Strabat Universul Ṣi noi, vii diapazoane Vibrắm caraghioṣi Crezỉnd cắ tragem De hắṱuri...! Cineva,