Poezie
Spital
2 min lectură·
Mediu
Spital
Lumea aceasta sigur, râncedă, bolnavă
Zadarnic se ridică pe creasta unui val
Îi trebuie de-ndată o internare-n grabă
Dar cât de greu e astăzi un pat la un spital
Duceți-o la Urgență, acolo patru brațe
Îi vor înfige-n trup mulțimile de fire
Să-i luăm temperatura, tensiunea, pulsul
Ecrane și butoane vor afișa parcursul
Acestei lumi bolnave seacă de iubire
De cînd era copil—lumea aceasta plînge
Mereu ceva o doare—e un diagnostic greu
Să luăm mai multe probe--zic doctorii
De sînge
De-aceea trupul lumii va sîngera mereu
Sîntem cu toții într-un imens spital
Ne căutăm rude, prieteni, pe culoare
Ne căutăm iubita de tip universal
Ne repezim la usă, călcîndu-ne-n picioare
Sîntem la pușcarie—măi oameni, e final !
Un tratament…ce tratament…
Nimic nu mai durează, nimic nu mai ajută
Să încercăm măcar ca lumea să nu pută
Puneți-i peste rană din fier un pansament
Și o transfuzie cu lemn de plută
Studii s- au făcut de medicină multe
Zilnic Padișahul taie cîte-un cap
Medici cu frunți late și priviri cărunte
Spre folosul științei clopotele bat
Din spitalu-acesta nu poți ca să mai ieși
Cutii dreptunghiulare stau aliniate-n ușă
Lasă vorbă de poți la vreo matușă
Căci singura externare dincolo de tușă
E sub floarea albă, sinistră de cireș !
001.571
0