în primăvara aceea
pomul tău sălbatic a
evadat din sâmbure
săpându-și tunel de lumină
printr-un ciob de inimă
zis eu
un cântec răgușit de
re-înviere i-a vegheat
ritualul înverzirii
apoi
Vin ninsorile cu teamă
Peste câmpuri nearate
Presimțind că iar în vamă
Au sa fie \"scuturate\".
Au ajuns pe ocolite
Tocmai de la polul nord,
Dar la Prut vor fi \"penite\"
C-au purces fără
zi-i cum vrei
pruncului îngropat de viu
să renască pe altă lume
de parcă
de astă parte a păcatului
nu s-a născut
mort
eu aș risca să-i spun iubirii pe nume
să nu uite nici ea cum o
lunecam
spre marginea înghețată a solstițiului
22 decembrie a fost va mai fi
spuneam și mă înfioram
de „22 decembrie”
de „a fost”
de „va mai fi”
de răul care „bine că nu e mai
ieri a fost prea devreme
mâine va fi prea târziu
între eternul mâine și veșnicul ieri
între doi tâlhari care-și dau mâna
„frați de cruce”
ca un hristos
răstignit
timpul
care
nu
sunt
eu
la ora șapte fix
am să mă trezesc în
eternitate
după atâtea vieți trăite
în zadar
s-ar putea să nu mă impresioneze
inexistența
va fi ca și cum
aș încerca din nou
să nu fiu
aoleu cat mai trăiesc
ține-mă că-mbătrânesc
multe babe-n jur frumoase
da eu trec de două’z’șase
ani de chin și de osândă
moartea-n tufe stă la pândă
uite-o vine să mă iee
dată dracului
iubite iarăși faci pe prostul
într-un decor melodramatic
în care nu-și mai are rostul
amorul nostru problematic
sedus de muze cumularde
în astă lume pârpâlită
pe rugul slavei ce va arde
în
ID