Poezie
Menuet de toamnă
1 min lectură·
Mediu
Menuet de toamnă
Mi-e frică noaptea, chiar cînd e senin
Mi-e frică ziua, mi-e frică de destin
Timpul trece peste noi- se vede
Eu îmbătrînesc, smochinu-i încă verde
Scîntei ce umblă noaptea, precum stele
Nu sînt comete albe, ci drone și ghiulele
Lumea așa cum este, pare că se strică
De ziua care vine, cum vă spun, mi-e frică
Lumini pe la ferestre nu se mai aprind
Focuri însa ard, flăcari se întind
Planeta toată este, pare o făclie
Incă ud grădina, nimic nu mai învie
Prin munți, domoale, culmi pustii albesc
E toamnă acum, e seară, și eu îmbătrînesc...
06330
0

,,Menuet de toamnă
Mi-e frică noaptea, chiar când e senin,
Mi-e frică ziua, mi-e frică de destin.
Timpul trece peste noi - se vede,
Eu îmbătrânesc, smochinul-i încă verde.
Scântei ce umblă noaptea precum stele
Nu sunt comete albe, ci drone și ghiulele.
Lumea, așa cum este, pare că se strică,
De ziua care vine, cum vă spun, mi-e frică.
Lumini pe la ferestre nu se mai aprind,
Focuri însă ard, flăcări se întind.
Planeta toată este, pare o făclie,
Încă ud grădina, nimic nu mai învie.
Prin munți domoale, culmi pustii albesc,
E toamnă acum, e seară, și eu îmbătrânesc.’’
Vă doresc mult succes!