Poezie
Somn
2 min lectură·
Mediu
Noaptea nu cântă, noaptea nu strigă
Coboară o linște care intrigă
Când mergi să te culci, parcă treci niște porți
Calculează din vreme ai norocului sorți
Parcă pleci la o luptă, oare știi că te-ntorci
Plin, peste câmpul cu cadavre de morți
Se aude oftatul unui cal ce nechează
E mintea lucidă-visezi- ori e trează…?!
Ești încă viu...te gândești c-ai scăpat
Probabil destinul râzând te-a uitat
Probabil că-n lumea de fum și hârtoape
Roata s-a-nvârtit pentru încă o noapte
Dar ce te ucide, ce te doboară
Nu e armura sau rana ușoară
Ci ca o lamă de fulger e gândul
Că n-ai cum să-ți afli nici locul, nici rândul
Te întorci în cetate—mai bătrân și târziu
Nu sună trompete—ești învins, e pustiu
Calul ți-l tragi de căpăstru la pas
A-nghețat răsuflarea și timpul pe ceas
Unde te duci când te culci, unde pleci
Ce ținuturi departe, ce locuri mai reci
Ce te așteaptă, te pândește, e după
Ori ce fiare hămesite din tine se-nfruptă
E noroc, e hazard, ești doar o-ntâmplare
Poți trăi, poți muri—pe nimeni nu doare
Este somn sau e-o moarte, nu ai cum să știi
De ești viu între morți, ori mort între vii
Mi-e frică de drumuri, de plecări și de somn
Mi-e frică de timpul ce-mi scapă din mână
Știu că zâmbiți când îmi spuneți să dorm
Și mormăiți mai mult pentru voi:Noapte bună!
001615
0