Poezie
Nu, păcatele nu se mai iartă... .
1 min lectură·
Mediu
Nu, păcatele nu se mai iartă...
Eu vă blestem pe toți ce țineți câinele în lanț
Să nu muriți în pat, ci să muriți în șanț
Și-un lanț de gâtul vostru să atîrne
Cînd legănați în gol, atîrnați de bîrne
Nu el, cățelul, e animal pe lume
Ci voi, ratați mintali, voi imbecili cu spume
E timpul să-ndreptăm această lume strîmbă
Cei drepți să stea deasupra, iar cei mișei sucumbă
Eu am văzut un idiot care legase vaca
De un tractor și o trăgea în urmă
Spînzurată asa, abia pășea săraca
Nu conta, el idiotu-i om-ea, doar animal de turmă
La o mănăstire, aici sau undeva aiurea
Prea bunele măicuțe, creștine cît cuprinde
Ca bună pază au legat pădurea
Și de un pom-un câine: orb; evlavioasă minte
L-am mai văzut pe unul nervos nevoie mare
Cum ciomăgea calul că nu mai poate trage
El, voinic din sat, om așezat cu stare
Să fie luat în râs cu-asemenea mîrțoage...
O, voi ăștia care vă dați creștini
Și-ngenunchiați vă faceți mare cruce
Voi n-aveți sînge-n vene, ci venin
Și luntrea lui Haron direct în Iad vă duce...!
I.N.
001398
0